Pâinea se frânge, nu se taie în felii
Trăim niște vremuri, în care, viața omului se vrea a fi cât mai aranjată, plăcută de privit, dar totuși, în realitate, această viață e falsă și, implicit imposibilă de trăit.
Cine reușește totuși să o trăiască, va trebui să renunțe la viața bună și plăcută de trăit.
Cu alte cuvinte, spunem că viața cu adevărat bună și plăcută de trăit, este o viață nu tocmai plăcută din perspectiva ochiului modern, pentru că, în primul rând, nu respectă ordinea, forma și confortul modernismului.
Și, dacă acestea sunt prezentate ca fiind lucruri și metode spre „a-ți face viața mai ușoară„, în realitate, îți fac viața mai grea.
Totuși, minciuna funcționează, pentru că, dacă pe moment, pare că viața e mai ușoară, pe termen lung, ea este mult mai grea. Dar, cum omul modern nu analizează pe termen lung, minciuna se înghite cu lopata.
Și, dacă perspectiva aceasta nu e suficientă, avem ocazia să analizăm și o altă perspectivă.
In noua perspectivă, considerăm adevărată replica: „viața modernă și confortabilă este o viață mai ușoară”. Dar, aceasta poate fi adevărată atât pe termen scurt, mediu și lung, doar într-un singur caz.
Și anume: viața mea va fi cu adevărat mai ușoară, adică nu va cântări greu, nici înaintea lui Dumnezeu, dar nici înaintea mea, adică a individului care ar trebui să și trăiască această viață ușoară.
Dar, la fel cum spunem că o femeie trăiește după moravuri ușoare, și asta o califică într-o femeie ușoară, tot așa este omul care alege viața modernă.
Legat de ordine, noi am creat o ordine dreaptă prin prisma ochilor unor oameni ce aleg să trăiască o viață ușoară.
Acum haideți pe câmp. Omul modern iubește câmpul muncit de un sistem mecanizat.
Dar această iubire înseamnă de fapt că eu mă sacrific pe mine și aleg să îmi slăbesc puterea trupului, pentru ca firmele de utilaje agricole să prospere și utilajele să nu ruginească.
Da, omul modern nu mai iubește oamenii de lângă el, ci lucrurile, animalele și plantele. Singurii oameni pe care îi poate iubi, în cantități reduse sunt aceia despre care a auzit o poveste emoționantă, sunt la mare depărtare și nu vor avea vreo interacțiune normală/tradițională vreodată.
Acesta ar fi și primul motiv pentru care omul modern nu vrea ca un om să pună mâna pe bucata de pâine, ce urmează să o mănânce. Așa că, iubește mai mult cuțitul decât mâna omului.
Iar cuțitul taie drept. Feliile oferă plăcere la privit, la uns, ori la așezat ceva pe ele. Se pot face și sandvișuri moderne și arătoase. Ce mai?
O adevărată plăcere felia. În schimb, pâinea frântă arată urât, se lucrează greu cu ea și nu se pot face forme frumoase de genul sandviș. Iar pe deasupra, nu e nimic predictibil, deoarece, nicio bucată ruptă nu va semăna cu alta.
Iar originalitatea și unicitatea, nu o poate iubi omul modern. Doar ultra bogății lumii, plătesc sume năucitoare pentru a avea obiecte unice.
Dar și ei văd viața prin lentilele modernismului, doar că ei pot înțelege că ceva este mai valoros dacă este unic. Cu alte cuvinte, ei înțeleg valoarea unicității, dar se uită numai înspre lucrurile și aspectele din exterior, nu și înspre aspectele ce alcătuiesc viața spirituală a omului, din interiorul lui.
Și, un alt motiv important de luat în calcul este risipa de firmituri, care, în viața modernă doar se aruncă.
În schimb, cel mai mare om, care a trăit vreodată pe acest pământ, valabil atât pentru trecut, cât și pentru prezent și viitor, adică Domnul Isus, frânge pâinea, o binecuvintează și o împarte la mii de persoane. Iar la sfârșit, se strâng coșuri multe cu firmituri.
Acele firmituri nu au fost aruncate, ori risipite, ci, ele au fost strânse cu greu, prin muncă și atenție deosebită, pentru a putea fi folosite.
Pentru că Domnul Isus, nu risipește nimic. Iar cum a făcut El, așa trebuie să facem și noi, dacă zicem că suntem ai Lui.
Da! Trebuie să facem așa, chiar dacă nu înțelegem. De fapt, secretul pentru a putea înțelege viața bună și plăcută e să începem să facem ce a făcut Domnul Isus Hristos.
Cu cât facem mai mult din ce a făcut El, cu atât vom înțelege cât de bună și plăcută este această viață.
Și doar așa, vom putea să vrem mai mult această viață și să începem, cu ochii plini de lacrimile recunoștinței, să strigăm de bucurie laudele aduse Domnului!
Cât de mare, bun și singurul vrednic de laudă este Domnul, Cel prin care toate au luat ființă și prin care continuă să existe!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.