Adesea, ca și copil, mă întâlneam cu acest bătrân, dar parcă îmi era frică să intru în vorbă cu el. Părea extrem de inabordabil.
Dar toate astea, eu cred că le aveam din cauza părerilor și micilor povești de groază din jurul meu.
Ba că și-a fugărit copiii de acasă, ba că are niște ritualuri mistice. Ba încă imaginația unora a ajuns până acolo că a zis: ”Am auzit că și-a mâncat și câinele”.
Când auzi astfel de vorbe despre un om, de la cei cu care tu petreci ceva timp, nu doar îi crezi, dar parcă încep să-ți vină tot felul de gânduri în cap și ție. Mai că îți poți imagina următoarea mutare a acestui individ malefic.
Aa, și bineînțeles, dacă se poate să traversez strada, așa, de siguranță, o voi face, dacă cumva apare în peisaj în timp ce merg agale, pe trotuar.
Și cam asta a fost o lungă perioadă de timp.
Dacă la început mă treceau fiorii, după aceea parcă nu m-a mai afectat. Îl urmăream cu atenție și chiar nu părea vreun malefic.
Trecuseră anii, eram deja mult mai mare, când mă întorceam din oraș, iar bătrânelul venea abia abia, cu o geantă grea. Îl văd și simt că trebuie să îl ajut.
Dau bună ziua și îl întreb: ”Îmi dați voie să vă ajut? Eu tot pe lângă dumneavoastră stau, suntem un fel de vecini.”.
La care el: ”Îți mulțumesc pentru intenție, dar eu merg greu și fără geantă. Nu vreau să te fac să întârzii din a ajunge-acasă.”.
Mai insist eu un pic și el acceptă. De la câteva replici în care se încălzea terenul, am ajuns repede să îl întreb de viața lui. L-am rugat să-mi povestească ceva din viața lui, (cu ce se ocupa când era mai tânăr).
Mă uit la el, iar fața lui, radia o bucurie pe care n-o mai văzusem niciodată.
Omul acesta începe să-mi povestească cum lui i-au fost furate toate lucrurile, apoi, încălcate toate drepturile și închis și transformat în sclav, doar pentru că, zicea el: ”Eu le vorbeam oamenilor de Dumnezeu și de Isus Hristos”.
Doar că povestea lui, spusă de el, n-avea nicio legătură cu ce auzeam eu de la colegii mei din școală. Ei toți îl știau de moșul sinistru și care mai de care spunea povești de groază despre el…
Numai că, la un moment dat, erau chiar atât de multe povești, încât din dreptul casei lui, trebuia să fi mirosit numai a hoit, la câte ziceau poveștile.
Numai că, din spusele bătrânului, lucrurile erau total diferite.
Discutând mai multe cu el, mi-am dat seama că toate acele povești nu erau decât niște minciuni. Și atunci, îi spun că de mic copil am auzit doar povești de groază despre el.
Și el știa de ele (nu cred că le auzise pe toate). Dar omul, îmi zice întristat puțin: ”lumea așa mă ține departe de ei și de copiii lor”. Au inventat tot felul de povești, doar ca să nu-și mai lase copiii să vină pe la mine. Erau vremuri când, din livada mea, se bucurau mulți copii de fructele minunate ale pomilor. Iar eu în timpul acesta, le citeam din Biblie… Apoi, după o perioadă de timp, o mamă venise să își cheme copilul că avea nevoie de el și a văzut că toți cu poalele pline de cireșe stăteau și ascultau citirea mea. Credea în comunism… Așa am ajuns în închisoare… Ca mai apoi, când m-am întors, s-aud că eu fac nu mai știu ce lucruri. Să fim serioși. După bătăile acelea, am devenit atât de greoi, că țânțarii se satură și pleacă, până să ajung eu să îl prind. Așa că, îl iert și eu pe el, iar dacă reușesc, în loc să îl omor, încerc să îl invit afară… Oricum, eu i-am iertat. În închisoare, chiar dacă era greu fizic, am putut să vorbesc despre Isus acolo și chiar au fost experiențe personale, prin care eu am fost alimentat cu bucurie de la Dumnezeu.”
Ne-am despărțit, cu lacrimi în ochi…El era bucuros că a mai vorbit cineva cu el. Dar eu, eram plin de amărăciune. Iar întrebarea cea mai greu de dus era aceasta:
”Cum am putut să cred acele minciuni? De ce n-am căutat să aflu adevărul?”
Ulterior, când am întrebat de părinți și de alți adulți din zonă, au confirmat că el fusese prins pentru că acea vecină comunistă îl raportase…
Bătrânul spunea adevărul…
Iar întrebarea de mai sus, parcă era și mai greu de suportat…
Așa că, a mai apărut o întrebare:
”Cum a reușit totuși acest om să ierte?”
Răspunsul l-am aflat în Biblie:
Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine
Galateni 2:20 VDC
Ucenicii lui Isus, trăiesc prin Hristos, iar Hristos trăiește în fiecare din ei. Iar dacă omul nu este capabil să ierte, Hristos, care locuiește în fiecare ucenic, El poate. Și nu doar că poate să ierte, El chiar ne iartă, cu o iertare perfectă.
Slavă Ție Doamne! Domnul Isus Hristos să fie slăvit, onorat și glorificat în veci de veci! Iar pentru că nu mai este mult până la răpire, mireasa Lui, Biserica, strigă: ”Vino Isuse!”
Domnul Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!
P.S. Dacă ți-a plăcut, poți să distribui, sau să dai un comentariu, sau chiar să te abonezi la blog, pentru a primi o notificare când apare un nou articol. Totuși, poți citi oricând și articolele din urmă.