Am avut inspirație săptămâna aceasta. În ideea că, încă de luni, am un articol scris, foarte lung și foarte detaliat, pe față.
Miercuri dimineață, deja schimbam articolul dintr-o altă perspectivă. Iar spre seară, ce să vezi, mi-a venit o idee de un articol, complet diferit de cele două.
Partea interesantă este că, chiar dacă am avut o tangență cu aceste subiecte și perspective, nu au fost subiectul de bază, care să mă macine constant, în această săptămână.
Iar dacă e să mă uit la aceste subiecte tangențiale, care doar m-au atins la suprafață și subiectul care m-a măcinat profund, chiar aș putea spune că: mi-a străpuns interiorul, aș vrea să te întreb:
Despre care subiect ai vrea să vorbesc? Cele care ne gâdilă urechea și neuronii, ce fac ca ochii să zâmbească, iar limba să exerseze deja acele cuvinte, ca după aceea să poată spune și la alții, ori cuvintele care, naturii noastre omenești căzute, în păcat, nu-i plac?
Voi presupune că toți de aici am ales, cea de-a doua categorie, deoarece, din prima categorie, avem la discreție, în alte părți și ne-am dat seama că nu ne ajută, ci chiar ne face să ne simțim mai goi și fără viață…
Păi…cum aș putea să mă simt plin de viață, dacă eu nu am Adevărata Viață?
E chiar normal și sănătos să ne simțim goi, dacă ne lipsește această adevărată Viață. Dar cine e această Viață? Ai putea spune: ”eu nu sunt mort, că uită-mă citind acest articol”.
Haideți să vedem împreună ce spune Biblia:
Isus i-a zis: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo ÎL veți cunoaște; și L-ați și văzut.”
Ioan 14:6-7 VDC
Și mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.
1 Ioan 5:11-12 VDC
Acum, că am înțeles de ce ne simțim goi și fără viață, haideți să vedem cum ajungem să ÎL cunoaștem pe Dumnezeu, prin cunoașterea Fiului Său.
Răspunsul eu zic că e foarte simplu, dar mulți, sunt orbiți de cel rău și de poftele cărnii, că chiar trebuie ajutați. Așa că, fiind o problemă atât de importantă, cei cărora ni s-a descoperit Adevărul, să ne amintim că nu pe meritele și inteligența noastră L-am primit, ci doar prin Harul Său. Iar dacă mie mi s-a descoperit Adevărul și nu-l ajut și pe altul să ajungă la El, mărturisindu-L pe Domnul Isus Hristos, râzând și judecându-mi aproapele, risc să mă mint pe mine însumi, crezând că Adevărul mi s-a revelat.
Un indicator foarte important că Evanghelia mi-a fost descoperită, este că, Îl voi mărturisi pe Hristos, într-un mod plin de dragoste față de aproapele, dar și extrem de activ.
Acum, ne-a mai rămas o întrebare: dacă am auzit vorbindu-se despre Isus, dar totuși nu simt că Îl am în mine, sau nu Îl cunosc cu adevărat, cum ajung la El?
Un alcoolic, nu poate să se lase de alcool, dacă continuă să vină cu prietenii în locuri pline de băuturi alcoolice. Șansele lui, ar fi să facă curățenie și să ocupe acel obicei nociv, cu unul bun și benefic pentru el. Că dacă doar se lasă, asta va funcționa pentru foarte puțin timp, până revine dorința/pofta, de 7 ori mai puternică.
Așa că, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, noi avem nevoie nu doar de alte obiceiuri, ci și de o altă atitudine.
Obiceiurile disciplinare sunt în împlinirea poruncilor. Iar dacă nu le cunoaștem, avem Biblia, unde ne sunt descrise cu lux de amănunte.
Doar că, dacă lipsește SMERENIA, ne vom pierde în detalii și nu vom înțelege nimic din Biblia.
Deci, am putea spune că, dacă vreau să am Viața în mine, adică să Îl cunosc pe Dumnezeu, cunoscându-I Fiul, trebuie să vin, în smerenie, să recunosc că nu știu, nici nu pot fără El și să Îi cer ajutorul, asta în timp ce îmbin armonios rugăciunea cu citirea și studierea Evangheliei.
Subiectul care m-a măcinat cel mai tare și cel mai mult, a fost, după cum poate v-ați dat seama, smerenia. Cu cât Îl studiez mai mult pe Domnul Isus Hristos, cu atât, mă ajută să mă smeresc mai mult.
Și nu, chiar nu m-ajută să mă uit la mine… Că dacă mă uit la mine, așa repede cad în mândrie, că foarte târziu îmi dau seama…
Așa că, uitându-mă la Domnul și Mântuitorul meu personal, studiind orice aspect din Biblie și punând în practică ceea ce mi se descoperă, pentru a ajunge să înțeleg cu adevărat, El înmulțește Harul în dreptul meu, descoperindu-Se, mie, mai mult.
Slavă Ție Doamne, Dumnezeule, singurul Dumnezeu viu și Adevărat! Amin!
Iar ca să fiu în pace cu mine, atunci când titlul se întâmplă și la mine, trebuie să-mi amintesc că, eu vreau și trebuie, să fiu plin de Duhul lui Dumnezeu, pentru a reuși ceva.
Și dacă sunt sensibil la impulsurile Duhului Sfânt în mine, mă bucur enorm că El este la cârma vieții mele, fiind sigur, că merg pe drumul care trebuie. Iar acea siguranță, o păstrez, desigur, păstrându-mă smerit. 🙂
Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!