Acolo unde ești, nu te opri, ci înaintează!
De cele mai multe ori drumul vieții se simte ca cel din imaginea de mai sus: un drum îngust, pietruit, gălăgios, anevoios și periculos.
Cum calci pe drumul vreunui tren ce-ți limitează propriul drum, cum riști să ai parte de trauma vieții tale…
Și totuși, eu vin și te îndemn să înaintezi.
Da! Și ca să înțelegem și mai bine acest îndemn, haideți să facem drumul și mai dificil.
În loc de pietre vom călca pe un noroi lipicios, adânc și foarte alunecos. Chiar dacă, cu fiecare pas, greutatea crește, la ce m-ar ajuta să mă opresc?
Să mă odihnesc? Să dorm pe-un drum anevoios, oare e o mișcare înțeleaptă?
Ilie are de parcurs un drum din acesta și vedem că Dumnezeu îl pregătește dinainte ca să meargă, sau în limbajul articolului de azi, să înainteze (vezi 1 Împărați 19:1-8).
Textul acesta este unul bogat. Dar haideți să extragem doar principiul lui Dumnezeu, care ne echipează, ne pregătește, ne dă un somn, ca să ne odihnim, ca apoi să parcurgem tot drumul, până ajungem la destinație.
Și destinația este una minunată: Dumnezeu îmi vorbește și îmi dă noi instrucțiuni.
Astăzi oamenii vor să meargă pe autostrăzi, să ajungă cât mai repede și cât mai neafectați de drum. Dar dacă nu ești încetinit constant de drumul anevoios, nu te smerești și n-ai cum să ajungi la destinație…
Pentru că smerenia este viteza de mers înainte, iar mândria, cea care mă duce înapoi…
Și cum la o mașină avem o singură viteză de mers înapoi și mai multe de mers înainte, la om, cutia de viteza este tocmai pe dos: o singură viteza înainte: smerenia, iar înapoi, foarte multe, deoarece mândria este singura care poate fi accelerată și mărită prin diversele tipuri ale ei.
Fanii vitezei vor alege bineînțeles mândria, chiar dacă aceasta îi va duce înapoi și în prăpastii. Pe când, nu poți înainta, cu viteza înceată a smereniei și să continui să mergi pe ea și pe deasupra să ai și bucurie, dacă nu ești plin de Duhul Sfânt, care, cu fiecare greutate, pune pe celălalt taler al balenței o cunoștință nouă ce îți crește credința în Dumnezeu.
Dar da, înaintarea pe calea credinței este una lentă, în care firea urlă constant că vrea viteză…
Haideți să ne uităm un pic în Biblie și ce drum interesant parcurge Avram, nu tocmai la vârsta tinereței.
Avram a străbătut țara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniții erau atunci în țară.
Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: „Toată țara aceasta o voi da seminței tale.” Și Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.
De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, și și-a întins cortul având Betelul la apus și Ai la răsărit. A zidit și acolo un altar Domnului și a chemat numele Domnului.
Avram și-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
Geneza 12: 6-9 VDCC
Ce frumos descrie Pavel drumul lui, folosind o imagine similară:
Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea.
Căci, pentru mine, a trăi este Hristos și a muri este un câștig.
Dar, dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; și nu știu ce trebuie să aleg.
Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine, dar pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup.
Și sunt încredințat și știu că voi rămâne și voi trăi cu voi toți pentru înaintarea și bucuria credinței voastre,
pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveți în mine o mare pricină de laudă în Isus Hristos.
Filipeni 1: 20- VDCC
Versetele cu albastru arată că, indiferent de faptul că nu știe ce să aleagă, totuși, în smerenie, înaintează, pentru că vrea să ajute la înaintarea noastră și a bucuriei credinței ce vine o dată cu înaintarea.
Și înaintând pe Cale să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru că El a făcut drumul, ca noi să înaintăm, în timp ce El ne crește, ne vorbește și ne călăuzește din aproape în aproape.
Ce mare Dumnezeu avem!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.