S-au tot făcut experimente pe oameni. Și încă se mai fac. Se pare că altă metodă de a ne descoperi mai bine, unii pe alții, nu e printr-o comunicare sinceră, smerită și transparentă, ci doar prin a ne trata unii pe alții ca pe niște șoareci de laborator, pe care noi (superiorii), putem face experimente pe restul (inferiorii).
Un experiment relevant la subiectul de astăzi este experimentul mult îndrăgit chiar de Facebook și de platformele astea de socializare.
Experimentul sună cam așa:
Pune 2-3 oameni să se uite insistent, în sus, la nimic, undeva într-o zonă aglomerată. După o scurtă perioadă de timp, alții se alătură, iar cu cât se adună mai mulți cu atât tentația este și mai mare și atrage și mai mulți oameni. Ba chiar, în experiment, erau oameni care au scos telefoanele să și filmeze acel nimic. Cu toții erau curioși, dar unii ajungeau să fie chiar fascinați de ceea ce vedeau.
Nu uita, se uitau fix la nimic.
Pe de-o parte, s-au făcut experimente în care în loc de nimic, se pune o scenetă, ceva pregătit dinainte. Dar succesul nu e nici pe departe cel obținut ca atunci când subiectul de urmărit este un mare nimic.
Lucrurile nu se opresc aici. Ci de aici intervin concluziile interesante.
Oamenii tind să se adune ca insectele la bec noaptea, dacă acel bec pare unul organic/natural, sau dacă e un mare nimic.
Așa că, ce s-au gândit oamenii? Vrem să profităm de acest experiment, în chestiuni prin care ne putem servi propriul interes. Și așa au apărut acele FLASH-MOB-uri.
Pentru cine nu știe, Flash-mob-ul, e un eveniment organizat, într-o zonă aglomerată, doar că e gândit să pară cât mai natural/spontan/organic. Aceste evenimente de obicei sunt susținute de grupuri corale. Dar, începe un individ, iar apoi, alți trecători încep și ei să intre, părând că ar ști și ei melodia și intră să ajute. De fapt, în spate, pe lângă exersarea melodiei să fie cântată cât mai bine, se exersează și toată coregrafia mișcărilor.
Nu voi comenta nimic legat de Flash-mob, deoarece, nu știu dacă e de interes pentru voi și sigur nu se prea intersectează cu subiectul nostru.
Subiectul nostru e despre cântar. Și e interesantă abordarea acestui tip de experimente pe oameni, ce practic au populat marile centre ale lumii, dar și internetul e plin de tot felul de astfel de evenimente, încercând să promoveze ceva anume, într-o formă mai mult, sau mai puțin subtilă.
Unii cântăresc ca fiind ceva cu greutate, ceva văzut de mulți ce atrage atenția multora.
Dar audiențele contează doar pentru cei debusolați, disperați și într-o beznă cumplită. Ei fug după orice bec, dar ei nu găsesc acolo ceva benefic, ci găsesc ori un mare nimic, ori ceva care-i ucide.
Iar ei spun: se uită 1 milion de oameni la emisiunea asta. Pe omul acesta l-au votat atâtea milioane de oameni. Iar de la asta, se ajunge la o concluzie de genul: ”e om mare”, sau ”are putere”…
Dar, realitatea este chiar cruntă. Din lipsa luminii, se folosește cântarul cel mai mare (ăla de cântărit cele mai grele lucruri – sacii de gunoi și fier vechi), pentru a afla greutatea unui balon umplut cu heliu.
Plus că, pentru calibrare (indiferent de tipul de cântar), avem nevoie de-o unitate de măsură ce nu se schimbă funcție de temperatură și/sau umiditate.
De aceea de exemplu, noi ținem măsurile pentru unitățile de măsură în niște condiții extrem de sigure, pentru a elimina efectele transformării materialului funcție de mediul înconjurător.
De exemplu, ținem o bucătă de metal, ce se consideră a fi de greutate exactă de un kilogram, în niște laboratoare, extrem de securizate și extrem de pretențioase.
Tot efortul acesta, ca să nu ne pierdem, standardul stabilit de noi, cu privire la greutate.
Doar că, oamenii simpli de rând nu pot fi siguri că al lor cântar chiar este calibrat și indică kilogramul, 100% conform cu standardul. Și asta din cauză ca nu are acces la acel standard.
Deci dacă noi, care ne facem singuri standardul, îl construim în așa fel încât să nu îl pierdem, dar ajunge să fie extrem de inaccesibil, oare, în timp, nu ajungem să ne abatem de la standard doar pentru că l-am făcut inaccesibil?
Și după ce asta se întâmplă, ne rămâne să cântărim cu un cântar decalibrat complet, dar care e votat de mulțime ca fiind cel bun.
De aici, la autodistrugere, chiar nu mai este mult.
Așa că, uite, dacă vrei să ai acces la standard, și nu doar la atât, ci chiar la adevăr, aș vrea să-ți spun de o oportunitate.
E vorba despre viața trăită în lumină, conform standardului lui Dumnezeu.
Și în loc să orbecăim ca orbii prin întuneric, izbindu-ne de orice obstacol și căzând în orice groapă, alegându-L pe Isus, ca Domn și Mântuitor, vei beneficia de lumina, călăuzirea și înțelepciunea ce vine prin Duhul Sfânt.
Iar vestea cea mai bună e că, oricine are acces direct la acest Standard, adică: la Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Isus i-a zis: ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.”
Ioan 14:6-7 VDC
Ei bine, în momentul în care noi avem atât de ușor acces direct la Standard, n-ar mai trebui să cântărim ceva cu greutate ca fiind așa doar pentru că sunt mulți adepți, ci să cântărim lucrurile corect, având înțelepciune și lumină de la Dumnezeu, acordându-ne și calibrând constant cântarul potrivit pentru fiecare tip de lucru/încercare.
Abia atunci vom putea spune ca și Pavel, legat de lucrurile lumii acesteia, după care oamenii râvnesc atât de tare:
Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.
Filipeni 3:8 VDC
Standardul e Biblia. Așa că, te invit să o citești, să o studiezi, să meditezi profund la ea și pentru a o înțelege mai bine, trebuie să o pui și-n practică.
Iar după aceea, vei vedea că procesul de cântărire este mult mai simplu, precis și benefic.
Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!