Știrile de Marți – 19

Săptămâna aceasta aș vrea să discutăm despre greutate și cum cântărim, pentru a ne da seama de greutatea unor informații/lucruri.

Dar fiind marți, ieșim puțin din sfera normală a blogului și ne uităm uneori și prin ”datele oficiale”, publicate de experți/conducătorii politici.

Vedem că este iar un mega scandal cu acest COVID-19, cel puțin în România, se raportează cu sutele de cazuri în fiecare zi (între 400 și 700 noi cazuri confirmate pe zi).

Pare un număr de-a dreptul înfiorător, mai ales că, de pe 15 iulie, expiră prelungirea stării de alertă, iar din punct de vedere legal, prelungire la prelungire la starea de alertă, nu se mai poate da.

La această informație, dacă mai adăugăm și decizia CCR (ce favorizează libertățile fundamentale ale cetățenilor), cu care guvernul este în dezacord, atunci, e simplu să ne dăm seama că starea de urgență este planul B, dacă legea cu privire la carantină nu reușește.

Dar cu această lege a carantinării, au început să apară noi termeni în dreptul medicilor: pe de-o parte vine ideea că nu putem ști și nici controla răspândirea virusului, dacă nu avem pârghiile necesare să ținem pacienții bolnavi în carantină, iar pe cealaltă parte, la opoziție, vedem legea carantinării ca fiind o lege a ”lagărului medical”.

Dacă ne limităm doar la asta, s-ar putea chiar și cu un cântar corect, să ajungem la concluzii greșite.

Așa că, haideți să ne uităm puțin și peste alte numere, de data aceasta, la nivel global.

Avem 13,236,252 de cazuri confirmate, din care 575,540 de morți, de COVID-19. În România avem 32,948 de cazuri confirmate și 1901 morți.

Revenind la nivel global, și doar la acest an, vedem următoarele:

  • 899,189 morți de SIDA (HIV/AIDS)
  • 524,668 morți de malarie
  • 1,337,821 morți de la consumul de alcool
  • 2,673,959 morți de la fumat
  • 4,393,061 morți de cancer
  • 722,056 morți în urma accidentelor rutiere fatale
  • 22,751,040 avorturi.

Cândva, România se lăuda cu o populație de 22 milioane de locuitori. Acum, în 7 luni, la nivel mondial, noi oamenii, am ajuns să ne ucidem proprii copii, și să ajungem să omorâm pe an undeva la 42 de milioane de copii, în fiecare an.

Oare cumva am ajuns să cântărim viața noastră ca fiind mai valoroasă decât a aproapelui meu?

Viața unui adult e mai valoroasă decât a unui prunc?

Ce cântar ne spune asta?

Doar unul stricat! Că Dumnezeu ne-a creat în chipul și asemănarea Lui și ne-a dat dreptul să stăpânim peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.

Dar apoi porunca este aceasta: ”Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.”

Apoi, dacă studiem cele 10 porunci, date pe cele 2 table, găsim repede câteva detalii prin care reușim și noi, cu mințile limitate că orice viețuitoare care se mișcă pe pământ nu are cum să fie un copil nenăscut.

Chiar nu știu până când ne va aștepta Dumnezeu să ne întoarcem la El cu adevărat. Dar mi-e frică că strigătele celor 42 de milioane de copii nenăscuți sunt mai multe decât a celor încă vii, care cer milă și îndurare, ori așteaptă venirea Mirelui.

Păcatul a ajuns la culme în lume. Dragă cititor, ține-te bine de Hristos, altfel, cu siguranță vei cădea la următorul val.

Acum e doar puțină liniște, dar cântărește bine lucrurile, folosind Cuvântul lui Dumnezeu ca și standard. Dar despre asta, vom vorbi în articolele următoare.

Domnul Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: