Ascultare și supunere
Când aud o discuție că începe să pună accent pe ascultare și supunere, parcă nici nu mai vreau să aud aceleași lucruri.
Ele sunt bune, dar cred că problema mea (poate și a voastră) e că, vin din gura unor oameni care doar preiau și spun mai departe ca și o cerință. Dar, cerința nu-i include și pe vorbitori.
Și cum ne dăm seama de aceasta?
Cel mai sigur mod, e prin descoperirea Duhului Sfânt, pe care ne-o face El, la nivel personal.
Și e foarte importantă propoziția de mai sus. Dar, pentru că nu toți au parte, încă, de acest nivel al relației cu Dumnezeu, putem să introducem un element de verificare și pentru cineva care vrea să ajungă la acest nivel.
Iar acel nivel, care, e același motiv pentru care unii vorbesc, dar nu au putere, e: trăirea, sau practicarea credinței.
Când eu aud un soț, că se plânge de soția lui că nu îi este supusă și când întreb ce-a încercat să facă, iar el îmi spune că i-a dat toate textele Noului Testament, dar de ea nu se lipesc, atunci știu care e și cauza generală:
Dacă eu, ca și soț, nu sunt în ascultare și supunere față de Domnul, n-am nicio autoritate să folosesc cuvintele Domnului peste cei care Domnul mi-a dat dreptul și responsabilitate de a avea autoritate.
Și nu, nu se contrazic termenii!
Dreptul și responsabilitatea de a avea autoritate peste soție și copii este oferit de Dumnezeu, soțului, dar, pentru a accesa acest drept, soțul, își ia mai întâi responsabilitatea de a fi în ascultare și supunere față de capul lui, care este Hristos.
Făcând așa, soțul primește autoritatea, intrând în acest drept, oferind nu doar cuvinte, ci, o credință trăită, vizibilă de oricine (în special de cei din casă).
Și pentru a înțelege și mai bine, de ce numai aceasta funcționează, e din cauză că: exemplul ne inspiră și ne topește de dorința de a fi și face și noi la fel.
Priviți cu atenție la ce-a făcut Domnul nostru Isus Hristos pentru noi, cum ne învață, ne iubește, ne călăuzește, ne binecuvintează. Și cu cât privim la El mai mult, cu atât ne arde mai tare în noi dorința de a fi ca El.
Soțiile noastre ne privesc. Copiii noștri ne privesc. Iar ei ne urmează! Iar dacă nu vedem în ei dorința de a împlini Cuvântul Domnului, haideți să ne luăm responsabilitatea și să recunoaștem că noi nu trăim o credință vie!
Și cum trăim această credință vie, care să îi topească și pe alții?
Prin exercițiu! Practicând noi mai întâi.
Când începusem să învăț să cânt la chitară, nu suna deloc bine.
Eu dădeam din mâini, chitara făcea gălăgie, dar aia nu era deloc muzică.
Și, în loc să dau vina pe chitară, am preferat să spun adevărul că eu nu știu nimic. Abia după ce-am recunoscut adevărul, am putut să mă apuc să învăț atât teoria muzicii, cât și cum să acordez și să folosesc corect chitara. Iar ceea ce învățam, aplicam prin exercițiu, cu orele, în fiecare zi. Și astfel, am reușit să cresc și să îmi placă muzica produsă de chitara mea, când stă în brațele mele.
Iar acest exemplu, mai conține ceva foarte important: când muzica îți place, ești motivat să tot cânți și să tot crești în continuare, mai mult și mai mult.
Acum, nu cred că este ceva pământesc, mai frumos de ascultat decât muzica credinței unui ucenic al Domnului Isus Hristos!
Iar acea muzică, pentru a fi auzită, este exersată și trăită constant, în fiecare zi! Prin ea Domnul sensibilizează inima aproapelui nostru și ne dă nouă autoritate.
Cât de frumos și de benefic e să trăiești în ascultare și supunere față de Domnul Isus Hristos!
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.