Se vorbește des și mult despre credință, dar nu și despre credința vie.
Așa că, cred că e bine să discutăm, dar, în acele locuri, unde discuția face sens și îndeamnă la acțiune, să nu ezităm, ci să acționăm.
Până la urmă, credința nu este un aspect greu de înțeles. Problema este că, unui om firesc, al cărui duh este mort, i se explică definiția spirituală, sau duhovnicească.
Iar dacă duhul omului este mort, el va înțelege tot atâtea cât înțelege un român (nevorbitor de chineză), când un chinez îi explică un concept, fără traducător.
Pentru că, duhul omului, este ca și un traducător pentru fiecare din noi, în privința lucrurilor spirituale.
Iar dacă duhul este mort, omul este limitat la nivel doar de suflet și trup. Deci vorbim doar de o ființă vie, nu și de o persoană completă.
De aceea, oamenii al cărui duh este mort, tind să semene mai mult cu animalele, în comportament și în gândire, căutând să domine teritorii și să își satisfacă orice plăcere de o clipă.
Adevărata credință, și anume credința vie, se poate înțelege doar la nivelul duhului omului, pentru că, ea vine de la Dumnezeu Tatăl, care are milă de noi, pe baza jertfei Domnului Isus Hristos, prin Duhul Sfânt.
Iar când Duhul Sfânt vorbește, El poate fi perceput și înțeles doar la nivel de duh.
Apoi, un om plin de Duhul Sfânt, va avea duhul lui viu și în permanență atent la vocea Duhului Sfânt. Dar persoana aceasta, va avea duhul ca guvernator al sufletului și trupului.
Sau, poate că, e mai bine să fie dictator, decât guvernator, deoarece, sufletul tinde să fie extrem de răzvrătit.
Acum, pentru cineva al cărui duh încă este mort, explicația credinței, trebuie dată, să fie înțeleasă de răzvrătitul suflet, care a preluat conducerea individului, ținând în carceră, duhul.
Sufletul gândește rațional. Așa că, definiția credinței pentru el, este: orice idee care va determina o acțiune, mai devreme, sau mai târziu.
Iar ideea nu este de a acționa oricum, orbește. Ci, am nevoie de Lumina vieții veșnice, pentru a trăi o eternitate, în prezența Slavei Domnului.
Nu va fi deloc confortabilă această viață, guvernată de Duhul Sfânt, dar va fi una extrem de sănătoasă, de benefică și plină de bucurii.
Da, confortul, întotdeauna va izgoni bucuriile din jurul nostru și va căuta să le țină cât mai departe de noi.
Și asta, pentru că, până la urmă, confortul este tot o credință, care va căuta să guverneze.
Și, când mă gândesc că eu, cu această credință a confortului, nu am decât bucurii clipeale (de o clipă), ca mai apoi, să împing, închis în temniță, cu ochii scoși, la o râșniță, precum Samson la filisteni, doar pentru a satisface nevoia de confort?
Iar acest confort să îmi ofere la sfârșit, moartea veșnică, unde întunericul, plânsul și scrâșnirea dinților vor domni…
Chiar asta vreau cu adevărat?
Dacă nu, vino la Domnul Isus Hristos, că El te mântuiește dacă tu crezi în El și asculți de El.
Este singura credință care merită trăită, pentru că, ai mărturia mea (și nu numai), că este bună, plăcută și desăvârșită.
Și cu cât o trăiesc mai mult, cu atât trăiesc mai mult: în libertate, în dragoste, în bucurie, în pace.
Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt.
Romani 14:17 VDCC
Iar credința vie, îmi va oferi, pe lângă viața veșnică, o viață bună atât pentru mine, cât și pentru cei din jurul meu. Și această credință vie, înseamnă de fapt: să-L slujesc pe Domnul Isus Hristos, cu toată ființa mea!
Cine slujește lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu și cinstit de oameni.
Așadar să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră.
Romani 14:18-19 VDCC
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.