Propun un alt salut: „Hristos e viu și este Domnul meu!”

Salutul creștinesc biblic este: „har și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos!”. Dar găsim și urări de sănătate și de bine, în general.

Și asta cumva o putem explica din aplicabilitatea poruncii Domnului Isus cu privire la aproapele nostru: sa ne iubim unii pe alții. Iar dacă eu îmi iubesc aproapele ca pe mine însumi, îi voi vrea binele (pentru că eu îmi vreau binele meu) și îl voi binecuvânta cu un salut de bine.

De aceea salutul cultural românesc: „bună ziua” îmi place foarte mult deoarece eu îți urez (și îmi doresc asta) o zi bună.

Faza faină e că în Biblie găsim asta: Domnul Isus ne spune că numai Dumnezeu este bun. Iar dacă eu îți urez ție (aproapelui meu) o zi bună, eu ca și un credincios ascultător și temător de Dumnezeu îți spun cu alte cuvinte: ”să ai parte de o zi binecuvântată de Dumnezeu și cu Dumnezeu!”

Iar în această afirmație, pe care dacă o fac cu adevărat dintr-o credință vie, este inclusă credința creștină, care înseamnă: întruparea, moartea, învierea, înălțarea și promisiunea revenirii Domnului Isus Hristos!

Și da, am îngroșat, că îmi doresc să citești de mai multe ori afirmația aceasta.

Pentru că credința creștină nu se bazează pe afirmații și tradiții lipsite de o trăire autentică, ci pe o ascultare și împlinire permanentă a Cuvântului lui Dumnezeu.

Cum nu realizează oamenii că își cer osânda singuri când ei afirmă că Hristos a înviat, ca mai apoi să se arunce într-o viață plină de păcat și desfrâu?

Adică eu spun: Domnul Isus a înviat, apoi peste 40 de zile că S-a înălțat, dar eu trăiesc în aceeași viață lipsită de El, cochetând și invitând în viața mea gânduri păcătoase.

Cum se poate să afirm că Dumnezeu este adevărat și că urmează o judecată dreaptă, iar apoi, fără nicio problemă să fac ceea ce Dumnezeu îmi poruncește să nu fac?

Singura explicație este că oamenii care fac așa nu își dau seama că ei de fapt petrec împreună cu Diavolul și demonii săi, cerându-și osânda veșnică: iadul.

Totuși, cum s-a ajuns aici?

Cu propovăduirea unui Hristos pur istoric, nu și unul actual, prezent, viu, lucrător și Domnul meu personal….

Așa că, propunerea mea vine în ajutorul românilor (și n-am nicio problemă să se traducă în toate limbile noul salut).

Propun ca fiecare om să își analizeze viața, să se cerceteze, să se smerească, să citească Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu și să își dea toate silințele să caute într-un mod foarte disciplinat aflarea și cunoașterea la nivel personal a Căii, Adevărului și Vieții veșnice, adică pe Domnul Isus Hristos!

Iar cine va vrea și va face aceasta, probabil că va prefera să folosească noul salut: ”Hristos e viu și este Domnul meu!”

Acum, care să fie răspunsul? Mergem pe varianta culturală românească. Și dacă ne-am învățat să răspundem cu ”bună ziua!”, la ”bună ziua!”, atunci vom afirma credința creștină, lăsându-ne cercetați de acest nou salut. Adică afirm, dar mă și verific în același timp dacă: ”Hristos e viu și este Domnul meu!”

Cu privire la adopția noului salut mi-aș dori să se implementeze pe limbile fiecărui creștin. Și n-ar fi nici greu și nici n-ar trebui să ia mult timp.

Totuși, am obervat că majoritatea care își spun că sunt creștini, dar nu trăiesc și nu gustă deloc viața creștină cu adevărat, tind să adopte chestiunile care nu au nicio explicație, sau dacă au, să fie una cât se poate de superficială, pe când la cele explicate și argumentate biblic să fie indiferenți și sceptici (din nefericire)…

Dar tocmai aceasta face diferența între creștinii adevărați și cei care doar își dau titluri fără nicio acoperire/ trăire veritabilă și autentică.

Pentru cine vrea totuși să adopte acest nou salut, poate răspunde la salutul ”Hristos a înviat!”, cu ”Hristos e viu și este Domnul meu!”.

A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.