Dacă privim spre creație și ne uităm la albine, cu siguranță ne vom pune și întrebarea: ce putem învăța de la albine?
Așa că, dacă tot sunteți în același gând cu mine, cu ajutorul Domnului, aș dori să realizăm o serie de articole intitulată ”privim spre creație”.
Această serie, are ca fundament Biblia, care ne îndeamnă să ne uităm cu băgare de seamă la creație, pentru a ne înțelepți.
Și cum, înțelepciunea omului nu are un nivel maxim, haidem să ne înțelepțim, privind spre această minunată creație.
Iar, scopul celălalt ar fi, chiar mai important decât primul, ar fi: să căutăm să cunoaștem mai mult Creatorul, dându-I slava și cinstea cuvenită de Dumnezeu.
Dacă, după ce citești articolul acesta, ai vreo sugestie de creație, la care să ne uităm cu băgare de seamă în articolele următoare, scrie-o în comentarii.
Un mic reminder/memento: analizele făcute în acest blog, nu sunt complete prin natura lor, ele reprezintă doar începutul, prin care cititorul să beneficieze de încurajare și câteva idei, pentru a ajunge și la altele mult mai complexe, prin eforturi proprii.
Eu zic că e suficient de lungă această introducere, așa că, haideți la analizat.
Parcă aș începe cu numele. De ce albină? Ea e un galben maroniu. Mierea ei este galbenă.
Alb și ină. Hmm…
ină, ca și sufix, îl găsim în DEX cu acest sens: ”a transforma în…”, ”a atribui ceva”.
Deci, albina este cea care transformă polenul în miere.
Albul, pentru că nu îl are în exterior, trebuie să-l analizăm din perspectiva interiorului, ori acțiunii pe care o produce.
Iar această analiză ne va duce spre simbolistică, nu spre disecția fizică.
Albul este folosit ca ceva pur, dar, și ca ceva care purifică, transformând în alb.
Cel mai bine înțelegem aceasta din exemplul Sângelui Domnului Isus Hristos. În ciuda faptlui că sângele este de culoare roșie, Sângele Domnului Isus Hristos, care a curs la Golgota, pentru păcatele noastre, este unul perfect alb.
Un alb divin.
De ce? Pentru că, în ciuda faptului că în exterior este roșu și aparent doar murdărește cu roșu tot ce prinde, lucrarea aceasta minunată: Jertfa Domnului Isus Hristos, ne-a oferit nouă, soluția curățirii de păcate: Sângele Domnului Isus Hristos.
Astfel, Sângele acesta, transformă păcatul în vid, fiind socotiți neprihăniți de Dumnezeu, prin credința în Domnul Isus Hristos.
Așa ajungem și noi, să fim socotiți albi înaintea lui Dumnezeu, în ciuda faptului, că noi, în continuare suntem un galben maroniu. Dar toate acestea sunt valabile prin credința în Domnul Isus Hristos și în jertfa Sa.
Deci, Sângele, ca fiind parte din jertfă, ne transformă din oameni păcătoși, sortiți iadului și morții veșnice, în oameni socotiți neprihăniți (perfect albi și morți față de păcat), prin credința în Fiul lui Dumnezeu.
Slavă Domnului! Amin.
Hmm… Unui român, ce se uită cu băgare de seamă la creație, Dumnezeu îi vorbește și-i spune despre mântuire și despre pocăință.
Și tocmai am văzut că asta este valabil doar pentru numele acestei mici insecte.
Deci în numele Alb – ină, Dumnezeu ne spune așa: trebuie să fii transformat într-un om neprihănit!
Chiar dacă, voi avea natura păcătoasă, prezentă în mine, cât timp voi locui în trup, aceasta trebuie răstignită, iar Duhul Sfânt să-mi guverneze viața mea, o viață de sfințenie.
Și după ce înțeleg acest lucru și prin credința în Domnul Isus Hristos, eu sunt socotit de Dumnezeu neprihănit, ce fac?
Continui să mă uit la albină și să învăț acum de la acțiunile ei.
Ea nu este deloc leneșă. Ea își dă toate silințele pentru a produce, ceea ce Stăpânul ei, a rânduit-o să facă.
În cazul albinei, ea aparține unei familii, ce, de mică a văzut și a învățat cât de bună și folositoare este mierea.
Ce poate nu înțeleg toate albinele, dar totuși rămân în ascultare, este faptul că, treaba lor este să producă miere de cea mai bună calitate, cu mult mai mult decât ar avea ele nevoie să traiască.
De aici învățăm ce înseamnă să fii un bun ispravnic (Matei 20:8, Luca 12:42, Luca 16:1, etc).
Isus a mai spus ucenicilor Săi: ”Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pârât la el că-i risipește averea.
Luca 16:1 VDCC
Acest ispravnic din Luca 16, este exemplul de ispravnic rău și viclean.
Pentru că, un ispravnic bun, nu doar că nu risipește averea stăpânului său, ci o va înmulți. Adică, îi va aduce mult profit stăpânului său.
Așa-i și cu albinele. Cine deține familii de albine, nu doar că trăiește el și casa lui, dar mai are și de vândut.
Deci, de la albine, învățăm cum să fim niște ispravnici buni, profitabili pentru Stăpânul nostru.
Și aici, o mică paranteză, albina, chiar dacă are ca și Creator, pe Dumnezeu, cât timp este în stăpânirea unui om, ea este profitabilă înaintea Creatorului, dacă este un bun ispravnic pentru cel ce o stăpânește.
Ar mai fi multe aspecte, dar vom mai atinge doar unul singur: armonia familiei.
Cum ar putea niște adevărați războinici, care au dorința să muncească până la epuizare, să locuiască și să muncească împreună, dacă nu în armonie și în pace?
Iar această armonie, se realizează prin lupta fiecărui individ în parte.
Aici, nu doar că îmi dau toate silințele să fac ceea ce trebuie să fac în cadrul familiei, ci apare un element nou: sacrificiul propriu, pentru familie.
Știm cu toții că albina, dacă înțeapă, ea moare.
Astfel, acest războinic, ce este în permanență îngreuiat de căratul acestei sulițe, nu-l va folosi, decât dacă trebuie să-și apare familia.
Aspectul foarte interesant este că, războinic, nu sunt dacă doar știu să înțep, ci un războinic de elită sunt, dacă, în ciuda faptului că, aș putea să atac cu armele ce le am la dispoziție și sunt expert în a ținti și piatra în zbor, eu sunt abia atunci, când folosesc armele doar atunci când, cum și unde trebuie.
Ce lucrare minunată!
O insectă așa de mică și totuși atât de complexă!
Și toate acestea se datorează Creatorului! Cel care ne-a făcut și pe noi.
Toată slava Ți se cuvine! Da! Tu ești singurul Dumnezeu adevărat!
Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava, în veci! Amin.