Efectul Steven Hawking și întâmplarea cu vulturul
Îmi place imaginea deoarece parcă nici vulturul din imagine nu vede încă legătura. Și dacă e și cazul tău, atunci cred că e potrivit să citești până la sfârșit.
Voi începe cu efectul Steven Hawking. Și nu, pentru mine nu contează atât de mult reușitele, ori eșecurile personale ale unei persoane, ci mai degrabă văd viața lui ca pe un drum pe care mulți își doresc să meargă. Iar când zic efect, mă refer la ce se întâmplă când înaintezi pe acest drum și respectiv, care este destinația finală a acestuia.
Deci nu vorbim de persoană în sine, ca și individ, ci de un simbol, din care putem învăța ceva.
Un om cu o capacitate foarte mare, având un potențial uriaș, ajunge să prindă o boală incurabilă, care, încetul cu încetul îi dezactivează trupul.
Când află de această boală, Steven începe să se dedice cu totul în a găsi o cale prin care să comunice cu oamenii, folosind direct mintea, având ca motivație degradarea accelerată a trupului lui, de către boala nefastă.
Reușește în timp util să facă acel dispozitiv să funcționeze, prin care, până la moarte, reușește să transmită teorii foarte interesante pentru foarte multă lume.
Problema e, că boala aceasta l-a incapacitat să mai vorbească folosind gura lui și respectiv toate funcțiile motorii ale trupului, nemaiputând să meargă fără ajutorul unui dispozitiv de deplasare.
În ce sens e asta o problemă? Nu te mai poți manifesta ca un om complet. Când vrei să strigi de bucurie, sau de durere, oricât de bine ai articula în scris, nu e deloc aceeași experiență ca și atunci când corzile vocale sunt împinse de o furtună de aer ce iese cu putere din interiorul tău, făcându-ți capul, pieptul și aerul din jur să vibreze puternic.
Unde ajunge un astfel de om? La a scrie că el nu crede în Dumnezeu…
De ce numesc eu acesta un efect?
Pentru că am văzut că dacă îți alimentezi doar sufletul, în cazul de față rațiunea și o faci să guverneze toată ființa ta, ea va omorî și duhul și va dezactiva inclusiv trupul tău. Și chiar dacă picioarele, mâinile vor funcționa, nu vor merge unde vrei tu și nici nu vor face ceea ce vrei tu, pentru a-ți fi bine, ci, vei fi chinuit de faptul că rațiunea te va împinge înspre niște plăceri ale ei și așa ajungi să fii robit de propria ta rațiune.
Este exact la fel și cu cei ce se lasă conduși de partea emoțională, ajung să fie târâți în niște plăceri de-o clipă, ca mai apoi să fie chinuiți și robiți de însăși plăcerile propriilor sentimente.
Știm soluția: avem nevoie să ne răstignim firea noastră cu dorințe păcătoase și să ne punem în guvernarea vieții noastre, duhul nostru, care nu distruge, ci utilizează cât trebuie și cum trebuie orice mădular al nostru, pregătindu-ne de viața veșnică în prezența lui Dumnezeu. Da! În duhul nostru găsim cugetul și credința, pe care, dacă nu le hrănim constant cu rugăciune, citirea, studierea și împlinirea Cuvântului în viața noastră, vom pierde legătura cu Dumnezeu, prin Duhul Sfânt și lumina noastră se va stinge, urmând ca în acea beznă, să ne lăsăm conduși de firea pământească cu instinctele ei păcătoase.
Până să stabilim legătura între cele două, haideți să prezentăm succint și întâmplarea cu vulturul.
Un aventurier, ce avea întrebări despre sine, despre rolul vieții, a auzit el despre Dumnezeu, dar încă avea dubii.
”Vreau să cred în Dumnezeu, dar vreau să văd un semn!”, își zicea el.
Într-una din zile, când urca pe un munte, cu gândul să vâneze ceva, vede pe cer, un vultur zburând în zonă.
Atunci, omul nostru începe să se roage și să spună: ”Doamne, dacă tu exiști cu adevărat, arată-mi un semn: fă ca vulturul acela care zboară sus, departe de mine, să vină mai aproape de mine”.
Și ce credeți? Câteva momente mai târziu, acel vultur se îndreptă spre el și se tot apropie, ca mai apoi să se așeze pe umărul omului, rămânând calm și liniștit acolo pentru câteva momente, în timp ce omul nostru mare și viteaz, acum avea ochii plini de lacrimi și un foc puternic i-a pus din nou duhul său în guvernara vieții lui.
Concluzia e ascunsă printre rânduri, dar ce vreau să subliniez voi scrie clar pe înțelesul tuturor:
Dispozitivele pe care le folosesc mă îndeamnă să fiu un fricos în a vorbi cu alte persoane, ori a le întâlni față în față? Sau poate chiar să nu mai călătoresc privind cu mare băgare de seamă la creația minunată a lui Dumnezeu? Și dacă e să călătoresc să vizitez creația omului și nu a lui Dumnezeu? Dacă da, acest drum, are același efect: efectul Steven Hawking, ce are ca destinție despărțirea veșnică de Dumnezeu, pe care noi o numim iad, acolo unde întunericul și scrâșnirea dinților sunt prezente din plin.
Sau, las dispozitivele deoparte și mă duc, smerit la Dumnezeu să-L caut pe El, sincer, din toată inima mea și cu toată ființa mea. Iar El, îmi promite că mi Se va descoperi.
Uitați ce frumos îi spune David lui Solomon, fiul său și ne spune și nouă astăzi Dumnezeu:
Și tu, fiule Solomoane, cunoaște pe Dumnezeul tatălui tău și slujește-I cu toată inima și cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile și toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine, dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda și El pe vecie.
1 Cronici 28:9 VDCC
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiut să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând.
Isaia 55: 6-7 VDCC
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.