Slăbiciunea șarpelui

green and black python

Slăbiciunea șarpelui.

Mulți sunt fascinați de abilitățile șarpelui de a supraviețui și chiar unii îl idolatrizează.

Eu unul, în schimb, sunt deranjat la cote uriașe de acest animal. Până și pozele mă irită. Iar, când m-am analizat să văd de unde această ură, răspunsul a fost unul simplu: ”ca și creștin, îmi urăsc vrăjmașul, cu o ură pură, nediluată!”.

De aceea, eu personal, nu pot aprecia nimic la un șarpe. Unii zic: ”prinde șoarecii”. Eu spun: ”prefer pisica, sau orice altă capcană făurită de om!”.

Dar, cei care îl apreciază, se uită la modul șarpelui de a se camufla, apoi, viteza cu care acesta ucide, ba chiar unii, sunt fascinați de veninul șarpelui.

Da, aceste abilități, fac șarpele un inamic extrem de feroce, greu de găsit și de prins.

Iar, cu toate acestea, eu vreau să vorbim astăzi, despre slăbiciunea șarpelui, pentru că, nu doar vreau să-l identific, sau să-l prind, ci, vreau să-l elimin pentru totdeauna.

În Biblie, găsim chiar și în Geneza 3:15, că șarpele, înainte de a avea capul strivit de femeie, reușește să muște călcâiul femeii. Da, acel verset știm că poate fi interpretat ca fiind o prezentare a Evangheliei Noului Testament, în care femeia ce nimicește capul șarpelui este chiar Domnului Isus Hristos, care acceptă să Își dea viața Lui pentru păcatele noastre, ca noi să avem parte de ispășire, prin Jertfa Sa! Și ce minunat este aceasta! Îți mulțumim Doamne pentru acest mare har!

Și, Domnul este atât de mare, încât, când El vorbește, ne spune atât de multe lucruri, că noi, nu le putem pătrunde pe toate.

De exemplu, din același verset, găsim Evanghelia prezentată, dar, găsim de asemenea și modul prin care eliminăm permanent un șarpe. Și anume: strivirea capului.

Apoi, continuăm cu citirea Bibliei și ajungem la David și Goliat. Goliat, îl vedem a fi acel inamic feroce, pe care marea majoritate îl admirau și idolatrizau, iar ceilalți rămâneau blocați din cauza fricii de el.

Nu și omul lui Dumnezeu! David, cu o piatră și o praștie îi lovește capul, iar în momentul în care Goliat cade, David, ia sabia filisteanului și îi taie capul.

Și, eu zic că avem atât de multe detalii până aici, încât putem extrage cu ușurință și slăbiciunea șarpelui, dar și modul de a-l elimina pentru totdeauna.

Ce era dacă Goliat rămânea în țara lui, în cetatea lui și nu se expunea? Putem presupune că avea șanse mari să fie împărat în țara lui, deoarece filistenii îl idolatrizau.

Dar, oricât de feroce și uriaș ar fi un vrăjmaș, slăbiciunea răului este mândria! Lucifer, este caracterizat de mândrie.

Numai că, mândria, noi n-o putem vedea cu ochii aceștia carnali. Hmm… Am putea spune așa: mândria n-o putem vedea cu ochii, dar o putem mirosi de la o poștă, pentru că miroase îngrozitor.

Iar dacă vrăjmașul nostru este mândru, atunci, dacă vrem să scăpăm de miros și de cel care caută să ne muște și să ne otrăvească, ca să ne poată mânca, va trebui să conștientizăm, în primul rând că, el este vrăjmașul meu.

Apoi, precum David, voi spune: ”eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor!”. Pentru că, puterea nu vine de la om, ci de la Dumnezeu!

Dar ar mai fi ceva de spus aici, ca și detaliu. Când vine șarpele pe câmp, acum știm cum trebuie să-l anihilăm.

Noi trebuie să ne apropiem de Domnul, ca El să scoată șarpele din curtea noastră afară, la lumină.

Iar cum șarpele a fost creat să fie dependent de o sursă de căldură din exterior, avem și metoda practică prin care înțelegem cum va lucra Domnul.

Șarpele, ca și marea majoritate a insectelor, pe timp de iarnă, se bagă în pământ. Cu cât mai adânc, cu atât e mai cald. Dar aceasta pe timp de iarnă.

În schimb, pe timp de vară, pământul tinde să fie mult mai rece, așa că, șarpele va ieși la lumina soarelui, să se încălzească. Aceasta este slăbiciunea șarpelui.

Iar noi, când îl vom vedea, vom lua sabia și-i vom tăia capul, fără să mai pățim ceva, deoarece Domnul Isus Hristos, S-a Jertfit El pentru noi, iar sabia din mâna noastră, e Cuvântul Lui (Efeseni 6 cu 17).

Dar, pentru ca șarpele să iasă, relația noastră cu Domnul trebuie să fie una intimă și fierbinte, precum zilele caniculare de vară. Abia atunci toată șerpăria iese afară și Domnul ne dă puterea și abilitatea să rămânem smeriți, ca să putem fi curățiți și eliberați!

Cât de minunat este Domnul! Să cântăm totdeauna laudele Lui!

A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: