Ne plângem foarte mult și des de asfaltarea drumurilor, din România, care sunt, pe deasupra și slab administrate.
Eu personal nu știu foarte multe despre drumuri și construcții, dar, îmi place să analizez ceva despre care nu știu multe, deoarece, analiza mea, poate fi făcută dintr-o poziție smerită și umilă.
Îmi place foarte mult ideea că, din niște pietre mici, urâte, colțuroase și aparent, fără valoare, se așează frumos, un strat drept și uniform.
Bineînțeles, au nevoie și de ceva care să le lege, să le țină unite, iar în cazul nostru, acest lipici e chiar smoala.
Iar smoala asta, are ceva istorie. Îl văd pe Noe, pus de Dumnezeu, să ungă arca cu smoală. Apoi, la turnul Babel, oamenii de acolo, au lăsat materialele de construcții clasice (piatra și varul) și s-au apucat să folosească materiale moderne (cărămida și smoala).
Și chiar mă întreb: ”oare cum se fabrică smoala?”,pentru că, aparent, pare ceva simplu.
Iar aici săpăturile aduc primele rezultate.
În prezent, obținem smoala prin oxidarea artificială la cald a rezidurilor petroliere, dar, sunt locuri în lume, ce au bitum/smoală naturală. Se pare că, aceste locuri sunt cunoscut sub denumirea de gropi de gudron.
Și de ce zic că este interesant subiectul? Pentru că ajungem la altă întrebare: ”dacă smoala o facem din petrol, cum facem un petrol artificial?”
Că, aparent, am avea atât tehnologia, cât și cunoștiințele necesare.
Hmm…nu cred că se înțelege unde vreau să ajung, așa că, va trebui să dau mai multe detalii.
După cum, carnea, de care ne-am bucurat, de când ne știm, se vrea a fi înlocuită cu elemente procesate chimic, în laborator, ce-ar fi să vedem cum ar arăta un drum asfaltat, cu pietre articificiale și smoală făcută din petrol artificial?
Raționamentul este simplu: florile artificiale țin atât de mult, că le arunci, din cauză că te-ai plictisit de ele…
La fel cum, noi, ca și societate modernă, vrem să aruncăm la gunoi, întreaga cultură, construită din generație în generație, doar pentru că ne-am plictisit de ea.
Unde vreau să ajung?
Păi, aș vrea să merg pe-un drum asfaltat bine, dintr-o bucată, nu cârpit, ori plin de gropi și denivelări.
Smoală nu știu să fac… nici să sparg piatra în cioburi nu pot…
Deci, ce mă fac? Sunt dependent de drumul național, care se tot face, dar numai nu e gata.
Ori, cazul și mai trist, se face greu, dar se strică repede.
Adevărul este, că acest asfalt este exact oglinda societății noastre: ”nu construim drumuri noi, ci doar construim peste, cu un strat superficial, stricat, pentru că vrem să ne lăudăm față de noi înșine că uite ce realizări avem…”
Acum, eu nu sunt adeptul drumului cârpit. Îmi place ca noua generație, să vină și să toarne un strat complet, de tip covor.
Dar acel strat, aș vrea să fie construit, peste stratul anterior și să fie bine de tot, lipit de celălalt. Apoi, cu umilință să recunoaștem, că noi am contribuit numai un strat, nu drumu-ntreg.
Pentru că, cel care se bate cu pumnu-n piept, c-a trasat marcajul, de parcă totul a făcut el, pe lângă faptul că este absurd, această nebunie nu face niciun bine, nici pe termen scurt, nici pe termen mediu și lung…
Aș vrea să închei acest sumbru subiect punând niște întrebări:
Încotro ne îndreptăm? Ce drumuri ne construim și ce destinații ne interesează?
Căutăm oare să orbecăim prin întuneric și pustie, sau vrem să ne îndreptăm cu pași repezi spre veșnicie, spre Paradis?
Există un drum, deja făcut, ce-i drept, e chiar îngust, nu-i popular, dar, e foarte bun și n-are nevoie de nicio reparație:
Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi ”Calea cea sfântă”: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinți; cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.
Pe calea aceasta nu va fi niciun leu și nicio fiară sălbatică nu va apuca pe ea, ncii nu va fi întâlnită pe ea.
Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi!
Isaia 35:8-10 VDCC
Acum, pentru a nu fi nicio confunzie, Calea cea sfântă, pe care Dumnezeu ne-a croit-o, pentru a ajunge în Rai, este Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
El ne învață și ne spune așa:
Isus i-a zis: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veși cunoaște; și L-ați și văzut.”
Ioan 14:6-7 VDCC
Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: ”Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.
Matei 16: 24 VDCC
Deci, în loc să mă bazez pe un drum făcut de-un om din ce în ce mai mândru, consider că cel mai bine pentru oricine este să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-L urmeze pe Domnul Isus Hristos!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.