Noi, în România, avem așa zisa instituție responsabilă cu educația. Teoretic, oricine trece prin ceea ce oferă/acreditează ministerul educației și dezvoltării ar trebui să fie un român educat, nu?
Același concept complet greșit îl vedem și la oamenii care trec și frecventează o instituție creată de oameni, iar ei se așteaptă să fie mântuiți și salvați de acea instituție.
Toate aceste lucruri le putem asemăna cu un robot (ce nu are viață de la el însuși), care așteaptă să fie eliberat de om, fiind ajutat de un alt robot.
Sau, poate că exemplul cu un copac, ce așteaptă să fie transformat și prelucrat de un alt copac, este unul, din care se poate observa mai ușor problema.
Deci, dacă eu, oricine aș fi, fug de responsabilitățile pe care Creatorul meu mi le-a dat, voi ajunge atât de jos, exact ca și robotul, respectiv copacul de mai sus.
În schimb, dacă fac ceea ce El mi-a dat să fac, cu toată responsabilitatea, făcând totul ca pentru Domnul, abia atunci, pot spune că intru în categoria românilor educați.
De ce spun români educați și nu oameni educați? Pentru că eu scriu în limba română, adresându-mă românilor. Asta nu înseamnă că nu s-ar putea aplica și celorlalte națiuni.
Dar, dacă tu ești vreun englez și vrei să scrii englezilor educați, te poți inspira de aici, singura ta sarcină fiind să traduci și să adaptezi exemplele/expresiile pentru limba și cultura nației tale.
Așa, revenind la responsabilități, haideți să vedem cele 5 responsabilități, pe care fiecare individ în parte trebuie să le urmărească ȘI să le dezvolte în paralel, într-un mod echilibrat:
Asta e nivelul de bază. Administrând corect toate aceste valori, Dumnezeu ne va înmulți harul, oferindu-ne și mai multe responsabilități, pe baza talanților primiți de fiecare în parte, iar aceste responsabilități noi, le vom putea vedea corect, ca fiind adevărate binecuvântări pentru noi.
Dacă nu vezi așa și tu lucrurile, s-ar putea să te fi prins manipularea modernă și nocivă. Iar dacă vrei s-o conștienizezi, poate cartea Manipularea Modernă, te va putea ajuta (bineînțeles, când va fi disponibilă).
Chiar și așa, îți recomand să cauți rezolvarea la Dumnezeu, Creatorul nostru și nu la oameni, iar Cuvântul Lui, este cel mai bun mod, de a înțelege Voia lui Dumnezeu cu privire la oameni. Da! E vorba despre Biblia, prin care Dumnezeu ne vorbește!
Iar noi, ca niște români educați, trebuie să studiem, pentru a descoperi ce vrea El de la fiecare din noi, apoi, fiind ajutați de El, să și reușim să și facem Voia Lui, ca mai apoi să gustăm binecuvântările veșnice ale Lui.
Ce zici? (chiar te rog să-mi lași răspunsul tău, mai jos, la rubrica de comentarii)
Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte și El să fie slăvit în toate!