Cum arată omul fără coloană vertebrală?
Omul fără coloană vertebrală îl putem asemăna cu un cal care nu se mai poate folosi de picioare? E prea deplasată această comparație? Dacă da, în ce direcție? Prea departe de adevăr, sau prea directă pentru a putea fi acceptată?
Această dezbatere se poate trata în secțiunea de comentarii, sau fiecare, în cercul lui de apropiați, putând observa astfel, perspective ale persoanelor apropiate, pe care (poate) nu le-a mai văzut, din cauza discuțiilor uzuale.
Și da, după cum Moise se întâlnește cu Dumnezeu abia după ce schimbă uzualul, tot așa vă încurajez să începeți să discutați (în familie) subiecte noi, sau ignorate. Cred că cei care vor avea acest mare curaj, se vor bucura, pe termen lung, de multe recompense.
Revenind la subiectul nostru principal, în popor este o vorbă: „e ca o legumă”.
Și e adevărată această perspectivă. E un adevăr din acela crud și simplu, venit din partea unor oameni simpli ce au înțeles vorba spusă, pe propria piele. Totuși, cei care vorbesc folosind cuvinte grele, pe care nu le explică, ei nici nu au înțeles și nici pe alții nu lasă să caute să înțeleagă.
Să fie și ipocrizia o formă prin care omul strigă cât de tare poate: „n-am coloană vertebrală, nu m-ascultați, nu vă pierdeți vremea cu mine!”?
Se poate…Dar totuși, o altă întrebare îmi place un pic mai mult: „care este acel om ipocrit care, de bună voie, își dă de gol ipocrizia, strigând precum striga evreul, în perioada vechiului testament (bineînțeles că era obligat de lege): <<necurat!>>?”.
Bătrânii noștri, vânzând totuși că ipocriziei îi place să se ascundă, i-au spus că e o legumă, care nici nu poate face ceva și nici nu poate vorbi…
Numai că, pe vremea lor, ipocrizia nu apuca să crească la cotele timpurilor noastre moderne, deoarece era prea multă muncă pentru a supraviețui.
Iar când comunitatea luptă pentru a supraviețui, ea rămâne la niște cote mediocre, precum buruiana, în grădina unei familii de oameni gospodari.
Pe când, în perioadele de belșug și prosperitate, omul începe să fie mai interesat de buruieni decât de a trăi o viață sănătoasă.
În fine, dacă până acum am expus un pic din contextul omului fără coloană vertebrală, haideți să tratăm subiectul mai direct.
Omul fără coloană vertebrală, e drept, că nu poate spune nimic și nici să facă ceva, deoarece, el este purtat încolo și încoace, funcție de cum bate vântul. Dar, el personal, ca și individ, e ca o legumă. Adică, el nu ia nicio decizie din proprie inițiativă.
Iar lipsa coloanei îi face viața ca a unui balon, pe care îl umflă copiii. Când nu se joacă nimeni cu el, stă undeva pe pământ. Dacă bate vântul îl duce și pe el, iar dacă cineva vrea să se joace, chiar și un bebe îl poate muta cu ușurință în orice direcție.
Ce viață deprimantă…
Dar, nu e aceeași viață când eu nu știu nimic? Când eu nu știu dacă ceea ce fac e bine, sau rău, viața nu e la fel de deprimantă? Și devine și mai deprimantă, când vin anumiți oameni, pe care mulți îi numesc lideri și redefinesc ce e bine și ce e rău. Și ciudat e că, binele îl redefinesc ca fiind rău, iar răul bine.
Orice-ar fi, în orice timp și în orice cultură, omul care se lasă condus de om, i-a dăruit coloana vertebrală conducătorului său, care, fiind om ca și el, s-a transformat în tiranul omului, sau mai direct spus: conducătorul urăște omul pe care îl conduce să facă răul. Iar omul este menținut în această stare deplorabilă ori prin manipulare și minciună, ori prin frica forței armate.
Dar nu mai pot… Precum Iosif, când poruncește să iasă toți din încăpere și să rămână cu frații lui, să le destăinuie adevărata taină, așa și eu, sper că toți cei care n-au ajuns până aici, erau din egipteni și nu trebuiau s-audă aceasta. Dar taina dezvăluită, pe care vreau s-o strig cât pot de tare mai întâi spre frații mei este aceasta:
Omul fără coloană vertebrală este omul care nu se trăiește acest verset din Biblie:
Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.
Deuteronom 6 cu 5 VDCC
Și-mi place că tot în cartea aceasta minunată Deuteronomul, la sfârșitul cărții, după ce a mai fost reluat subiectul în capitolul 11 cu 1 și 19 cu 9, găsim și metoda pe care Dumnezeu ne-o dă, ca să ne folosim de coloana vertebrală cu care El ne-a creat, s-o activăm și să funcționeze în parametrii doriți de El:
Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești și ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire.
Deuteronom 30 cu 16 VDCC
Harul Domnului Isus Hristos să vă umple inimile! Amin.