„Clientul nostru: stăpânul nostru!” Chiar așa este?

faceless handyman mounting window in new house

„Clientul nostru: stăpânul nostru!” Chiar așa este?

Auzim poate prea des în societate, în special din gura directorilor de firme, sau de proiecte. Iar sensul pe care cumva majoritatea îl vede în această expresie, este acesta: „noi trebuie să ne slujim aproapele!”.

În realitate, aceasta nu este altceva decât o metodă clasică de a manipula omul, folosind o expresie, la care el nu stă să mediteze, inserând otrava.

Iar când această otravă intră pe nevăzute și nesimțite, individul observă doar efectele nocive, doar că, din nefericire, nu știe când și cum a intrat acea otravă, pentru că nu poate nici măcar să numească, sau să identifice otrava și soiul ei.

Și uite-așa, majoritatea oamenilor, rămân otrăviți și nici nu știu ce, cum și când s-a întâmplat asta. Vom discuta imediat și despre cum se poate identifica această otravă, ca după identificare, să poată fi extrasă și eliminată.

Dar înainte de aceasta, haideți să revenim la expresia din titlu.

Și, pentru a putea face o analiză corectă, completă și obiectivă, voi folosi cea mai bună înțelpciune, la care omul a avut, are și va avea acces, cât timp trăiește pe acest pământ: Înțelepciunea Divină.

Iar cum nouă, această Înțelepciune, ne este revelată prin scris: Biblia va fi sursa de unde ne vom lua informațiile. Și aceasta, pentru noi oamenii, care credem că Dumnezeu este Creatorul nostru și al tuturor lucrurilor, considerăm de asemenea că Biblia, este manualul de utilizare al omului și al creației, revelat de Însuși Creatorul.

Așa că, ne uităm la Domnul Isus Hristos, care învață pe ucenici să-și iubească aproapele ca pe sine însuși (Matei 22, versetele 37, 38 și 39) și că suntem datori să ne spălăm picioarele unii altora (Ioan 13).

Dar, haideți să mai privim înspre câteva versete, prin care Domnul ne dă anumite detalii esențiale.

Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.

Oricine se va înălța va fi smerit; și oricine se va smeri va fi înălțat.

Matei 23 cu 11 și 12 VDCC

Isus i-a chemat și le-a zis: „Știți că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, și mai marii lor le poruncesc cu stăpânire.

Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob.

Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

Matei 20: de la versetul 25 la 28 inclusiv, VDCC

Până acum, ai spune că nu-i nicio diferență între expresia din titlu și învățăturile biblice. Dar, e fals. Diferența este una fundamentală.

Domnul Isus Hristos, ne învață să slujim ca și un rob. Dar nu spune să și fim robi. Ci din contră, El ne vrea să fim liberi, de aceea vine și spune că El a venit să ne răscumpere, ca noi să nu mai fim robi, ci, oameni liberi.

Și acum, putem pune ultima piesă din puzzle, ca imaginea de ansamblu să fie una clară pentru toată lumea.

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.

Matei 6 cu 24 VDCC

Acum, cred că e clar pentru toată lumea, de ce clientul meu nu poate fi stăpânul meu, pentru că, Biblia mă învață că eu trebuie să am un singur stăpân, iar dacă vreau să-mi fie bine, acel stăpân, trebuie să fie Dumnezeu!

Mamona, înseamnă zeul banilor. Deci, în momentul în care eu accept expresia nocivă, eu mă închin și slujesc banilor și nu lui Dumnezeu.

Totuși, pentru că nu putem și nici nu trebuie să renunțăm la bani, cum să facem să rămânem robii Domnului?

Închinându-mă lui Dumnezeu, precum Daniel, sau cei trei tineri din Babilon, care, chiar în poziții cheie în stat, cu o influență și putere foarte mare, nu acceptă stăpânirea omenească, ci, ei slujesc omul, pentru că, asta le cere Stăpânul.

Dar Stăpânul meu, rămâne Dumnezeu și rămâne singurul stăpân, de care mă tem și mă încred, în acealași timp.

În nici într-un caz nu pot accepta otrava, prin care mi se propune să accept ca și stăpân pe un om, sau orice alt element din creație. Stăpânul meu, trebuie să fie Creatorul!

Acum, metoda practică, prin care, elimin această otravă sună așa:

Doamne, îmi pare rău că m-am lăsat amăgit și înșelat de rău. Acum, smerit, vin la Tine și Îți cer ajutorul. Iartă-mă, curățește-mă în Sângele Tău și voi fi eliberat și curat. Iar apoi, vino Tu, Doamne Isuse, de locuiește în Mine, prin Duhul Tău cel Sfânt, ca eu să mă bucur de părtășia cu Tine, iar cei din jurul meu, să Te vadă pe Tine și să-Ți laude numele Tău cel minunat, iar eu, să rămân în binecuvântarea Ta, fiind robul Tău, smerit și supus.

A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: