Să nu-ți fie frică de ciclurile vieții
Una din replicile Domnului Isus Hristos, către ucenicii Săi, care se tot repetă atât cu privire la lucrurile din prezent, cât și la cele viitoare sună cam așa:
”Nu vă temeți!”
Interesant e că nu o spune și celor care nu-L acceptă, ci, chiar, dimpotrivă, lor le povestește despre întunericul de afară și de scrâșnirea dinților.
Dar, dacă stai și te gândești un pic, majoritatea oamenilor experimentează frigul de afară (chiar și cu schimbările climatice actuale) și întunericul din timpul nopții.
Și dacă îmi permiți o paranteză, legată de schimbările climatice, am observat că dacă iernile sunt mai blânde, inimile oamenilor sunt mai reci ca niciodată. Dar, aceasta s-ar putea să fie doar o coincidență, sau alții pot fi factorii. Nu știu…
În fine, un copac stă pe bucata de pământ de la început până la sfârșitul vieții sale. El nu se retrage într-o casă răcoroasă vara, când soarele te face să cazi în leșin, ori iarna, într-un loc călduț, nici când plouă, sub un acoperiș, sau la un loc sigur când furtuna vine, ori pământul începe să se deplaseze…
Nu, el stă acolo neclintit, non stop, până ce moare. Și ca și cum astea n-ar fi suficiente, mai vin și tot felul de insecte, de viruși, de boli, de neputințe…
Dar, acest pom, continuă să crească și să devină mai puternic, cu fiecare an.
Cred că dacă ne-am uita mai mult înspre copaci, am fi suficient de motivați să creștem, indiferent de condițiile din exterior.
Și pentru că, subiectul frică, se tratează prin activarea curajului, iar curajul vine în urma experiențelor trăite ce conțin o concentrație mare de încercări, necazuri și greutăți, nu doar că ascultăm de porunca Domnului de a nu ne teme, ci, ne bucurăm prin Duhul Sfânt că El vrea să ne crească.
(Acum, facem o pauză, numărăm încet până la 5, apoi, continuăm cititul, dacă doriți)
Și care-i bucuria copacului? Că a crescut, sau că va crește, sau că va rodi?
Ar putea fi toate 3, dar pe rând, în funcție de nivelul la care este.
Totuși, se poate bucura un copac de frigul de afară?
În primii ani, nu cred că este atent la aceste aspecte ale vieții. Dar, odată cu maturizarea lui, începe să înțeleagă rolul și importanța scoarței. Iar bucuria lui am putea s-o comparăm cu omul care se îmbracă corespunzător pentru vremea de afară și, în ciuda frigului de afară, el se simte bine și e bucuros că nu-i este nici prea cald, dar nici nu-i este frig.
Acum, în această stare, dinții nu-ți scrâșnesc, de la frig, ci, a rămas invidia și ura. Pe astea copacul, la fel ca omul, poate renunța, doar cu ajutorul divin al lui Dumnezeu, prin care, de obicei i se cere să se smerească și să facă un mic sacrificiu. De exemplu: ”Lasă acea creangă care te face să te apropii prea mult de copacul vecin și prin care invidia și ura se activează, s-o rup Eu, Dumnezeu! Nu te teme! Căci e spre binele tău.”
La fel e și cu ploaia. Puțini copaci vor să se bucure de-un duș rece, pe-o vreme mohorâtă, cu ceață și frig. Căci bucuria apei nu vine din nor, ci abia după ce apa ajunge să fie primită și filtrată de pământ.
Aici văd o mare problemă la oamenii care așteaptă să bea apa direct din nor, fără să se gândească că norul doar colectează și livrează. Doar pământul, piatra și nisipul are puterea să filtreze și să facă apa rea, o apă bună.
Se potrivește perfect vorba bătrânilor noștri care ziceau: ”Nu fi cu capu`n nori!”, continuarea logică, pe care ei o înțelegeau era aceasta: ”pune-ți rădăcinile adânc în pământ și punele să crească și să sape constant!”. De ce? Pentru că ei gustase apa de ploaie și apa de izvor, iar diferența e colosală!
Cel care bea apa de ploaie, abia trăiește, pe când cel care bea apa izvorului, devine constant și mai puternic.
Și unde e acel izvor cu apa vieții? Că de plouat plouă mai peste tot.
Apa vieții este Domnul Isus Hristos! El este Dumnezeu! Și numai prin El, omul poate fi mântuit și poate învinge totul, fiind plin de putere și bucurie!
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Calea, Adevărul și Viața! Aleluia! Glorie Domnului!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.