Preoția se aseamănă cu o apă curgătoare
De unde țâșnește izvorul? Din munte, da?
Dar muntele cum a apărut? Vorbim direct, simplist și simbolic în același timp când răspundem așa: ”muntele s-a smerit, a ascultat de Cuvântul lui Dumnezeu și s-a umplut de Cuvânt și așa a crescut; iar când a crescut, au tâșnit izvoarele din el.”
Iar apa ieșită din el, udă și sapă, croindu-și un drum necunoscut, dar, prin puterea credinței înaintează neobosită.
Apa aceasta udă, modelează și transformă. Iar prin această transformare, înțelegem și distrugerea unor lucruri rele, slabe, sau stricate.
Modelarea se întâmplă treptat, într-o perioadă atât de lungă, încât ai nevoie, în mod obligatoriu de îndelungă răbdare.
Interesant e și udatul. Pământul traversat de un izvor, sau râu, se simte întotdeauna prea plin, încât nu mai vrea să primească nimic. Dar, aceasta e benefic, pentru că, doar așa izvorul se transformă în râu și se pot traversa atât de mulți kilometri. Da, acest pământ sătul, trimite apa mai departe.
Văd anumiți preoți care observă că pământul pe care ei îl udă e prea sătul, dar nu se lasă trimiși mai departe…Astfel, nivelul apei crește în acea zonă, dar se deșertifică alte zone.
Îmi plac foarte mult de exemplele de preoție descrise foarte bine în Biblie. Preoția Domnului Isus Hristos, pe care și Pavel o copiază și ne îndeamnă și pe noi să facem la fel, este preoția izvorului: întotdeauna în mișcare. Singura rădăcină a izvorului este muntele, pe care, îl vizitează, noaptea, pentru a se ruga Tatălui ceresc.
Dar, în rest, izvorul se izbește, sau mai bine spus, se luptă în permanență, cu pietre, nisip, pământ și tot felul de mizerii, dar, în mod surprinzător, această apă vie, rămâne curată și bună de băut.
Că oamenii infectează râurile spunem atât: ”practica aceasta e de când e populat pământul de oameni, dornici să-și pricinuiască răul, unul altuia”. Dar, tocmai de aceea, oamenii cu înțelepciune și pricepere, sfătuiesc pe cei neîncercați și naivi să caute izvorul și sursa de unde țâșnește el.
Iar acest sfat, e atât de valoros…
Gândiți-vă că, un tânăr neîncercat, care nu știe nimic, chiar să plece cu merinde și echipamente în căutarea izvorului este tranformat dramatic, dacă ajunge să găsească izvorul.
În primă fază, merindele multe, pe care le cară îi crește puterea fizică.
Apoi, cu această putere fizică, dar cu resurse din ce în ce mai puține, începe să vâneze și să cunoască mediul în care se deplasează, acordându-și viața după frecvențele naturii create de Dumnezeu. Iar această fază, o vom numi: faza de creștere a sufletului.
Dacă, în această fază, nu uită sfatul celui înțelept și priceput și nu se mulțumește cu apa râului, va continua să urce muntele. Și, în această urcare, urmărind cursul râului, care se îngustează, se va întâlni cu siguranță cu sursa izvorului.
Și în momentul în care se întâlnește cu sursa izvorului, adică, cu Domnul Isus Hristos, într-un mod intim și personal, curajosul călător, moare și se tranformă într-o piatră.
Iar când această piatră cade și se așează pe munte, Domnul îl umple de Cuvântul Lui, îl crește, astfel încât să-L cunoască Cuvântul, ca, apoi să facă ca din această piatră să țâșnească un nou izvor. Această fază, o vom numi convertirea și creșterea duhovnicească, iar când piatra țâșnește izvorul de apă vie, numim aceasta: intrarea în slujba preoțească.
Și dacă unii ar vrea să controleze, sau să administreze această lucrare sfântă, vom spune așa: ”Este un singur Domn, care stăpânește, iar lucrarea aceasta sfântă este numai a Lui, adică, a Domnului Isus Hristos.
Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie și din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morți, Domnul împăraților pământului!
A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.
Apocalipsa 1 versetele 4, 5 și 6 VDCC