A ce miroase în casă? Parfumul casei spune mai multe decât crezi. Chiar așa să fie? Haideți să vedem.
Mirosul din casă nu este unul fix. El tinde să se schimbe constant. Totuși, orice casă ajunge să aibă un parfum propriu, de care se pot bucura mai mult cei care intră mai rar, sau pentru prima dată acolo, pentru că, pentru locuitorii casei, sau pentru purtătorii de parfum, acel parfum nu-l mai sesizează deoarece îi descrie exact pe ei.
Iar, cum umbra proprie, în general nu mă distrage, tot așa e și cu parfumul casei, pe care eu, îl și întrețin, îl și port constant.
Acum câțiva ani în urmă, a venit timpul să mă fascineze lumea parfumurilor. Și am început să miros diverse arome, descoperind profunzimea lor.
Citind despre parfum, am găsit că orice parfum are 3 note: de început (primele 15 minute), intermediare (15-45 minute) și de bază (ore întregi).
Am mers până acolo că mi-am cumpărat mai multe arome și am încercat să-mi fac propriul parfum de cameră.
Experimentul nu a fost unul de succes, dar nici un eșec, deoarece aromele, pe care le găsești pe piață, chiar miros bine.
(Dacă totuși te bate gândul să încerci, stai departe de Ylang – Ylang, aroma aceasta, e mult prea intensă, iar dintre toate, e cea mai puțin plăcută. Eu cel puțin, am aruncat-o de urgență).
Apoi, am aflat că meseria de Nas (omul care creează parfumuri), este extrem de rară: aproximativ 50 de oameni în toată lumea.
Pe lângă faptul că trebuie să fii extrem de riguros cu respectivele cantități, pentru cele 3 note, trebuie să depui eforturi speciale: să nu consumi alcool, să nu mănânci iute, să nu fumezi. Pentru că acestea se pare că te fac mai puțin sensibil la mirosuri.
Dar, pentru cine poate, pare o meserie bună, ce nu pare să dispară prea repede.
Iar, în contextul COVID-19, cei care au făcut boala, se pare că nu mai beneficiază de același miros și gust ca înainte. Asta, în schimb ar putea reprezenta chiar dezinteresul oamenilor pentru parfumurile bune, acest lucru ducând la dispariția meseriei.
Totuși, cine sunt eu să știu ce se va întâmpla? Nu e treaba mea asta, pentru că, un individ ca mine, limitat din cale-afară de mult, chiar nu poate mirosi viitorul.
În schimb, să-mi aerisesc nasul propriu și să-mi analizez parfumul din casa mea, cred că aș putea să fac, prin exercițiu.
Și de aici încep lucrurile să fie cu adevărat interesante.
În primul rând, trebuie să fiu smerit și curios în același timp. Doar așa voi putea exersa, astfel încât să pot fi mai sensibil.
De exemplu, iau o roșie, ce-i încă verde și-i savurez parfumul. Apoi, iau una coaptă, iar în final, mă aventurez și cu o roșie stricată.
Iar, în al doilea rând, după aceste exerciții, voi putea analiza parfumul casei, de unde să descopăr istoria mirosurilor din casă.
Și-acum, dacă te-ntrebi asta:
”Oare e bine să miroase rău în casă?”, chiar ești pe drumul cel bun.
Să spun că nu-mi place parfumul casei, spune despre mine foarte multe.
În primul rând, pot fi chiar un Nas al casei mele, ce pot identifica din timp ceva ce-ar urma să se strice. Pot mirosi că laptele vrea să se acrească, iar în loc să-l arunc, să fac ceva bun din el.
Acum, mă duce gândul la o scenă din Biblie, când, la un ceaun de borș, cineva strigă: ”moartea e în oală!”.
Chiar dacă suntem uimiți de simțul celui care a strigat, Elisei este Nasul aici, deoarece, Dumnezeu i-a descoperit nu doar ce era rău, dar și soluția!
Și, în al doilea rând, chiar trebuie să înțelegem că, mirosurile neplăcute apar de fiecare dată când facem ceva bun, benefic nouă și celor din jur.
Când facem mâncare miroase și acel miros ne intră în haine. Ce bune sunt sarmalele gătite de gospodine! Mirosul lor, în haine, e chiar respingător, iar pe deasupra, e foarte longeviv.
Așa ajung mulți la confunzie și se lasă păcăliți de modernism că: ”e mai bine să elimini aceste mirosuri neplăcute și să lași societatea să-ți gătească mâncarea”.
Dar, pentru aceasta răspunsul plin de autoritate și putere îl luăm tot din Biblie.
În Vechiul Testament, avem cortul întâlnirii, transformat mai târziu în templu de piatră.
În interiorul acestui cort, mirosea extraordinar de frumos, deoarece curățenia era exemplară, iar pe deasupra, se ardea în permanență tămâie de un miros extrem de îmbietor și plăcut.
Totuși, în curtea templului, în fața intrării cortului, era altarul, unde se ardeau jertfele.
Da, animalele erau alese fără cusur. Totuși, animalele miroase. Și oricât de bună e friptura, de la vițel viu, la friptură, sunt multe mirosuri neplăcute.
Chiar dacă erau acele lighene care să păstreze o igienă strictă, mirosurile își făceau loc și se împrăștiau peste tot, mai puțin în interiorul templului.
Acum, noi trăim în vremurile Noului Testament. Aici, Templul nu mai este o clădire, ci Templul Duhului Sfânt sunt trupurile noastre.
Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri?
1 Corinteni 6:19 VDCC
Doar că nouă, ni se cere în continuare să aducem jertfe plăcute Domnului, de un miros plăcut Domnului.
Doar că, mai știm că firea noastră păcătoasă urăște ce lui Dumnezeu Îi place.
Și așa, vom putea auzi firea noastră încercând să ne convingă să nu ne slujim aproapele, că aceasta ar înseamna ca eu, să transpir, să fac ceva treabă urât mirositoare, dar benefică mie și aproapelui meu, dar, de un miros plăcut Domnului.
Asta nu înseamnă că totul va mirosi urât fizic. Cel mai insuportabil miros al firii mele, este mirosul smereniei…
Și astfel, înțelegând acestea, ce fac?
Mă bucur când firea mea păcătoasă înstrâmbă din nas, deoarece știu că Dumnezeu se bucură și-mi răsplătește jertfa mea, de un miros plăcut Lui!
Toți cei ce Te caută, să se veselească și să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta, să zică neîncetat: ”Prea mărit să fie Dumnezeu!”
Psalmul 70:4 VDCC
Prea mărit să fie Dumnezeu, în veci! Amin.