Istoria păcatului

Îmi place să cred că fiecare cititor al acestui blog știe despre Adam și Eva în grădina Eden, cum șarpele o convinge pe Eva să mănânce din pomul Binelui și Răului, iar ea la rândul ei, își convinge și bărbatul ei să comită același păcat.

Ca o mică paranteză, de fiecare dată când s-a abordat subiectul acesta, s-au ales perspectivele corecte de familie, în care ambii membri ai familiei greșesc și sunt izgoniți împreună. Ca și exercițiu, ce-ar fi fost dacă Adam refuza să mănânce? Rămânea doar el și Eva era izgonită. Oare nu era mai gravă această despărțire eternă? Chiar dacă această perspectivă, ne pare foarte cunoscută, această perspectivă este imposibilă, deoarece, ca să se fi putut întâmpla asta, trebuia să fi existat ceva despărțire între cei doi soți.

Păi, în Eden, cu Dumnezeu împreună, legătura este perfectă și transparentă.

Dacă revenim la subiectul nostru, păcatul nu apare la Adam și Eva, ci în momentul neacceptării lui Dumnezeu ca și Suveran Suprem.

Putem spune că este vorba de momentul în care Lucifer cu legiunea sa de îngeri se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și sunt izgoniți ireversibil și pentru totdeauna din Rai. Doar că, dacă dorim să aflăm mai multe detalii, va trebui să căutăm să ajungem acolo, în prezența lui Dumnezeu pentru eternitate, unde vom avea și capacitatea de a înțelege, dar și acces la informațiile adevărate.

Până atunci, suntem prea limitați să înțelegem tainele Divinității.

Pentru că, dacă totuși insistăm să mergem pe aceste curiozități, avem șanse foarte mari, să ne prindem singuri în cursa de a încerca să înțelegem lucruri pe care nu le putem înțelege, dar să ne pierdem mântuirea.

Ce-au câștigat Adam și Eva?

Au aflat că sunt goi!

Mare descoperire! (citește răspicat, ca și o MEGA știre)

Cam așa sunt toate descoperirile omului: pisica cade în picioare, copacii rodesc, adâncurile clocotesc, piciorul de om are reflexe când este lovit cu ciocănelul în genunchi și multe altele.

Până să-L cunoaștem pe Dumnezeu, acestea sunt cu adevărat niște chestiuni impresionante, plăcute de privit și de mâncat. Totuși, după ce prezența lui Dumnezeu mă atinge, sau ca să fim mai exacți, când Lumina Feței Lui, mă luminează și pe mine (e numai prin Harul Său), toate aceste lucruri pământești le considerăm gunoaie.

În toată istoria lumii, gunoaiele au fost puse cât mai departe, într-un loc izolat, un loc al rușinii.

Pe când, ispititorul, vine și spune oamenilor: vezi acel munte de gunoi? E o comoară acolo! Du-te și sapă. Și vezi cum bieții oameni, în loc să se bucure de frumusețile Creației lui Dumnezeu, caută doar prin gunoaie…

Iar gunoaiele sunt lucruri goale, ce nu fac altceva, decât te fac și pe tine să fii gol.

Chiar nu știu ce așteptări ai fi avut când ai deschis acest articol, dar dacă era să fi vorbit strict despre istoria păcatului, este o chestiune ciclică, ce se tot întamplă în permanență, cu foarte mici nuanțe, dar pe care oamenii le văd ca pe nu știu ce lucruri interesante, vrednice de a fi descoperite.

Da, am putea numi istoria păcatului și ca fiind istoria gunoiului, sau istoria golului (nu cel din sport), istoria vidului. Nu în sensul că nu există, ci în sensul că nu e nimic acolo ce trebuie descoperit.

Dar noi facem o întreagă știință pe aceste gunoaie: ar trebui să le reciclăm, ar trebui să le punem pe categorii. Și nu că ar fi ceva greșit asta în sine, doar că, tare îmi pare că aceste gunoaie sunt transformate în idoli, ce țin oamenii ocupați în reciclarea lor.

Așa de frumoasă ne este prezentată reciclarea, de către cei din Media, când adevărul e următorul: dintr-o foaie albă, pe care ai putea scrie ceva important și valoros, o dată transformată în gunoi, e doar un simplu gunoi. Și-a pierdut nobilimea de foaie albă, imaculată. E altceva acum, e doar un gunoi.

Iar istoria gunoiului începe de când gunoiul ia ființă, nu din perioada în care era o foaie albă.

Bun, acum că e clar aspectul acesta, haide să vedem ce se întâmplă cu un gunoi selectat cu mare atenție, categorisit la hârtie, printr-un proces extrem de complex și costisitor. Ajunge să fie o hârtie de cea mai proastă calitate, de cele mai multe ori, o hârtie igienică, de folosit o singură dată, alte gunoaie, ca mai apoi, de urgență să fie aruncată.

Singurul moment de glorie al acestei hârtii reciclate e momentul când ea stă în starea de ambalată, așteptând să fie cumpărată și folosită.

Cam asta e și viața omului pe acest pământ…

Dar nu și dacă te întâlnești personal cu Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru!

Prin întâlnirea personală cu Isus Hristos, Pavel, un prigonitor al Bisericii, ajunge să afirme:

Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.

Galateni 2:20 VDC

Hristos nu îmi face o reciclare, ci o reînoire! Eu, prin El, ajung să fiu transformat, dintr-un gunoi (om păcătos), într-un vas de cinste util pentru Dumnezeu (om mântuit).

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!

Dacă ți-a plăcut și consideri că ar fi util acest articol și pentru altcineva, dă-i un share (distribuire). Poți să te abonezi și la blog pentru a primi vestea când apare un nou articol (notificări -> clopoțelul roșu, sau email -> vezi mai jos, sau pe Facebook -> urmărind pagina pe care tot mai jos o găsești). Iar dacă vrei să mai adaugi ceva, te invit să abordezi secțiunea de comentarii.

3 thoughts on “Istoria păcatului”

  1. „Hristos nu îmi face o reciclare, ci o reînoire! Eu, prin El, ajung să fiu transformat, dintr-un gunoi (om păcătos), într-un vas de cinste util pentru Dumnezeu (om mântuit).” ❤️
    Slavă Lui, Împăratul și Mântuitorul nostru 🙏🏻

  2. Felicia-Sanda Rus

    Dumnezeu, dintr-un gunoi, poate să facă un diamant perfect șlefuit. Și dintr-un gunoi poate să facă un mare vas de cinste și de binecuvântări! Ce gunoi mai mare este acela ce a săvârșit crime în serie și totuși Dumnezeu îl poate reabilita la rang de fiu, alături de Fiul Său iubit, născut din fecioară!? Dumnezeu își face partea Lui, iar omul trebuie sa stea aproape de Dumnezeu pentru a obține cununa Mântuirii! Dumnezeu ne-a găsit si ne-a iubit întâi!!! O binecuvântare mai mare nu putem pretinde!!! Nu știm cum era dacă omul rămânea în Eden, dar, sigur, Dumnezeu are planuri mărețe cu omul care îl iubește cu adevărat și face voia Sa!!!

  3. Pingback: Adevărul despre Păcat | Educenteza

Dă-i un răspuns lui Felicia-Sanda Rus Anulează răspunsul

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: