Ce să facem cu ai noștri copii, dacă nu mai merg la școală?

De azi, copiii stau acasă. Gata, fără școală!!!

Vacanță! Uraa!

Alo! Stați puțin! Dar cu părinții ce facem? Cu cine lăsăm copiii?

Cum mai mergem noi la muncă, dacă “ăștia micii”, rămân singuri acasă?

Ce să ne facem?

Hai să vedem.

Am putea să vedem ce înseamnă dragostea.

Dragostea este îndelung răbdătoare, iartă și crede totul…

Mai pe înțelesul tuturor, dragostea înseamnă să mă jertfesc pentru altul.

Biblia ne zice că ar trebui să ne iubim aproapele, ca pe noi înșine.

Hmm, parcă încep să apară luminițe noi, nu?

Păi, dacă Biblia zice, hai să și gândim așa.

Dacă eu aș fi copilul meu, aflu că de azi, gata, nu mai merg la școală, ce și cum aș vrea să mi se facă? Aș vrea să petrec timpul cu părinții? Mi-aș dori cu toată ființa mea, să mă apropii de părinții mei, să îi cunosc cu adevărat? Oare eu n-aș fi bulversat și agitat de toată panica din jur?

Și de acum, scrisoarea copilului:

“Aș vrea să stau lângă ai mei, să-i simt aproape, lângă mine…

E prea târziu, au alte treburi, cu mult mai importante…

Până acum, au și găsit soluții, pe unde să mă trimită. Le stau în drum. Mă simt în plus…

Mă simt iar singur…

Habar n-am ce să fac!!!

Am să mă duc să mă închid, ca de-obicei, din nou în mine, răcind complet la interior…

Simt că mă dezlipesc complet de-ai mei, din ce în ce mai mult…

irevocabil…

La vita chiar NU e bella, fără de tata și de mama…”

Totuși, Dumnezeu ce vrea să fac?

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: