Era un băiețel căruia, îi plăcea tare mult să alerge. Uita de certuri, de nemulțumiri și se lupta cu el însuși, să fie mai puternic, mai rezistent și mai rapid.
Când alerga, simțea că trăiește cu adevărat. Cu cât viteza era mai mare, cu atât aerul se transforma într-unul puternic, ca de munte. În timp, i se păru că lumea se uită cam ciudat la el. Astfel, s-a decis să nu mai iasă în evidență și de acum se uita constant la cei din lume, pentru a face ce fac și ei.
Se săturase de atâta atenție din partea celor din jur și intrând în rând cu lumea, începe să învețe, la școală.
Totuși, i se păru un fel de fugă din trecut și alerga din nou puternic. Doar că iarăși atrăgea priviri. Oprindu-se și privind în urmă, colegii lui de clasă, erau atât de departe, încât păreau doar niște puncte în tot acest peisaj frumos, parcurs deja de băiețel.
Atunci își zise: „am să-i aștept aici să vină”. Astfel, decide să se întindă puțin pe iarba moale și ațipește.
Cum nu accesă decât somnul REM, visează că un șarpe iese de sub piatra, pe care își sprijini capul și-i spune:
– Stai liniștit, nu am venin, sunt și eu un băiețel, la fel ca tine!
– Bun și ce vrei de la mine? Îl întrebă băiatul.
– Te-am văzut cum fugi. Mi-ar plăcea și mie să pot avea așa viteză! Aș vrea și eu să simt, aerul cald de vară, de câmp, transformându-se în aer tare, ca la munte!
– Cum aș putea să te ajut eu?
– Păi, la cât sunt eu de mic, mă poți lăsa să stau, la tine în ghiozdan. Iar când alergi mai tare, eu mă voi bucura de viteză și aer curat, iar tu vei și uita de mine.
– Bine! Hai intră la mine în ghiozdan!
– Mulțumesssc! Spuse șarpele și într-o clipă, cu o viteză uluitoare, intră în ghiozdanul băiatului.
I se păru cam stranie, viteza șarpelui, dar îi dăduse deja acordul să intre în ghiozdanul său. Așa că, își pune ghiozdanul în spinare și o ia din nou la fugă.
În vis, ceilalți copii nu mai erau, astfel, băiatul putea fugi la infinit, fără să fie încetinit de alții și începe să alerge aratându-i șarpelui viteza lui.
În primă fază, șarpele zicea că este foarte fain, dar, la un moment dat, i s-a făcut foame.
Deci, îi propune băiatul să îi prindă un șoarece. Băiatul, dorind să fie o gazdă bună, decide să schimbe puțin direcția, făcând un mic ocol.
Șarpele, l-a învățat că, în iarba mare, se ascund acești mici nemernici. Și uite așa, băiatul, devine chiar foarte bun, la prins de șoareci.
Când șarpele zicea că îi este foame, băiatul făcea repede ocolul și își satisfăcea prietenul.
Numai că, în timp, șarpele zicea din ce în ce mai des, că i se face foame. Cu cât zicea mai mult, cu atât băiatul părea mai obosit, iar viteza lui, scădea exponențial.
Toate acestea, până într-o zi, când băiatul spune:
– Chiar nu mai pot! Gata excursia!
Dar șarpele, când a văzut că băiatul nu mai voia să îi aducă hrana, se încolăci de gâtul gazdei și își puse mușchii în funcțiune.
Băiatul începu să se agite, să încerce să se elibereze de așa dușman, dar tot trupul îi era încolăcit…
Din fericire, a fost numai un vis! Dar acest șarpe, fără venin, mă va distrage de la adevărata mea misiune. Și o dată cu această distragere, el va crește, fiind alimentat de mine, până când eu, voi ajunge să fiu prada finală…
Dacă ți-a plăcut, nu uita să distribui, să te abonezi la blog, să dai like la pagina de Facebook și chiar să dai un comentariu. Mulțumesc!
Dumnezeu să ne binecuvinteze!
❤️