2 principii aplicabile oriunde + 1 bonus

Mulți întreabă când am timp să scriu articolele. Așa că, vom începe chiar cu bonusul. Hai să luăm chiar momentul acesta, în momentul când scriu articolul. Era cam 4:15 când, prin somn aud un țânțar și hotărăsc să mă trezesc ca să lupt cu el. După câteva încercări nereușite, simțindu-mă un Don Quixote, decid să deschid becul. Iau o carte sănătoasă și hotărât pornesc spre a-i îndrepta atenția țânțarului înspre cultură. Și uite așa, deschid repede becul și revin la locul unde îl auzisem ultima oară. Mă uit pe sus, nimic. În schimb după câteva secunde de tăcere, îl aud din nou, iar cel mai apreciat, e că ne întâlneam privirile. La început am crezut că e smerit, că zbura la altitudine mică. Dar când am văzut că viteza de deplasare era extrem de mică, l-am prin ușor cu mâinile, fără să-i mai recomand cartea. De ce? Pentru că lăcomia te face mult prea lent… Și uite-mă că după așa o întâmplare, ești plin de viață și ai chef să scrii pe blog.

Dacă tot ne-am amintit de lăcomie, hai să continuăm și discuția de săptămâna trecută. Primul principiu, învățat pe bursă și aplicat de mine peste tot unde am ocazia, este diversificarea. Dacă eu puneam doar ceapă și nu se făcea, nu aveam nici un fel de profit, așa că, am pus cartofi, păstăi și mazăre. Da, se micșorează profitul de pe ceapă, dar cel mai important aspect nu e profitul, ci riscul. Întotdeauna prefer un profit mai mic cu un risc controlat, decât profit mare cu riscuri mari. De ce? Pentru că pot repeta procesul, cât timp riscul este administrat corect.

Al doilea principiu merge mână în mână cu primul, și anume: nu investi toți banii o dată. Pe bursă, se recomandă să investești maxim 10% din toată averea ta netă, dar chiar și așa, nu pe toată o dată.

Să luăm un exemplu. Presupunem că averea ta netă ar fi de 50000 de euro. Pe bursă, vei investi maxim 5000 de euro. Dar nu uita, chiar dacă lăcomia va fi prezentă după primul câștig, tu ar trebui să intri pe bursă cu maxim 500 de euro inițial. Iar mai apoi, luna următoare să poți adăuga încă o dată o sumă între 100 și 500 de euro, aceasta depinzând foarte mult de strategia ta. Iar efectiv, pe bursă, chiar dacă ai 500 de euro în cont, o tranzacție e de maxim 50 de euro. Pentru că vrei să investești, nu să pierzi bani. Iar investiția înseamnă termen lung. Dar revenind la ceapă, am pus la diferență de o lună ceapa. Rezultatul a fost cu adevărat interesant. Cea pusă mai devreme a fost singura afectată de problema prezentată în articolul anterior. Astfel, am avut de scos doar două rânduri de ceapă, de care ne bucurăm acuma pe vară, iar cea pusă mai târziu, sperăm să ne ajungă pe sezonul rece.

Chiar dacă e dimineață, acum îmi stă în minte gustul unui borș cu fasole, iar alături o ceapă proaspătă pe care o vâr întâi în sare…

2 thoughts on “2 principii aplicabile oriunde + 1 bonus”

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: