Asocieri nefericite

an employee feeling the pressure in the office

A venit timpul să vorbim și despre asocieri nefericite.

Când ne gândim la turnul Eifel, deja îl asociem cu Parisul. Iar Parisul, îl asociem cu orașul romantic.

Și dacă tot am spus despre turnul Eifel și Paris, Franța o asociem cu o țară dezvoltată, puternică și un exemplu (”de urmat”, ar zice unii) în ceea ce privește democrația.

Apoi, se asociază oamenii cu bani, ca fiind oamenii pentru care să lucrezi, ori să te asociezi cu ei. Ori, cu oamenii frumoși, se asociază plăcerea de a munci împreună.

Și lista poate continua.

Unii ar putea spune: ”și ce-i rău în asocierile acestea?”.

În aparență, nu e nimic greșit, ci chiar o chestiune cu care ne lăudăm, ca și oameni, pentru că în asocieri stă tocmai inteligența.

Nu sunt de acord să mă mândresc cu ceva ce eu doar am primit de la Dumnezeu Creatorul, dar e drept că inteligența stă în asocieri.

Și de aici și problema. Omul, într-o clipă de neveghere, va fi manipulat, să facă o asociere nefericită, în aparență părând că totul e bun.

Iar ca exemplu avem omul care, pe caniculă, consumă bere.

Dacă îl întrebi, chiar și amețit, îți va spune că nu e bine să consumi alcool, când este cald afară (în afara tratamentului, eu consider că nu e ceva ce-ar trebui consumat, indiferent de situația de afară). Și totuși, asociază ”o bere rece”, cu ceva de răcorit, când e caniculă.

Iar asocierile acestea, majoritatea sunt gândite pe termen lung.

De exemplu, să asociezi Parisul cu orașul romantic, nu te impactează în mod direct, mai ales, dacă prima dată când faci asocierea aceasta este undeva în clasa a 4-a, sau a 5-a.

Dar, va veni vremea, când romanticul din tine, va accepta să-și cheltuie economiile, să vadă un oraș, un parc, un pod, un turn, ce nu au nimic special, ci-i doar o poveste.

Iar pentru cei cărora le place să analizeze în profunzime lucrurile, asocierea lui Eifel cu turnul din Paris, este tot una nefericită, deoarece, în ciuda dimensiunii mai reduse (46 metri), statuia libertății, are o însemnătate adâncă. Pe când, turnul mai impunător, din Paris (324 metri), se dorea a fi un arc de intrare la Expoziția Universală.

Eu văd că tot se repetă această regulă:

Când n-ai substrat, construiești în sus, în bătaia ochilor.

Și poate abia de acum se parcurge mai ușor drumul înțelegerii.

Bineînțeles că nu vorbesc de săpături fizice. Poți săpa o viață-ntreagă, iar săpăturile acelea să-ți aducă moartea. Dar eu vorbesc de săpături în cunoștiință, pentru că, ce-i fizic, e limitat.

O altă paralelă este între inteligență și înțelepciune. Mă număr și eu printre cei ce-au fost în ambele tabere extremiste. Dar, mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a deschis ochii, și acuma, nu doar că le deosebesc, caut să le țin în echilibru.

Adică, am nevoie de înțelepciune, să înțeleg Voia Domnului. Apoi, cu înțelepciunea primită de la El, dezvolt inteligența, în vederea ajutorării aproapelui meu. Iar cu valoarea pe care am dobândit-o în urma ajutorării aproapelui, o reinvestesc în înțelepciune, pentru a cunoaște mai mult Voia Domnului. Și tot așa, ciclul acesta se tot repetă, până când, sufletul și duhul meu se desprind de trup.

Pentru că, dacă asocierile pe care le fac, nu implică cunoașterea Voii lui Dumnezeu și iubirea aproapelui, asocierile acelea, vor fi nefericite.

Și poate că cel mai grav, e că aceste asocieri nefericite, le voi conștientiza pe termen lung, în veșnicie/în infinit…

Că, dacă eu, în loc să caut să-mi cunosc Mântuitorul, Creatorul, Mângâietorul și Adevărul, pierd timpul, stăruind în nebunia plăcerii de-o clipă și în nemulțumirea ce reprezintă efectul secundar acesteia, voi plânge cu amar o veșnicie, într-un loc cumplit, unde domnește frica, suferința, chinul și scrâșnirea dinților, pentru totdeauna…

De ce accepți minciuna și n-ai vrea să vii chiar azi la Domnul Isus Hristos, să-ți pară rău de tot ce-ai făcut, să crezi în El, că El te iartă și te primește ca și copil al Lui?

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: