Nu mâncați toate nucile!
Suntem în sezonul nucilor și parcă ni se pare normal să mâncăm niște nuci, mai ales dacă ne vin la îndemână.
Nu de puține ori văd pe stradă oameni, care, se opresc să ia o nucă orfană de pe drum, pentru a-i oferi un adăpost sigur și călduț.
Și asta nu e rău. Că până la urmă, nucile sunt roadele produse pentru a fi mâncate de noi.
Numai că, în primul rând, ar trebui să gândim un pic mai departe decât ”acum și aici”. Pentru că, acum și aici, este principiul care te etichetează ca fiind omul lipsit de nuc roditor în propria gospodărie.
Da, omul care se oprește să ia nuca orfană de pe stradă, pentru a o mânca, nu e tocmai un înțelept. Ci, el știe că în drumul lui sunt câțiva nuci, din care, el, în sezon, își poate satisface pofta.
Și exact aici e problema. Omul neînțelept, vrea acum și aici să își satisfacă pofta de moment și atât.
Pe când înțeleptul, muncește să facă rost de-o bucată de pământ, pe care o împarte, o lucrează și o administrează cu multă sudoare pe frunte. Apoi, plantează un nuc, sau își face o livadă de nuci. Iar acei nuci, cu ajutorul Domnului, cresc și rodesc la timpul lor. Iar această creștere o face Dumnezeu, pentru a-l binecuvânta pe omul care muncește.
Iar nucile acestea, cad majoritatea la înțelept în curte, de unde el, le ia și le administrează cu multă iscusință.
Cum?
În primul rând, mulțumește lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care El i-a oferit-o în dar. Foarte important acest punct!
Apoi, ia cele mai bune nuci, în cantitate de minim 10% din toată producția și le dă Domnului, pentru că el știe, că vorbele lipsite de fapte nu sunt decât vorbe goale.
Și-acum, plin de mulțumire și de bucurie începe să spargă nuci proaspete, mari și cu pielița ușor de decojit. Iar gustul? Oo…nu are nevoie să fie descris, pentru că e gustul bucuriei armonizat cu mulțumire și împlinire.
Iar Dumnezeu, ne-a binecuvântat cu o capacitate limitată de a mânca. Ne săturăm destul de repede, dacă nu ne-am învățat să depășim limita.
Și, pentru că suntem la înțelept în gospodărie, nici noi nu mai suntem interesați de pofta interioară, care, parcă ar mai cere câteva nuci. Pentru că pofta nu se satură niciodată.
Dar, înțeleptul, după ce s-a bucurat de câteva nuci, pregătește câteva nuci să fie plantate, să aducă și mai mult rod și să mențină livada tot timpul tânără, ca și copiii și nepoții și strănepoții să aibă parte de roadele livezii sale.
Ce-i drept, lasă câteva nuci, să fie de mâncat acum, pe care chiar vrea să le consume în perioada aceasta. Și da, gospodarul, mănâncă mult mai multe nuci, decât pofticiosul leneș, interesat de nucile orfane de pe drum. Dar le mănâncă când vrea și trebuie, nu când le găsește.
Iar cu restul, le pune la uscat și va avea nuci până la anul. Ba încă, va avea și de vândut nuci.
Acum, nu știu la ce te gândești tu, după ce-ai citit aceste observații. Dar, gândul meu se tot duce la lumea în care noi trăim.
Tendința este spre lipsă de pricepere și lipsă de înțelepciune. ”Bucură-te de viață, savurează clipa!” Acesta este moto-ul lumii contemporane. Dar, mie îmi pare a fi mai degrabă aceasta descrierea pofticiosului leneș, care este guvernat de propriile pofte și plăceri, ce îl mențin nesănătos, nemulțumit și lipsit de bucurie.
Pe când, dacă mă îndrept cu totul înspre Dumnezeu și-I cer Lui înțelepciune și pricepere, El, cu mâna largă mi le dă, ca eu să mă bucur de ce-a creat și rânduit El pentru mine.
Cât de mare și bun este Dumnezeu!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.