Acadeaua imensă

Într-un fel mă bucur că nu am găsit imaginea, ca s-o pot descrie așa cum trebuie folosind cuvintele și nu culoarea.

Imaginea pe care eu am văzut-o arată cam așa:

Un băiețel stă în fața unei acadele imense, înaltă cât el, sferică, mai mare în diametru decât toată lățimea lui, într-un amabalaj deloc spectaculos. Și interesant, observ că în jur, fiecare copil primea acadeaua lui.

Cei mai curajoși, practici și descurcăreți au desfăcut acadeaua și când au văzut că nu era o bomboană, au început să desfacă acadelele celorlalți copii, să vadă dacă conține vreuna ceva dulce, sau măcar altceva.

De ce? Pentru că, fiecare acadea era de fapt o acadea formată din haine.

Da, sub acel amabalaj utilitar, erau niște haine pe un băț.

Unii când au văzut că nu e ”nimic interesant”, au lăsat acadeaua și au început să alerge în căutarea unor lucruri mai bune.

”De ce să cari prostia asta de greutate după tine? Ușurează-ți viața și mergi liber, mult mai repede și mai ușor!”, era deviza cea mai în vogă.

Dar unii parcă se simțeau vinovați s-o lase pe jos aruncată și s-au obișnuit s-o care după ei, chiar dacă nu era ceva plăcut și confortabil.

Numai că, cu timpul, forța le-a crescut și nu li se mai părea așa de grea.

Nu după mult timp, veni o ploaie și un vânt rece… Iar cei ce-au păstrat acadeaua în starea inițială, după ce ploaia se opri, dar frigul îi căuta să-i înghită și-au amintit că erau haine în acadea. Și cum acestea au fost sigilate cu folie, acestea trebuiau să fie uscate.

Și chiar așa era. Un set nou de haine, gata uscate, curate au scos de pe obiectul cărat, în formă de acadea.

După ce au scos hainele, sub haine, la nivelul următor era o ceapă mare, chiar gigantică și frumoasă.

Când a văzut că cei fără acadea s-au oprit din drum bolnavi, ba unii chiar au murit, ori de frisoane au început să nu mai fie atenți pe unde merg și au căzut prin prăpăstii, ori gropi adânci, ori să fie prinși în niște lanțuri și capcane groaznice, băiețelul nostru și-a zis: ”tot ce am pe mine și cu mine e valoros, așa că trebuie să am grijă de ele!”

Așa că, hainele ude le-a stors, le-a pus la uscat, pe deasupra foliei, ce îmbăca acadeaua, ce era acum un pic mai mică. Și după ce s-au uscat le-a pus la adăpost sub folie.

Nu pentru mult timp, deoarece frigul ce tot venea spre seară, nu mai voia să plece nici ziua și se-ntețea în fiecare zi. Așa că, hainele uscate au fost luate și îmbrăcate pentru a fi mai cald, cu stratul dublu.

Când ploaia venea, folia era folosită ca și pelerină și totul era bine. Numai că frigul îndelungat, făcea mâncarea să nu mai poată fi găsită pe drum.

Așa că, de foame, e bună și o bucată de ceapă. Plânsul și iuțeala cepei erau doar mofturi din trecut, când a văzut că drumul poate fi înaintat având o ceapă hrănitoare, sănătoasă și parcă din ce în ce mai valoroasă. Cu cât înainta mai mult alimentându-se cu ceapă ca și combustibil, cu atât valoarea acelei cepe creștea.

Și așa strat cu strat, uneori cu lacrimi și puțină încruntare se ajungea la miezul cepei. Dar miezul acesta era deosebit. Așa de tare strălucea că nu îți mai venea să-l mănânci, ci doar să-l admiri.

Totuși, drumul trebuia înaintat. Așa că luă o gură, cu economie din miezul cepei și porni din nou la drum.

Nu după mult timp, bățul se dovedi a fi foarte util să fugărească un animal ce încerca să-l atace pe copil. Și imediat după aceea, i-a fost util pe post de pod să poată trece dincolo, pe o potecă de munte tare îngustă, iar bățul practic a lărgit acea porțiune de potecă.

Uau!

Când alții încă rătăcesc pe câmpuri, ori stau blocați în tot felul de zone întunecate, legați și încercați cumplit pentru că au căutat pofte și plăceri de-o clipă, iar băiețelul nostru, de-acuma s-a maturizat, a crescut și a devenit puternic și priceput a ajuns pe munte, iar Dumnezeu l-a binecuvântat cu viața veșnică și cu înțelepciune, doar mergând pe drumul clar trasat și folosind ce i s-a pus în mână.

Iar acestea pentru unii pare a fi nedreptate și părtinire, dar numai propiile decizii i-au determinat pe cei mai mulți să se abată de la drumul trasat de Dumnezeu prin Cuvântul Său, scris în Biblie și în cugetul oricărui om…

Câți nu își aruncă, ori nu prețuiesc, ba chiar socotesc ca fiind neimportante și neinteresante valorile pe care Dumnezeu, care este Atotștiutor, le-a pus în dreptul fiecăruia în parte? Ceva de preț, ceva care facilitează creșterea, înaintarea noastră pe cale, întărirea noastră, atât trupească, cât și spirituală…

Oo! Cât de bun ești Tu, Doamne!

Și ca și cum darurile pe care ni le-a dat nu ar fi fost nespus de bune, Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, vine și Își dă viața pentru noi, ca noi, prin credința în El și în ascultare de El să primim viața veșnică și binecuvântarea Lui!

Închei cu două versete, din Cuvântul lui Dumnezeu, foarte frumoase și utile în același timp: