A ajuns să fie îngropat în datorii… O poveste cutremurătoare

man in blue clothing giving an old man water

A ajuns îngropat în datorii… O poveste cutremurătoare… Doar dacă vei citi până la capăt, vei putea înțelege de ce este atât de cutremurătoare această poveste.

Mi-a fost dat să văd multe povești în viața aceasta scurtă, petrecută pe-acest pământ și ceva îmi spune că acesta este doar o parte de început. Dar fiecare, în sinea ei, chiar dacă pentru mine e o poveste, pentru persoana în cauză, e-o adevărată scenă culminantă, ce oricând se poate transforma într-o dramă, ori, poate și mai grav, într-un sfârșit prematur.

Și cum, din cei ce pleacă la război, puțini se mai întorc cu zâmbetul pe buze, pe propriile picioare și cu brațele deschise, tot așa și aceste povești cutremurătoare, tind să facă victime, din ce în ce mai multe…

Într-un oraș, unde oamenii se grăbesc s-ajungă la timp la lucru, un om cam pe la 40 de ani, se pregătește să-și întâmpine ziua.

Cu greu se ridică din pat, deoarece, n-a prea putut dormi. Iar când a ațipit, gândurile țipau mai tare și făceau patul să pară că-i din spini alcătuit.

Într-un final, se dă jos din pat și o luă la drum, dar fără o destinație.

”Dacă voi merge cu mulțimea asta, mă voi integra perfect în peisaj, iar viața mea ciudată, va părea normală”, se gândi el și-o apucă grăbit să meargă în tandem cu grupul de persoane ce tocmai trecea prin fața lui.

Zis și făcut. Iar asta în fiecare dimineață, că a ajuns chiar o rutină zilnică.

Ba chiar a început să fie cunoscut și de ceilalți, chiar apreciat.

În acest grup, a început să se implice activ, pentru că simțea că poate aduce un plus valoare.

Dar, într-o zi, cineva îi cere să-l ajute cu un împrumut.

Și parcă brusc, toată starea aceea de bine și dorința de a ajuta, au dispărut. Așa că, își propune să se mai gândească.

De prima reacție, i-a fost și lui rușine. Pe când a doua, chiar dacă părea mai rezonabilă, tot avea un răspuns negativ, pentru cel ce era în nevoie.

”De ce îl refuz? De ce nu mai vreau să-l ajut? Dacă nu-l ajut pe el, oare chiar mă ajut pe mine?”

Și în gând îi apăreau tot felul de visuri împlinite, ce de atâta timp le aștepta să devină și pentru el o realitate.

Iar gândul cel mai gălăgios era: ”Dacă îl ajut pe el, îmi spulber visurile mele, iar pe el, nu-l ajut cu adevărat, deoarece, el le primește pe toate de-a gata, fără să lupte pentru ele.”

De-atunci a hotorât să se dedice propriei lui vieți, iar argumentul era: ”viața mea e deja aproape trecută, iar eu trebuie să am grijă și de mine și să caut să-mi împlinesc propriile visuri!”

Cu această mentalitate, a început să folosească economiile de până atunci, pe tot felul de plăceri.

Iar dacă, la început, își permitea să plătească cu banii jos, în scurt timp, nota de plată crescuse atât de mult, încât, se achita doar prin credit.

Apoi, fiind un om citit, își aminti că a citit într-o carte a unui investitor celebru, că el, pentru a nu plăti taxe, folosea împrumutul.

Singura diferență era: că unul împrumuta pentru a face profit, iar celălalt, se împrumuta să facă profit altor companii…

Până într-o zi, când banca îl anunță că, nu mai există nicio posibilitate, niciun instrument financiar disponibil pentru el, deoarece, din punct de vedere legal și financiar, el nu mai poate plăti datoriile.

Atât de tare s-a supărat, pentru că își dorea foarte mult să-și cumpere acea mașină sport, încât a aplelat la cămătari.

După câteva luni, începe disperarea. Cămătarii îl căutau, iar el, în primă fază, se ascundea de ei.

Dar până când putea să se ascundă? Așa că, hotărî să își rezolve problema cu cămătarii, apelând la un prieten.

Din tot grupul lui, a cerut ajutorul de la toți, cu excepția acelui prieten pe care el îl refuzase anterior.

Când, văzu, că toți îl refuză, veni smerit la cel dintâi și-i povesti totul…

Răspunsul prietenului a fost acesta:

”Eram exact în situația ta când am venit la tine, atunci. Eram disperat. Tot ce clădisem până atunci se fisura din temelii…

Voiam un ajutor din partea cuiva și nimeni nu mi-l oferea… Dar asta nu mai contează acum, te-ajut! Doar că, nu pot decât o dată să te ajut, deoarece, chiar dacă situația mea e mult mai bună, eu, în continuare, sunt în perioada de refacere/recuperare. Ne întâlnim mâine la 12 și îți aduc banii”.

A doua zi, la ora 12, se întâlniră și parcă plin de frică, îi dărui banii, spunând: ”Sănătate și recuperare grabnică să ai prietene!”

Totuși, omul nostru, când se văzu cu atâția bani la el, își spuse: ”pentru a mă reface mai repede, voi avea nevoie de-o distracție, iar dacă l-am prostit pe unul, voi aplica aceeași metodă și la alții!”

Plăti din urmă cămătarilor, iar cu restul, în loc să mai achite din datorii, i-a cheltuit pe visuri.

Timpul trecea, creditorii erau din ce în ce mai gălăgioși, așa că, a zis să aplice metoda de mai sus.

Surpriză! Metoda n-a funcționat la nimeni!

”Cum aș mai putea să mă întorc la cel pe care eu l-am refuzat, iar el m-a ajutat?”, se gândi el.

”Poate că are așa de mult, încât nici nu contează pentru el! Iar dacă el mi-a dat, poate că e naiv! Iar dacă el e atât de naiv, iar eu nu acționez, înseamnă că eu sunt cel irațional, dacă nu profit de această situație!”

Cu acest gând, îmbrăcă o haină a smereniei și veni la prietenul naiv.

”Să vezi prietene, uite ce-am pățit, cămătarii m-au tras pe sfoară și pentru că n-am plătit la timp, mi-au dublat împrumutul făcut la ei”

”Îmi pare atât de rău, dar nu mai pot să te ajut. Nici prima dată n-aș fi putut să te ajut dacă nu mă împrumutasem de la bancă…”

”Cum??? Tu ai făcut împrumut la bancă să mă ajuți pe mine??? Glumești? Cine ar face așa ceva?”

”Domnul Isus Hristos așa a făcut El pentru mine! Doar că El, nu a renunțat doar la statutul Lui, ci, a renunțat la tot, ba chiar Și-a dat viața pentru ca oricine crede în El, să locuiască împreună cu El, în locul pregătit de El, în împărăția Lui!

El m-a salvat pe mine, care eram un păcătos și mi-a arătat dragoste și milă dăruindu-mi mântuirea în dar!

Atunci când ai venit la mine, eu n-am vrut să te ajut. Dar Domnul mi-a vorbit și mi-a zis să te ajut, că El mă va ajuta să scap de datoria ce urma să mi-o fac.

Da! Domnul mi-a spus că nu-mi vei plăti datoria, ci că vei veni din nou, să ceri alți bani!

Chiar dacă mi-a fost atât de greu să fac aceasta, Dumnezeu m-a întărit și am mers la bancă și am făcut împrumut pentru niște bani ce știam că nu-i voi mai primi!

Totuși, Dumnezeu s-a îndurat de mine și a atins inima șefului meu, care mi-a oferit o mărire, exact cât să plătesc acea rată.

Acum, nu pot să te ajut cu bani, dar îți pot spune că, dacă vrei cu adevărat să ai o viață liberă, cu adevărat liberă, să primești soluții la toate problemele tale, apelează la Domnul Isus Hristos! El îți va da soluții (și nu vor fi ușoare, dar te vor crește) să poți să-L dorești și mai mult în viața ta, ca El să fie Dumnezeul tău, în care îți găsești tot sensul vieții!

Dumnezeu să te binecuvinteze!”

La despărțire, omul nostru plecă șocat, cu-n Nou Testament în mână, iar pe prima pagină scria:

Cu toții suntem datori lui Dumnezeu pentru că, adevăratul sacrificiu L-a făcut Dumnezeu cu aproximativ 2000 de ani în urmă! Să-L onorăm pe El, să credem în El și să trăim prin El, până nu-i prea târziu! Iar această carte, ne va călăuzi pașii noștri spre viața veșnică!

A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: