Cel care pescuiește în propriul beci se numește pescar?
În zilele noastre ne întâlnim din ce în ce mai des cu astfel de pescari.
Unii au moștenit/primit piscina cu pești, făcută în beciul casei părintești. Alții aveau beciul, l-au sigilat, au prins peștii din lac și-apoi n-au mai mers la lac.
Iar alții n-au pescuit niciodată. Ei au adaptat beciul să poată fi o piscină și apoi, au mers în piață și-au cumpărat peștele prins de alții și l-au pus în piscina din beci.
Indiferent de categorie, cu toții se cred și își atribuie titlul de pescari. Dar oare asta înseamnă să fii pescar?
Să arunci câțiva pumni de mâncare în piscină și când simți nevoia să arunci undița, într-o piscină în care tu vezi totul și poți controla totul? Faptul că pescuiești în propria piscină din beci, chiar te face să fii pescar?
Înainte de a da un răspuns, haideți să vedem ce ne prezintă Biblia.
Unii din ucenicii Domnului Isus erau de meserie pescari. Și tocmai lor le spune El, că vrea să-i facă pescari de oameni. Dar, până să treacă la nivelul următor, a trebuit să fie pescar de pești.
Și ce fel de pescari erau ei?
În primul rând, ei pescuiau din corabie. Pescarul de mai sus, care pescuiește din propriul beci, el stă comod pe-un scaun, cu picioarele pe pământ stabil.
Pe când pescarii adevărați, își riscau viața când se urcau în corabie. Iar corabia nu stătea în port, ancorată bine de țărm, ci se aventurau în larg, unde oricând putea veni o furtună, ori vreun val/vânt puternic să apară din senin și să le strice corabia.
Numai când te gândești la aceste riscuri, parcă nu-ți mai vine nici să te urci pe o astfel de corabie. Nu să mai și pescuiești.
Dar, ce să vezi? Pescarii adevărați făceau asta: pescuiau, în larg, pe o astfel de corabie.
Iar în Luca 5, avem și un detaliu foarte frumos. Ca și cum nu era deja destul de greu, Petru ne spune că ei pescuiau noaptea (versetul 5).
Ei făceau aceasta pentru ca să fie liniște, ca peștii să urce înspre suprafață, de la nivelul unde mrejele puteau fi eficiente.
Și celălalt motiv era acesta: ”dacă noapte prindem peștele, spre dimineață, când ne întoarcem la țărm, avem ce mânca și marfă de vânzare.
Dar, câți ar face această meserie, în astfel de condiții? Pe o corabie riscantă, o meserie grea și plină de imprevizibil, unde trebuie să muncești, în liniște, noaptea? …
Pe când pescarul din beci, când vine el la pescuit, pe lângă că stă bine mersi în scaun, el aprinde și becurile, care, fac să se vadă foarte bine peștii…
Acum putem trece la perspectiva următoare. Care pește e mai sănătos și mai puternic? Pe care ai alege să-l mănânci?
Peștele pescarului din propriul beci, sau peștele din sălbăticia mării?
În piscină, peștele n-are niciun prădător. Iar hrana plouă din cer. Singurul efort pe care peștii trebuie să-l facă este să respire, să mănânce și să se înmulțească.
Pe când peștii mării, precum pescarii de pe corabie, sunt expuși în permanență riscului de a fi mâncați de prădători, iar în aceste situație, ei trebuie să caute hrana.
Iar când îi pui unul lângă altul, cel de piscină e slab și bolnăvicios, pe când cel din mare, e puternic, mare și sănătos.
Acestea fiind spuse, care pescar e un adevărat pescar? Cel care pescuiește din beci, sau cel din corabie, care pescuiește din mare?
Aș spune că cel care pescuiește din corabie, direct din mare. Și aceasta o voi întări, cu un argument în plus, față de cele prezentate deja.
Argumentul sună așa:
Domnul Isus Hristos le spune numai pescarilor de pe corabie, care s-au ostenit toată noaptea să prindă ceva, din larg, de pe corabie, apoi care au ascultat de porunca Domnului să mai arunce o dată mrejile, le-a spus că: ”de acum încolo vei fi pescar de oameni” (Luca 5 cu 10b).
Iar cât despre pescarii ce pescuiesc din beci, descrierea lor, în Biblie este foarte similară cu descrierea păstorilor ce nu mai pasc turma Domnului, ci se păstoresc pe ei înșiși, dezinteresați de oile turmei, dar care stăpânesc cu asuprire și asprime. Descrierea completă o găsiți la Ezechiel, capitolul 34.
Revenind la pescarii adevărați, ne amintim că Domnul Isus era în corabie când furtuna voia să înghită corabia și El a certat vânturile și furtuna s-a liniștit. Tot de pe corabie, Petru a putut să meargă pe mare, la porunca Domnului.
Și, tot în ascultare de porunca Domnului, mrejile au umplut cu pește, două corăbii.
Acolo unde ne vrea Domnul să fim, dacă rămânem în ascultare și supunere față de El și de Cuvântul Său, vom experimenta și noi, gustând din bunătățile Domnului Isus Hristos, Domnul Slavei și Domnul nostru.
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.