Rugați-vă pentru Diaspora! Chiar vrem ca Domnul să vorbească fiecăruia cum, ce și când să facă ce a rânduit El pentru fiecare în parte!
Acum, pentru că majoritatea citesc doar titlul, fără să citească întreg conținutul, mesajul cel mai important, urgent și care trebuie răspândit este scris în titlu, pentru că chiar vreau să ajungă la cât mai mulți.
Iar dacă citești aceste rânduri, te rog, roagă-te prin Duhul Sfânt și mijlocește pentru diaspora. Nu obosi să faci asta și Domnul îți va răsplăti!
Apoi, când vezi că slăbești în mijlocire, invită-ți familia, prietenii și toate cunoștiințele să stea în spărtură!
Chiar este nevoie de o mijlocire masivă! Nu amâna!
Eu așa înțeleg: a fost o perioadă în care noi ne-am bucurat de eforturile lor celor plecați, acum, ei au nevoie ca Domnul să le vorbească personal, ca să fie convinși că acesta este planul și voia Lui cu privire la fiecare în parte. Iar acum, trăim perioada, în care o mulțime de oameni își pleacă genunchii și se roagă mijlocind pentru cei ce trec prin vremuri grele.
Făcând aceasta, ne vom apropia mai mult de Domnul, iar unora din noi, El ne va vorbi și ce trebuie să facem, pentru că, unii vor invita pe sfinți să locuiască, o perioadă, împreună, în aceeași casă.
Ce minunat lucrează Domnul! Toate El le face frumoase la vremea lor!
Dacă tot ai ajuns până aici, vreau să îți împărtășesc ceva frumos, ce mie mi-a adus multă liniște și bucurie.
Într-o curte, parcă văzând cu ochii a crescut un copac mare. Umbra lui, a acoperit repede iarba din curte, iar aceasta din urmă, a dispărut.
Și, în timp ce eram sub umbra acestui copac mare, îmi veni în gând că nu e bine totuși aici, uitându-mă cu regret la iarba care nu mai era.
În timp ce eu mă uitam în jos la pâmântul gol, mulți încep să se bucure că e un nuc copacul și are multe nuci.
Dar, eu, când am auzit că e nuc, atât mi-am amintit, că umbra nucului nu e bună pentru om.
Lângă mine, lucrurile nu stăteau deloc așa. Din nuc, cădea ocazional câte o nucă, dar parcă era prea puțin pentru oamenii din curte, așa că, mulți s-au urcat în copac și de pe crengi, se agitau și cădeau nuci multe pe jos.
Ce bucurie era acum, atât la cei de jos, cât și la cei ce de-acuma nu mai voiau să se dea jos.
De-acuma văd, că aceste crengi mari, încep să fie tăiate, pe rând.
Inițial am avut impresia că e o drujbă, dar nu, era un fierăstrău. Acest fierăstrău, venea de sus și nu era mânat de mână omenească, ci singur se apuca să taie creanga chiar de lângă trunchiul copacului.
Începu să taie și creanga începu să se miște. Toți cei de pe creangă s-au speriat.
Unii au zis că se dau jos și când s-au apropiat de trunchi, fierăstrăul s-a oprit și ei au coborât. Apoi, a reînceput să taie.
Ceilalți însă, s-au obișnuit cu mișcarea crengii și chiar s-au liniștit. Bineînțeles, până ce creanga a fost tăiată de tot și ei, împreună cu creanga au căzut. Doar câțiva, foarte puternici, au aterizat cu creanga, ei rămânând în picioare.
În schimb, ceilalți și-au rupt picioarele, unii mâinile, iar pe unul l-am văzut atât de speriat, încât inima lui i-a cedat chiar în timp ce cădea creanga… El n-a mai rezistat…
După ce creanga a căzut, fierăstrăul a trecut la următoarea creangă. Și tot așa, până ce trunchiul a rămas fără nicio creangă.
Acum, cum mă uitam eu la trunchi și eram curios să văd ce are să facă fierăstrăul, am văzut un topor care lovește trunchiul de sus, fix în mijloc.
O singură lovitură! Dar așa de puternică și de precisă, încât crăpă trunchiul în două, cu tot cu rădăcini, pentru că, după această lovitură, cele două bucăți căzură la pâmânt, una într-o parte și celaltă în partea opusă.
Abia acum m-am bucurat, pentru că, în timp ce crăpătura fulgera trunchiul și se lărgea, soarele apărea. Iar când cele două bucăți erau căzute, am putut să văd soarele cum lumina întreaga curte.
Chiar dacă erau multe crengi și parcă dezastru, în curte, eu nu mai puteam de bucurie, că, iarba începu din nou să crească!
Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.