Semnătura de pe gard
Un meseriaș, specializat pe garduri, este chemat și tocmit să facă gardul la o casă. Lucrează el frumos și curat, iar la sfârșit, ca o ultimă etapă, pe una din ostrețe, începe să graveze ceva.
Inițial am crezut că e doar o zgârietură, dar când m-am apropiat, era de fapt semnătura lui.
Beneficiarii au fost atât de încântați de gard, încât spuneau cu mare bucurie cine le-a făcut această operă de artă, oricui îi întrebau.
Astfel, meseriașul nostru, ajunge să aibă mai multe comenzi decât putea duce.
Așa că, a trebuit să angajeze și alți tineri, pe care să-i învețe meserie, ca să poată satisface cererea uriașă.
Dar, cu cât făceau mai multe garduri, cu atât cererea creștea mai mult. Iar creșterea părea mai degrabă exponențială decât liniară.
Astfel, încep să apară și alți meseriași, care ori s-au învățat ei singuri, făcând teste și garduri la ei acasă, ori au fost învățați de meseriașul inițial, când au lucrat la el.
Cei care s-au învățat singuri, au avut un mic șoc la început, când au terminat primul gard la un beneficiar. Clientul îi spune: ”unde vreți să semnați pe gard? Că eu aș vrea să fie undeva vizibil.”
Șocul a fost din cauză că, el nu știa că oamenii nu vor numaidecât gard, ci ei vor un obiect semnat de un om, cu care să se laude la alții.
Dar, repede s-a conformat și a gravat și el, semnătura lui.
Așa au făcut cu toții.
Timpul a trecut și faima acestor meșteri a ajuns departe. Din multe locuri ale lumii veneau cereri, urmate de rugăminți, ca măcar să le semneze gardul, dacă nu apucă să-l facă pe tot. Măcar partea din față. Dar aceste oferte, meseriașii integri nu le puteau accepta, deoarece, ei știau că aceasta le-ar fi compromis meseria.
Și când credeau meseriașii că vor avea un pic de răgaz acuma, încep să sune primii clienți spunând așa: ”Gardul meu și acum este o operă de artă, numai că, zona unde era semnătura dumneavoastră, s-a deteriorat și nu se mai poate vedea semnătura. Ați putea veni să refaceți?”
”Bineînțeles!”, spuse meseriașul și se duce de urgență să vadă ce s-a întâmplat.
Acea semnătură, a creat un punct slab gardului, ce afectase, în tot acest timp, o bucată considerabilă. Meseriașul, când văzu problema și din profunzime, se apucă de treabă și schimbă toată porțiunea afectată de boală. Și după ce termină, la rugămințile clientului, semnă din nou, de data aceasta, cu o semnătură mai mare.
Hmm… Aceasta îi era meseria, iar el se consola spunând: ”eu fac cum vrea clientul, iar în timp, vin și repar, pe cheltuiala lui”.
Și așa au mers lucrurile: meseriașii nu doar făceau garduri, ci, din când în când, trebuiau să refacă zona cu semnătură.
Peisajul acesta, începe să fie plictisitor pentru mine, așa că Domnul îmi îndreaptă privirea înspre un nou gard, care se apropia de finalizare.
Era un proprietar, care hotărâse să își facă singur gardul. Ieșise tare frumos.
Așa că, oamenii opreau și căutau semnătura meseriașului. Dar, pentru că n-o găseau, cheamu proprietarul casei și-l întrebau pe-un ton aprins: ”unde e semnătura de pe gard?”
Iar proprietarul spunea bucuros:
”Chiar dacă eu, cu mâinile mele l-am făcut, nu am putut pune numele meu pe el, deoarece toate materialele, din care a fost făcut, pământul pe care stau, aerul, apa și mâncarea pe care le-am consumat ca să pot să-l fac și viața mea, sunt și vin de la Dumnezeu! Iar dacă insistați să scriu ceva, ar trebui să scriu numele Domnului, care este sfânt, sfânt sfânt!”
Iar gardul acesta, binecuvântat, închinat Domnului, a rămas un gard unic, renumit pentru faptul că nu s-a stricat nici în ziua de azi, după atâtea generații.
Citiți articolul acesta cu duhul (inima), nu cu sufletul (rațiunea) și lăsați-vă cercetați și copleșiți de dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu, care are atâta milă și atâta răbdare cu noi…
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.