Dacă te uiți la imaginea de mai sus, vei spune: ”există o hartă” și nu e greșit, pentru că ea există. Doar că această hartă, este diferită pentru fiecare în parte, în timp ce destinația e aceeași.
Dacă paragraful de mai sus este confuz, s-ar putea să fie din cauză că tu te raportezi la hartă ca fiind exact opusul la ceea ce-am spus acolo.
Pentru majoritatea oamenilor, hartă înseamnă: același drum fix pentru oricine, iar fiecare își alege destinația, deci destinații diferite.
Dar e simplu să înțeleg, că dacă am aceeași destinație cu tine, dar nu plecăm din același punct, vom avea drumuri diferite.
Iar în acest caz, chiar dacă traseul va fi unul diferit, destinația este aceeași. Și acesta este cazul și perspectiva care ne interesează în acest articol.
Și acum, cineva ar putea pune următoarea întrebare: ”De ce m-ar mai interesa discuția aceasta, dacă avem drumuri diferite de parcurs?”
Răspunsul este acesta: nu ne unește drumul, ci destinația. Acolo ajungem să ne întâlnim și de acolo, nu ne mai întoarcem pe același drum pe care am venit, ci mergem pe-un drum comun. Și nu mai mergem singuri, ci suntem minim 2, sau 3.
Destinația este Dumnezeu, sau Raiul, sau Împărăția Cerurilor.
Dar, despre Împărăția Cerurilor, Biblia ne spune: s-o căutăm.
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Luca 12:31 VDC
Hmm… și nu ne spune s-o căutăm oricum, ci mai întâi de toate. Adică, aceasta să fie prioritatea noastră numărul unu. Dacă vei analiza contextul (versetele dinaintea acestui verset citat), vei observa că Domnul Isus Hristos, acolo vorbește chiar de nevoile primare ale omului: apa și mâncarea. Toate aceste lucruri ne vor fi date pe deasupra de Tatăl, care știe că avem trebuință de ele, dar, cu condiția ca noi, să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.
Și uite așa ajungem să interacționăm cu credința. Dacă tot spun că eu caut să ajung la Dumnezeu, dar nu îmi pun complet, toată încrederea în El, credința mea, este una doar de pe buze, nu și una din toată inima.
Vestea bună e, că această credință, chiar dacă e mică, se poate dezvolta și crește. Dar, credința nu crește fiind alimentată de necredință, ci fiind alimentată doar de credință (uneori mă pot ajuta și de credința aproapelui meu, de aceea e atât de dorit să fac parte dintr-o biserică locală, dar despre asta, vom vorbi într-un alt articol).
Și dacă credința mea crește, aceasta devine credincioșie, adică o statornicie în credință.
Dar credincioșia, este o roadă a Duhului Sfânt.
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Galateni 5:22-23 VDC
Și cum ajunge să rodească Duhul Sfânt în mine, dacă eu orbecăiesc, afundându-mă tot mai adânc în păcat, fiind de nedezlegat de el?
Ce bună întrebare! De fapt, aceasta este una din întrebările prin care se vede că Duhul Sfânt deja lucrează la inima ta, sau, e un semn că inima ta se înoiește.
Pentru că doar Duhul lui Dumnezeu, care mă cercetează, îmi descoperă că păcatul îmi face rău, iar eu simt o greață față de acest păcat, iar pe zi ce trece, păcatul, devine ceva extrem de greu de suportat.
Acesta este semnul că Domnul mă cercetează și dorește ca să mă salveze, să mă mântuiască.
Dacă ești în această etapă, de acum, trebuie să îți pui urechile să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Iar dacă auzi Cuvântul lui Dumnezeu și-L accepți în inima ta, vei ajunge la nașterea din nou.
E simplu! Și nu trebuie să te deplasezi nicăieri! Ci poți face asta, chiar acolo unde ești, chiar acum!
Dacă păcatul are un gust amar, acționează chiar acum!
Acum, ai putea spune: ”Și cum fac eu să aud Cuvântul lui Dumnezeu?”
Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.
Luca 12:32 VDC
Domnul vrea să ne vorbească și să ne mântuiască! De aceea este așa de important să credem asta și să acționăm plini de credință.
Cuvântul lui Dumnezeu îl pot auzi luând Biblia și citind-o cu voce tare. Dacă vrei să-L auzi chiar pe Domnul Isus Hristos, cartea cu cele mai multe citate ale Lui, este Evanghelia după Ioan. Citește-o cu voce tare și vei auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Crede că este Cuvântul lui Dumnezeu și lasă-L să lucreze în tine, aplicându-L în viața ta!
Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.
Evrei 4:12 VDC
Și nu te aștepta să fie plăcut. Pentru că n-are cum să fiu tăiat cu ceva mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri și să-mi placă.
Dar, trebuie să mor față de păcat și să învii pentru Dumnezeu pentru a fi mântuit.
Uite ce spune Biblia (citește cu voce tare și meditează profund la aceste cuvinte).
Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulțească harul?
Nicidecum! Noi, care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?
Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui?
Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.
În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.
Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este îzbăvit de păcat.
Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și trăi împreună cu El, întrucât știm că Hristosul înviat din morți nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu.
Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui.
Romani 6:1-12 VDC
Cu greu am încheiat citatul din cartea Romani, că tot voiam să mai citesc și să mai scriu, că tare bune, plăcute și sănătoase sunt Cuvintele Domnului. Dar te las pe tine să citești folosind Biblia ta.
Dacă vrei să mai citești pe acest subiect, te invit să citești articolele: Nașterea din nou – începuturile și Diferența între duh și suflet, pentru a avea o imagine de ansamblu mai largă.
Iar dacă consideri că acest mesaj este unul bun și merită distribuit, m-aș bucura să-l distribui.
Domnul să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!
Dumnezeu să fie slăvit în toate! Amin.