Te invit la dezintoxicare!

Bineînțeles că sunt locuri pentru mai multe categorii de intoxicații. Spre exemplu, la categoria VIP, oamenii cred că sunt imuni la toxicitate, iar la celălalt capăt, oamenii deznădăjduiți că ar mai putea scăpa vreodată…

Pentru noi, mediul în care trăim, devine din ce în ce mai toxic. Consumăm substanțe despre care nu știm mai nimic, dar sunt promovate bine. Producem la rândul nostru substanțe în trupurile noastre, în timp ce suntem din ce în ce mai pasivi. Cumva e și normal, ce semeni, aceea culegi, sau ce produci, aceea vei și consuma…

Săptămâna aceasta am aflat cum că nu cu foarte mult timp în urmă, doctorii tratau pacienții prin expunerea acestora din urmă la radiații cu uraniu. Abia după ani de zile, generațiile următoare vin și arată că această metodă, pe lângă faptul că nu trata cu succes nici o afecțiune, genera probleme cu adevărat grave. Dar de ce așa de târziu? E simplu, nimeni nu se pune cu experții…

Din nefericire, sistemul nostru de generare de experți, scârțâie din toate încheieturile. Prima încheietură este tratarea istoriei și a experiențelor anterioare ca fiind demodate și greșite. Pentru o viață atât de scurtă, experiența unei generații, este prea mică, concluziile vor fi cu o mare probabilitate înclinate spre eșec. A doua este sistemul educațional. Aici am putea vorbi mult mai mult… Hai totuși să ne limităm doar la aspectul că pentru a apărea un manual/studiu este nevoie de cel puțin 8 ani, până ce studenții să îl parcurgă în cadrul universității. In tot acest timp, lucurile se schimbă, iar lumea le tratează ca fiind demodate, iar proaspătul expert are două variante: schimbi totul să fii pe placul mulțimii, sau rămâi un clasic, dar izolat și criticat…

Ce-i de făcut?

Nu vreau să dau o rețetă general valabilă. Soluția potrivită o găsește fiecare pentru sine, prin încercări multiple. În schimb, pot să îți ofer anumite repere:

  1. Ce grad de toxicitate am?
  2. Care sunt efectele asupra stării mele de sănătate?
  3. Ce îmi oferă experții pare logic, sau mai degrabă contra intuitiv?
  4. Ce consider eu că e toxic în viața mea?
  5. M-am obișnuit cu toxicitatea această?

Iar în final, dacă ai găsit vreun răspuns la întrebările de mai sus, caută soluții și lasă și un comentariu mai jos și mărturisește și altora despre experiența detoxifierii tale.

4 thoughts on “Te invit la dezintoxicare!”

  1. Da. Am constata ca multe informatii de la vecini, cunoscuti, prieteni erau tulburatoare, toxice….
    Am gasit o metoda de a ma indeparta de astfel de oameni in ademenea momente….sau poate ei s-au indepartat de mine?
    De cind procedez asa am mai multa liniste….nu-mi suna telefonul inutil….etc….
    Am zis!

  2. Foarte frumos articolul. Mi-a plăcut mult. Scurt și la obiect. Sau mai bine zis: subiect, căci despre acest subiect consider că se pot scrie sute de pagini. Aș avea mult de comentat pe tema articolului, pentru că ați prezentat mai multe idei, mă voi limita doar la una:
    ,,E simplu, nimeni nu se pune cu experții…”. Punct.
    De la economiști până la filosofi, peste tot se aplică această idee. O dată ce o teoremă este demonstrată, ea este acceptată așa cum este și, prin diferite mijloace de promovare, ea devine un adevăr. Asta pentru o perioadă… până ce o altă teoremă, o altă minte de geniu vine și o înlătură pe cea veche sau, cum se mai practică, devine o alternativă, un alt adevăr. Tot așa, până ajung bieții oameni confuzi despre ce e adevărat și ce nu. Generația noastră are parte de mijloace de comunicare și promovare a ,,adevărurilor” cum nu se puteau imagina în urmă cu câteva decenii. Din păcate, ceea ce citim sau auzim zi de zi sunt doar opinii. Rămâne de datoria noastră să ne dezvoltăm acel ,,filtru” prin care să reușim a lua Adevărul din toate acestea.
    Pentru că tot ați vorbit de dezintoxicare, fac referire și la experiențe personale, pe plan medical. Am avut ocazia să întâlnesc tineri medici, suferinzi de anumite probleme medicale, care acceptau orice fel de tratamente care slăbesc organismul și tot nu reușeau a se vindeca (,,Cumva e și normal, ce semeni, aceea culegi, sau ce produci, aceea vei și consuma…”). La auzul unor sfaturi mai ,,tradiționale” erau foarte sceptici, chiar și atunci când vedeau mici rezultate în urma acestor sfaturi, adevărul lor despre medicină rămânea neschimbat. La polul opus, am întâlnit persoane vârstnice care au ocolit acest mediu, pentru că au simțit din timp îndoctrinarea care li se impunea.
    Îmi cer iertare celor aflați în cadrul medicinei și care citesc aceste articole, scopul meu nu a fost unul de a deranja. Eu, personal, am un medic de familie, mă consult cu alți medici pentru probleme mai serioase ce nu țin de competența mea, dar mi-am ales cu grijă medicii și tot respectul pentru cei care cu adevărat au luat în serios Medicina și pe aproapele său.
    Închei prin a spune că fiecare își are dreptul de a-și cere înțelepciunea și de a o aplica în dezvoltarea principiilor de selecție a tuturor informațiilor adunate în fiecare zi.
    Numai bine!

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: