Aveam în plan să scriu o povestioară cu titlul: Moștenitorul. Doar că ajunsese să fie prea lungă, deoarece trebuiau descrise și viețile celorlalți prieteni ai personajului principal, ce reprezintă celelalte tipuri de moștenitori.
Cine știe? Poate că voi scrie o carte pe acest subiect, ori poate vei scrie chiar tu, plecând chiar de la acest articol, ori de la toate articolele din săptămâna aceasta, deoarece toate au aceeași temă.
Așa că, haideți să vedem câteva tipuri, iar dacă tu găsești și altele, te rog să le scrii în rubrica de comentarii.
Un prim tip de moștenitor ar fi cel care și-a tratat cu interes doar propria viață. Cum zicem noi: i-a păsat numai de el. Iar acest tip de om, când a venit vorba de primit ceva de moștenire, pe gratis, a început să fie foarte interesat.
Aș vrea să poposim puțin aici să punem ceva lemne pe foc, să fie un pic mai multă lumină.
În aproape toate cazurile, în care un om este egoist (putem spune chiar că: el se iubește pe sine cu lăcomie), își dă seama în timp că el devine din ce în ce mai sărac, pe toate planurile. Astfel, pentru că nu are, iar orizontul pare chiar mai urât, va căuta să dea din coate, să capete o moștenire.
Lăcomia îl va îndemna să o aleagă pe cea mai bună. Dar atenție, toate alegerile lui, vor fi spre sărăcia lui, de tipul fetei leneșe și slute din fata babei și fata moșneagului. Moștenirea aceea mare, aleasă cu lăcomie, va genera de fapt, mai multă sărăcie, mai devreme sau mai târziu.
Un alt tip de moștenitor este cel care se uită în jurul lui, la ce moșteniri primesc ceilalți, iar el, fiind prea mândru, va fi dispus să renunțe la moștenire, dacă acea moștenire va îndrăzni să îl smerească.
Apoi, este moștenitorul căruia îi este atât de frică că nu va pune mâna pe moștenire, încât, va muri (nu neapărat fizic), ori înainte de a intra în moștenire, ori după ce o primește, frica fiind acuma: să nu i se fure această moștenire primită.
Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc. Acum, aș vrea să îți spun ceva. Dacă ai vrea să vezi dintr-o altă perspectivă aceste 4 tipuri de emoții, dar și multe alte aspecte legate de manipulare, în cartea „Manipularea modernă”, este un capitol cu titlul „Emoții manipulatoare”. Iar dacă crezi că ar fi ceva interesant pentru tine, atunci fă cumva să te abonezi la acest blog, că aici voi face anunțul când va fi disponibilă cartea.
În fine, revenind la subiectul nostru, ar mai fi un tip bun de moștenitor. Acesta este omul căruia îi place să fie echilibrat și cumpătat cu toate aspectele vieții sale. Chiar dacă greșește, el învață și nu le mai repetă.
Și uite, în premieră pe acest blog, am să îți prezint titlul articolului următor: „Am făcut o mare greșeală…”
Bineînțeles, că dacă vrei să afli, va trebui să îl citești (apare vineri, 15 mai 2020).
De-acum, haideți în comentarii, eventual, dați și o distribuire.
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe fiecare în parte!