Cred că cel mai bine ar fi să zic: ”poftim la cireșe!”. Și prin aceasta, mă gândesc să te invit la o discuție despre cireșe.
Cum aș putea să discut despre cireșe dacă nu le mănânc? Ar zice unii.
Răspunsul e destul de interesant. Dacă mănânci, ai gura plină, iar mama ne-a învățat că nu e frumos să vorbim cu mâncarea în gură.
Iar înțelepciunea mamei, merită o mare atenție.
Faptul că ea zice că nu e frumos să vorbim cu mâncarea în gură, înseamnă de fapt foarte multe.
În primul rând, să folosim pe rând funcțiile gurii: ”mănâncă mai întâi, și după vorbești”, spunea ea mereu.
Ordinea contează, bineînțeles și aici. Ca să pot scoate cuvinte (hrană pentru cei din jurul meu), trebuie să mă hrănesc eu mai întâi.
Și nu, nu are nicio legătură cu ego-ul, ci cu o creștere naturală, după cum Dumnezeu ne-a creat: El n-a spus seminței de cireașă să scoată cireșe. Ci, i-a spus să se sacrifice, într-un pământ bun, ca din ea să iasă rădăcini, pe care să le dezvolte, ca mai apoi, să iasă un copac, ce, la vârsta maturității, să rodească.
Iar în al doilea rând, lipsa de frumusețe constă în faptul că, în momentul în care încep să vorbesc, având mâncare în gură, cuvintele se murdăresc cu acea mâncare, încă neprocesate, ori și mai grav, să mi se întâmple să dau afară și mâncarea, destinată interiorului meu…
Mulțumim Doamne c-ai pus așa de multă înțelepciune și răbdare în fiecare mamă!
Dacă ar fi să ne întoarcem la cireșe, e interesant de atacat și perspectiva aceasta: mâncăm cireșele culese de alții, dintr-un container, ori mă duc și pierd timpul luând câte una, cu un efort considerabil?
În societatea păgână, se va alege întotdeauna variana ușoară, deoarece credința care guvernează, nu este cea lăsată de Domnul Isus Hristos (iubește-ți aproapele ca pe tine însuți), ci sună așa: ”iubește-te numai pe tine”.
Iar cu credința aceasta, vei merge la container și te vei îmbuiba cu tot ce vei prinde…
În schimb, cei care aleg copacul, ori livada, pot observa lucruri incredibile, chiar minunate.
În primul rând, haideți să luăm copacul. Și ce-mi place cel mai mult la copacul care rodește, este că îmi amintește cât de mic sunt. Și cu această ocazie, mă smeresc în fața Creatorului și-I aduc slavă Lui!
Apoi, găsesc acele grupe de cireșe, ce parcă formează un ciorchine. Iar aici, îmi amintesc cât rău poate să facă, într-un anturaj, un singur individ.
Cireașa, care odinioară avea un potențial atât de mare să crească și să se dezvolte într-o cireașă mare și gustoasă, alege să devină o stricată.
Astfel, toate celelalte cireșele din ciorchinele ei, cum se lipesc de ea, se molipsesc de ciuma ei… Și-atunci îți amintești și înțelegi parcă în sfârșit, pe Dumnezeu, când spunea poporului evreu, să intre în Canaan, și să înlăture cu desăvârșire, răul din mijlocul acelor cetăți stricate.
Iar din aceasta, cei fără pricere înțeleg că trebuie tăiat copacul. Nu! Asta e treaba lui Dumnezeu! El dă viața, El stabilește cât o ține și El o ia! Fie slăvit Numele Domnului în veci! Amin.
Treaba mea, este să fiu un bun ispravnic (sau administrator), care să înlăture răul, la nivel local, înainte ca ciuma să se extindă la tot grupul.
Da! Dumnezeu vrea ca eu nu doar să consum! Ci vrea ca eu să administrez corect tot ceea ce El îmi oferă. Pentru că vrea să-mi dea în responsabilitate și mai mult.
Și acum, în al doilea rând, hai să vedem și livada de cireși.
În anul în care n-a plouat, ori a dat gheața de mai multe ori, totuși, unii copaci, scot roade bune, chiar dacă nu sunt așa de multe.
Dar, în anul în care a plouat la timpul potrivit, n-a dat gheața, cireșele sunt multe, dar nu sunt numaidecât și bune.
Văd copacii cum aproape că își rup crengile, c-au scos extrem de multe roade, pe care, acum, nu le mai pot coace până la un bun sfârșit. Și chiar dacă sunt roșii, sunt mici (închircite) și mai grav, sunt acre, cu o nuanță de pelin, păstrată la sfârșit…
Pentru că societatea păgână zice: ”roade multe”, pe când Dumnezeu spune altceva: ”roade bune”.
Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
Matei 7:17-18 VDCC
Cât despre subiectul: ”cum se poate ca un pom bun, ce-a scos roade bune, să aibă ciumă, pe roadele lui?” ori rămâne pe altădată, ori, ca temă pentru acasă. Fiecare alege.
Dumnezeu să fie slăvit în veci! Amin.