Cât încă stiloul are cerneală, scrie
Aș vrea să stabilim de la început că, fără cerneală, nu putem face nimic, dacă, noi, oamenii, suntem ( în mod simbolic) doar un stilou.
Și oricât ai vrea și te-ai strădui, un stilou, chiar dacă a fost inventat și proiectat pentru a folosi cerneala, el, nu are și capacitatea de a-și însuși singur substanța de care el este atât de dependent.
Cu atât mai puțin, capacitatea să își producă singur cerneala.
Deci, dacă mă uit, prin perpectiva aceasta la stilou și el este lipsit de cerneală, mă uit cu regret, pentru că, mă uit la el, ca și la un om mort. Poate că a putut să scrie vreodată. Poate că chiar a scris într-o perioadă, poeme extrem de frumoase și inspirante. Dar acum, fără cerneală, a rămas doar un obiect, pe care maxim îl poți admira, ca și potențial, dar nu te poți folosi de el.
Unii ar spune că îl poți expune ca și pe un bibelou. Alții ar spune: ”hai să-l separăm, să-i separăm diversele tipuri de materiale și să le refolosim, la alte scopuri.”
Dar, în ambele cazuri, se ignoră tocmai scopul pentru care stiloul a fost creat/inventat/produs.
Dacă eu, cu multă trudă, produc ceva, ca apoi, să nu îl folosesc în acel scop, ci să muncesc din nou, să îl descompun și să îl folosesc la altceva, atunci, eu, în primă fază, am lucrat degeaba, deoarece, munca mea inițială, a fost aruncată la gunoi. Stiloul, nu a apucat niciodată să scrie, pentru că, altcineva s-a gândit să îi ofere un nou scop: ori a fi un bibelou, ori să fie reciclat.
Dacă am stabilit aceasta, putem trece acum la cazul în care stiloul are cerneală.
Capcana aici, cea mai întâlnită, peste care prea mulți nu pot să treacă, este aceasta: ”sunt plin de cerneală, dar n-am scris niciodată!” Nu are sens să insistăm pe acest caz, intrând în prea multe detalii, ci, doar vom expune riscul iminent și ireversibil: stiloul plin de cerneală, care nu scrie niciodată, este exact ca și stiloul care nu a avut niciodată cerneală și va fi doar un bibelou, ori un reciclat. Și aceasta, din cauză că, nu își îndeplinește scopul, pentru care a fost creat. Iar asta, înseamnă moarte, mai ales, dacă, se amână scrierea, până ce cerneala se usucă și va distruge întreg sistemul de funcționare.
Și acum, avem și o încurajare pentru unii, care încă mai au cerneală, dar care au scris și, acum, s-ar opri.
Titlul se adresează și lor, numai că, trebuie să adauge, la sfârșit, un semn al exclamării. ”Cât încă stiloul are cerneală, (ia și) scrie!”
Ce-am văzut eu interesant la stilouri și cu adevărat vrednic de admirat și aplaudat, este sistemul de reîncărcare cu cerneală. Și aici trebuie să aducem laudă și slavă Creatorului, care ne-a înzestrat cu așa o funcție de măreață.
Oricât de mult a scris un stilou, dacă Creatorul îl reumple cu cerneală, stiloul va scrie în continuare.
Chiar dacă carcasa stiloului cedează mecanic și estetic, văd stilourile cele mai folosite, ca fiind cele mai bune pentru scris. Și aceasta pentru că, ele s-au îndeletnicit nu cu vitrina, ci cu hârtia dură și abrazivă. Dar, fix hârtia aceea dură și abrazivă, prin scris, le-a șlefuit atât de bine, încât scrierea folosind acel stilou, este o plăcere pentru Scriitor.
Acum, dacă ești creștin, ai vrea să fii pe placul Creatorului tău? Ai vrea ca Domnul și Scriitorul vieții tale, să găsească plăcere în a te folosi?
Ai vrea ca a Lui cerneală (Puterea Lui) să te umple și pe tine, ca, mai apoi, prin tine El să își facă lucrarea Lui? Și, cât timp sunt plin de cerneală, sunt și asigurat că El vrea să mă folosească, dar și responsabilizat, în același timp, că, ceea ce iese din mine, trebuie să fie o cerneală strălucitoare, clară și curată.
Ajută-ne Doamne! Umple-ne Tu Doamne cu Duhul Tău cel Sfânt și folosește-ne Tu, așa cum Tu vei vrea!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.