Ai gard la casă?
Ai spune că, în România, majoritatea caselor, au gard. Dar, dacă ne gândim, că, pentru foarte mulți, casă, înseamnă un apartament dintr-un bloc, pentru fiecare bloc, avem cel puțin câteva zeci de case, fără gard.
Și cum, visul comunist, era să optimizeze spațiul de locuit și toți să locuim la bloc, peste o treime din români, stăm la bloc.
Acum, când stai să te gândești, înțelegi de ce, majoritatea blocurilor nu au gard. Gardul ar aduce mai multe probleme decât beneficii pentru majoritatea locatarilor.
Dar, haideți să ne concetrăm pe gardul de la casă, deoarece gardul unui bloc, e un subiect prea complex pentru un articol de blog.
La casă, lucrurile sunt simplificate, avem un proprietar responsabil și de gard.
Dacă proprietarul va alege să nu îl facă, iar un câine, în trecere, consideră că iarba proprietarului este un loc optim pentru o toaletă, câinele nu are nicio vină, deoarece, proprietarul este responsabil să înștiințeze orice străin, că acea suprafață, face parte din proprietatea lui.
Tot așa, proprietarul, nu-și poate acuza copiii, ori copiii vecinilor, că au părăsit suprafața casei, ori au încălcat-o ilegal.
Deci, până acum, putem trage concluzia că, gardul de fapt, este limita suprafeței, de care, ca și proprietar, am nevoie.
Așadar, de la această concluzie, indiferent că ești, sau nu, proprietar de casă, vreau să îți pun o întrebare:
Tu ești proprietarul vieții tale?
Dacă da, cred că, se aplică, cu succes, concluzia de mai sus și pentru viața mea, ca și proprietate.
Adică, viața mea, are nevoie de limite. Iar aceste limite, nu intră doar în lista responsabilităților mele, ci și în lista binecuvântărilor mele.
Da, e o binecuvântare să ai limite bine stabilite la viața ta.
Acum, unii au gard la case, doar cât să arate cât de rău își administrează el proprietatea.
Sunt, ce-i drept, case, ale căror gard este intrat în putrefacție. Dar, acele garduri, arată, de cele mai multe ori, starea proprietarului: ori este decedat, ori, nu mai are posibilitatea fizică și/sau materială să-l administreze.
La gardul vieții, nu doar că e la modă să nu ai gard, ci, oamenii aleg să-și dea viața în chirie, unor demoni, care, prima dată, fac găuri în gard, urmând ca mai apoi, prin lighioanele ce intră prin spărturi, să distrugă întreaga proprietate/viață.
Iar proprietarul, acceptă întreaga distrugere, doar pentru că, i se plătește lunar chiria: „o plăcere nevinovată”, cum o numește el.
Dar, oare e cu adevărat o plăcere? Și chiar e nevinovată?
Nu! Nu!
Dacă viața mea, este distrusă, nu e de vină chiriașul, ci eu sunt responsabil! Pentru că eu sunt proprietarul!
Acum, o dată intrați demonii, sau răul în viața ta, nu-i vei putea scoate singur. Nici nu încerca, pentru că vei pierde, deoarece, puterea lor e net superioară față de a omului.
Dar, am o veste bună pentru tine:
Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ, în chip de om, a trăit fără păcat, a murit pentru păcatele noastre și a înviat. Iar acum, este Domnul Domnilor, având toată puterea sus în cer și jos pe pământ.
El, este Dumnezeu! Demonii sunt îngeri.
Dacă noi credem în Domnul Isus Hristos și în jerfa Lui, El ne dă dreptul să ne numim copiii Lui. Adică, copii de Dumnezeu.
Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.
Ioan 1:12 VDCC
Iar, dacă îngerii, au putere mult mai mare față de puterea oamenilor, puterea îngerilor, este infinit mai mică, decât puterea lui Dumnezeu.
Și dacă noi, prin credința în Numele Lui, avem dreptul să fim copii de Dumnezeu, noi, ca și copii, vom apela la puterea nemărginită a Tatălui nostru ceresc.
Iar El, de abia așteaptă ca să ne elibereze de rău, ca noi să trăim o viață plină de bucurii și binecântări, împreună cu Dumnezeu.
Dar, El, ne va aminti că, gardul și nu numai, sunt responsabilitatea noastră.
Aș fi încheiat, dar, din sală, este cineva care tot a insistat să răspund la întrebarea sa:
”De ce unii au curte mai mare, iar alții mai mică?”
Presupunând că amândoi, sunt copii de Dumnezeu, buni administratori a tuturor resurselor primite de la Dumnezeu, putem spune doar asta:
Dumnezeu, care le știe pe toate, ne-a dat fiecăruia, după cât putem noi duce. Un detaliu, la aceasta, există situații, când Dumnezeu, ne dă aceeași suprafață la două persoane diferite, dar, din cauza încredințărilor, unul, cu îndredințări mai multe, se bucură de o suprafață mai mică, decât i-a oferit Domnul.
De aceea, creșterea spirituală și sfințirea sunt, sau ar trebui să fie, principalele obiective ale creștinului.
Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.
1 Corinteni 7:1 VDCC
Pentru a vedea despre ce făgăduințe vorbește Pavel, va trebui să citim și capitolul 6, din 1 Corinteni. Și vă recomand să citiți, măcar versetele 14-18, unde Pavel ne amintește vorbele lui Dumnezeu: ”Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.” (versetul 16).
De aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi.
Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”
1 Corinteni 6:17-18 VDCC
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.