Săgeata roșie
Imaginea de astăzi aduce un pic cu imaginea de sus, dar, pentru că nu am o imagine identică, voi încerca să v-o descriu în cuvinte, pentru a putea s-o vedem fiecare din noi.
Pe o mare, văd o corabie. Corabia are o culoare ca a lemnului ud și vechi: un maro închis. Și pentru că nu-mi ieșea cu nimic în evidență, sunt scufundat și apropiat de această corabie, iar acolo, în timp ce eu mă apropiam pe sub apă, văd o săgeată mare, sau mai bine spus, o suliță mare, chiar gigantică, ce începe să fie expusă, deoarece o portiță se deschisese.
Dar, asta se putea vedea doar dacă erai scufundat și tu în apă, destul de aproape de ea și erai și pe partea care trebuia a corăbiei. Pentru că, pe partea cealaltă, nu ieșea nicio săgeată.
Acum, după ce săgeată este expusă, este lansată. Dar, mie viteza nu îmi părea a fi deloc mare. Dacă ați văzut vreun film cu submarine, de fiecare dată când se lansa o torpilă, parcă mergea încet prin apă, nicidecum la viteza unei rachete care călătorește prin aer.
Tot așa mergea și această săgeată. Numai că, ce-am observat eu, în timp ce urmăream traseul ei, e că traiectoria acestei săgeți era una ascendentă. Dar nu una abruptă.
Și, la un moment dat, când am văzut că este pe cale să se îndrepte spre a călători în afara mării, am ieșit să o privesc de deasupra apei. Și când ies, văd o bucată de pământ.
Ei bine, această săgeată, nu zbura foarte sus, ci așa, foarte subtil, la mică înălțime față de sol și la un moment dat se așeză pe sol, că nu mai avea putere să înainteze.
Acum, stau și privesc bucata de pământ și apoi corabia. Și când mă uitam din această perspectivă, văd că cele două se apropiau. Săgeata aceasta, era de fapt lansată ca dintr-un harpon și era folosită acum ca și o ancoră, prinsă cu urechile ei de pământ, oferind posibilitatea corăbiei să se tragă de ea.
Un detaliu important, e că, săgeata avea la un capăt vârf de săgeată/suliță/ancoră, iar la celălalt capăt, avea o sfoară prinsă. Iar această sfoară avea celălalt capăt atașat de un fel de scripete.
Și corabia se folosea de acest scripete să tragă corabia aproape de țărm.
Dar sfoara nu se vedea, din cauza traiectoriei pe care o avuse săgeata, sfoara fiind în cea mai mare parte, ascunsă de apă. Iar ce era deasupra solului, nu ieșea deloc în evidență, deoarece sfoara era de culoarea pământului, așezată pe pământ. Și pe deasupra erau și plante pe acolo, care ascundeau și săgeata roșie.
În tot acest timp, corabia se apropia încet și sigur. Iar când se lipise corabia de bucata de pământ, toată suprafața de pământ, cât vedeai cu ochii se făcu roșie, aproape instant.
Iar eu, în timp ce mă gândeam la aceasta și priveam să văd ce are să se mai întâmple, am auzit glasul Domnului care spunea așa:
”Nu mai sărați pământul cu apa mărilor și oceanelor, pentru că pământul fertil, va fi transformat în deșert!”
Și-apoi văd cum pământul, unde căzuse săgeata și unde se așeză sfoara, pentru că trecuse prin apa mării și erau ude cu această apă sărată, începuse procesul de deșertificare.
Iar oamenii, în loc să se panicheze, trebuiau să caute izvoarele, pentru că, acolo apa mării se curăța și se separau cele două elemente: apa și sarea.
Apoi am întrebat: ”Totuși, de ce se întâmplă acestea?”, iar răspunsul a fost unul care m-a înfiorat: ”Pentru că s-au îndepărtat de Domnul și n-au mai vrut să caute izvorul cu apa vieții”…
Așa că, am plecat capul, cu ochii plini de lacrimi, putând spune numai atât:
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.