Întristarea care aduce moartea
Dacă trăiam în perioada în care mersul pe jos era mijlocul meu de deplasare și de a aduce toate cele necesare și oamenii erau întristați de durerile trupului ca efect al deplasării cu multă încărcătură, ne întristam și noi?
Adică, ne bucuram de acest drept?
Majoritatea au „profitat” de acest drept și s-au întristat.
Întristarea celor mai inventivi a dus la apariția diverselor caruțe și cărucioare, prin care greutățile au fost mult ușurate.
Dar cei care s-au obișnuit să se întristeze și să se plângă și-au adus în viața lor nemulțumirea.
Și chiar dacă s-au bucurat pentru puțină vreme de faptul că acum puteau căra mult, fără să-i doară spatele, erau nemulțumiți că trebuiau să tragă ei căruțul încărcat.
Atunci, soluția a fost să pui boii, sau caii să tragă carul.
Dar s-au obișnuit repede și cu aceasta și nemulțumirea iarăși a apărut.
Și-ajungem mai aproape de zilele noastre, când bicicleta apăruse. Și chiar vreau să ne oprim un pic la imaginea de mai sus. Cum ar fi dacă eu, sau tu, am fi în situația în care trebuie să aduc toate cumpărăturile acasă, la familie, pe biciletă?
O încarc bine de tot și mergând pe stradă, nu am observat că un geam s-a spart și trec cu roțile fix prin cioburi, iar roata de pe spate, fiind cea mai solicitată, cedează.
Există vina și în exterior, dar, vina mai mare e la mine, că eu n-am fost atent la drum și-am condus roțile să meargă prin cioburi. Da! Sub conducerea mea roțile au intrat pe cioburi…
Acum ce fac? Mă întristez? Aproape întotdeauna.
Dacă merg așa, nepăsător și indiferent, voi face o daună și mai mare, iar drumul va fi insuportabil de ”confortabil”.
Dacă merg pe lângă, mă voi simți că m-am întors în epoca de cărucioare.
Dacă aleg să mă uit la alții, că alții au mașini, iar nu mă ajută.
Cumva, parcă orice scenariu mă îndeamnă să mă duc la întristare și întristarea respectivă mă invită să merg înspre nemulțumire.
Apoi nemulțumirea mă invită pe drumul urii, al invidiei, al geloziei, ca mai apoi, pe drumurile acestea să mă îndrept spre moarte. Și chiar dacă încă trăiesc, viața se simte ca și cum aș mușca dintr-un măr complet stricat…
Cu durere văd că viața omului cu mașină, elicopter, iaht, avion, vapoare, averi, cetăți, e tot la fel de întristată și fără sens. Deci, doar pentru că el se scaldă într-o cadă mai scumpă, nu face apa să fie diferită. Apa întristării e la fel de amară.
Totuși, durerea mea stă în faptul că unul, care nu are tânjește și poftește după o apă a întristării și mai mare, iar cel care o are, se îmbată cu ea, mințindu-se că ea îi dă bucurie.
Dar de când amețeala este bucurie? Cred că explicația e următoarea: când amețeala apare, uit pentru câteva clipe de mine și aspectele vieții mele, deci uit și de întristarea mea cronică. Și pentru că uit, numesc aceasta bucurie?
Se poate doar dacă n-am experiementat alt fel de bucurie, o bucurie divină. Dar ea în sine nu e o bucurie, ci o ușurare temporară.
Și, dacă eu, dacă m-am accidentat și sângerez, de ce nu aș rezolva problema, curățând și legând rana și aș lua pastile de durere, ca să n-o mai simt?
E clar că dacă fac așa, voi sângera până la moarte, dar, cu durerea amețită, ca omorâtă, nu?
Și dacă e clar în domeniul trupului, de ce nu înțelegem că sufletul nostru când ne dă întristarea, nu ne-o transmite că vrea amețeală, ci că vrea să fie curățată și legată rana lui?
Acum, cum facem aceasta?
Curățirea sufletului se face prin Sângele Domnului Isus Hristos, care a curs pentru fiecare din noi.
Singurul care ne poate învia duhul nostru, care este durearea sufletului nostru este numai Dumnezeu, care, prin Duhul Sfânt ne învie duhul nostru și ne restabilește legătura cu Domnul Isus Hristos, iar Domnul Isus Hristos, ne înfățișează înaintea lui Dumnezeu Tatăl.
Și nu pot decât să mă bucur când întristarea mea, prin sângele Domnului Isus m-a smerit și m-a mântuit și am primit în dar viața veșnică!
În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire și de care cineva nu se căiește niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.
2 Corinteni 7:10 VDCC
Harul și pacea Domnului Isus Hristos să ne umple inimile fiecăruia în parte! Amin.
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.