Unde găsim frumusețea?
Am considerat că e potrivită imaginea de mai sus din două perspective:
- Frumusețea o găsim în puritate, iar forma omului cea mai pură, o găsim la copii;
- Expresia feței acestui băiețel descrie exact fața noastră când vedem frumusețea în fața ochilor noștri.
Cred că va fi un articol interesant, dar și educațional, așa că, haideți să pornim în această călătorie.
Cu toții știm, că pentru a ajunge la ceva, va trebui să parcurgem un drum. Iar oamenii înțelepți, după ce l-au trecut, din dragoste și din compasiune au numit acele drumuri, pentru a fi de ajutor urmașilor lor.
Și cum se numește drumul spre frumusețe?
Așteptarea.
Bineînțeles că, această denumire, fiind dată de niște oameni înțelepți cu multă pricepere, cine vrea să se poată folosi cu adevărat de această lecție, va trebui să deschidă și cufărul, nu doar să îl care în spate, ori să îi memoreze locația, pentru a beneficia de ceea ce este pus în el.
Așa că, după ce deschidem cufărul, găsim primele informații, pentru cei mai tineri, sau pentru începători:
”Deschide ochii și uită-te atent în jurul tău! Nu te grăbi să faci ceva, ci doar analizează!”
Făcând așa ce vezi, ca tânăr băiețel?
O vezi pe mama! Ea strălucește de bunătate, dragoste, răbdare și compasiune! Oo! Chiar dacă principiul spune să nu fac nimic, ci doar să analizez, nu mă pot abține să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru mama mea! Mulțumesc Doamne pentru mama pe care Tu mi-ai dat-o în dar, ca să îmi arăți strălucirea frumuseții!
O clipă mai trecu și, pe fereastră văd un băiețel, la fel ca mine, numai că, ochii lui erau plini de lacrimi și întunecați, pentru că el, nu văzuse niciodată strălucirea și frumusețea mamei iubitoare…
Oo… Câtă durere e acolo și-abia așa am reușit să înțeleg că Dumnezeu, cu văduva și cu orfanul îi așează într-o categorie specială, în care El se implică în mod direct, pentru că, rânduiala bună, frumoasă și desăvârșită, a lui Dumnezeu (familia), nu a ajuns la ei, ori s-a terminat. Ce drept ești Tu Doamne și nimeni nu te poate acuza de vreo nedreptate!
Anii mai trec și încep să văd că fetele din jurul meu, încep să strălucească și ele, iar lumina lor îmi atrag toate privirile.
Dar, pentru că încă am pancarda în mână doar să analizez, fără să acționez, aștept și privesc spre strălucirea lor, încercând să analizez să văd dacă pot găsi diferențe între strălucirea fiecărei fete.
Acum, dacă fetelor li se pare că se face o nedreptate, pentru că, băieții primesc o nouă pancardă, în schimb ele rămân tot cu cea veche: ”Nu te grăbi să faci ceva, ci doar analizează!” Dar pentru c-au făcut scandal, oamenii înțelepți le-au cerut pancardele fetelor și le-au adăugat, la sfârșitul pancardei aceasta:
”Ca să îți crească strălucirea, așteaptă!”
Pancarda băieților era una nouă (dar oamenii înțelpți le-au spus să păstreze toate pancardele pentru toată viața) și scria așa:
”Dumnezeu nu se uită la ce izbește ochiul, adică la înfățișare, ci Dumnezeu se uită la inima omului!”
Și cei care s-au smerit și și-au dat toate silințele să găsească sensul acestei învățături, au spus așa:
”Înseamnă că strălucirea fetelor, de care noi suntem atrași precum muștele de bec, vine din interiorul lor, nu din exterior. Haidem să discutăm și să facem sondaje cu toate aceste frumoase străluciri, pentru că vreau să le analizez, să o aleg pe aceea care va străluci cel mai tare pentru mine.”
Și după ce se auzeau răspunsurile primite, strălucirea multora pălea…
Atunci, dezamăgiți de ce-au văzut, se uită la prima pancardă și încep să se uite din nou în jurul lor să analizeze lucrurile:
”Oo… am rămas așa puțini interesați de acest drum și de a găsi valoarea și înțelepciunea folosind pancardele, încât instinctu natural parcă era să le arunc și eu să mă alătur celor care, de foarte mult timp și-au aruncat pancardele, au abandonat drumul și se prostesc, aruncând cu tot ceea ce prind în fetele care și ele au lepădat pancardele. Iar uneori, se relaxau bătându-și joc de cei puțini, care încă stăteau pe drum și căutau să descifreze și să înțeleagă pancardele, pentru a putea înainta.”
Atunci, le zic celor de pe drum: ”am să chem să se apropie de drum un ”bucuros” ca să-l întreb cum e acolo”
Iar unul din ei a răspuns strigătului meu și vine și se apropie de drum spunând plictisit: ”ce vrei?”
”De ce ai părăsit drumul? Cum e acolo? Strălucesc mai tare fetele în afara drumului?”
”Ce strălucire? Aia de copil naiv? Nu mai este aici! Aici noi găsim plăcere în a ne tăvăli în noroi și în a-i împroșca pe alții cu noroi!” Apoi, se uită cu nostalgie înspre cei de pe drum și spuse: ”Pe drumul acesta oamenii strălucesc!”
Atunci, primim cu toții o pancardă nouă:
”Toți oamenii sunt păcătoși, iar păcatul ne acoperă strălucirea cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare! Dar, prin credința în jertfa Domnului Isus Hristos și prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, suntem spălați în Sângele Domnului Isus, de păcatele noastre, readuși pe drumul care duce spre Rai!”
Plini de bucurie începem să-i chemăm pe toți de pe marginea drumului arătându-le pancarda aceasta nouă, ce aduce o veste atât de minunată și de bună!
Și așa a mai trecut o perioadă și drumul așteptării, am început să-l cunoaștem un pic mai bine și am ajuns să-i știm adevăratul nume: ”Domnul Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, El care ne-a trasat drumul spre cer știind că NUMAI prin El, putem ajunge la Dumnezeu!”
Înaintând pe-acest drum minunat, căutând să mă aproprii mai mult de Dumnezeu, în smerenie, ascultând și studind Cuvântul lui Dumnezeu, El îmi arată o fată cu o strălucire minunată: o fată smerită, supusă și liniștită, asculta de părinții ei și slujea cu bucurie în casa ei, mi-a amintit de strălucirea mamei și-am înțeles că aș vrea ca și copiii mei să aibă parte de-o strălucire în casă, la fel cum și eu am avut.
Așa că, cu așteptare, cu multe discuții, în care căutam să-i arăt cât de mult caut s-o respect, ea a acceptat să-mi fie soție.
Apoi, tot cu pancarda așteptării, n-am făcut precum acei care construiesc întâi o casă și apoi umblă după autorizații, proiect și contracte, ci am semnat mai întâi, autorizând căsătoria mea înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.
Făcând așa, am primit o pancardă nouă:
”Bucură-te de nevasta tinereții tale!”
Și cu cât caut să înțeleg această pancardă, cu atât soția mea strălucește mai tare și mai tare!”
Spre suprinderea mea fluxul pancardelor este unul mult mai mare, începând să vină constant pancarde:
”Lumina nu se aprinde să fie ascunsă sub pat, sau sub pătură, ci, lumina se aprinde să strălucească și să facă lumină în casa ta!”
Uau! Da! Soția mea vreau să-mi strălucească în toată casa mea și peste toată sămânța mea!
Și ultima pancardă de care vă mai spun este aceasta:
”Fecioarele înțelepte au avut ulei în cadele, dar și ulei de rezervă, ca să nu se stingă niciodată candela!”
Ce frumos ne înveți Tu, Doamne!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Și harul Domnului nostru Isus Hristos să ne umple inimile fiecăruia dintre noi! Amin.