Biblia este atât de frumoasă, încât singurul care pierde cu adevărat este acela care nu o citește, iar după ce o citește meditează la ea, ca mai apoi să își dea toate silințele s-o pună în practică.
Și pentru că vreau să întăresc ceea ce spun, faptele mele aș vrea să fie pe aceeași lungime de undă. Cu alte cuvinte, dacă tot zic că Biblia este sursa noastră de adevăr, standardul unei vieți pline de bucurie deplină, soluția și explicația la cele mai importante probleme ale noastre, atunci, și articolele de pe blog, vreau să conțină cât mai mult din acest izvor nesecat de viață, bucurie și înțelepciune.
Deoarece Cuvântul are putere (Evrei 4:12), vom folosi puțin Cuvânt pentru a începe să analizăm împreună, Biblia din perspectiva subiectului de săptămâna aceasta: ascultarea.
Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.
Evrei 4:12 VDC
Iar alt text, ce cuprinde atât ascultarea din perspectiva unui copil neascultător, dar și din perspectiva mântuirii, cât și ascultarea de stăpân (și încă multe alte perspective), chiar n-am găsit, decât pilda Domnului nostru Isus Hristos, intitulată de noi ca fiind Fiul rispitor.
Haideți să o citim împreună și să medităm la ea, măcar până vineri, când va apărea următorul articol.
El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ‘Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.’ Și tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a plecat într-o ţară depărtată, unde și-a risipit averea , ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, și el a început să ducă lipsă. Atunci, s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Și-a venit în fire și a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»’ Și s-a sculat și a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.’ Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună și îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget și încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrășat și tăiaţi-l. Să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: ‘Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrășat, pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine.’ El s-a întărâtat de mânie și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: ‘Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani și niciodată nu ţi-am călcat porunca și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrășat.’ ‘Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.’”
Luca 15:11-32 VDC
Ce mare ești Tu, Doamne!
Te-adorăm, ne închinăm Ție, Te lăudăm și Te-așteptăm să vii la noi, să ne iei la Tine, ca mai apoi, când vei deschide Cartea Vieții, vrem să Te-ascultăm, când Tu ne vei chema pe nume!
Domnul Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!