Am câteva idei pe care vreau să le transmit, dar am emoții pentru că nu prea știu cum să vorbesc în public, într-un mod simplu și eficient.
Dacă este și cazul tău, atunci, acest articol este pentru tine. Iar dacă încă nu ți se aplică, poți să citești în continuare, că nu știi când vei avea nevoie de așa ceva.
Îmi aduc aminte de perioada din liceu, când la unele obiecte, pentru prima dată, aveam de făcut un proiect, în cadrul echipei.
Și cum, deja ne cunoșteam de mai bine de-un an și ne era așa de simplu să ne vorbim în pauze, când era vorba despre a prezenta proiectul în fața clasei, dintr-o dată, parcă toți erau plini de emoții și crispați.
Da! Emoții în fața colegilor de clasă. Pentru că profesorul, se ascundea undeva în colțul clasei.
Iar, emoții, în fața profesorului, aveam doar când nu știam lecția. 😀
Și totuși, de unde aceste emoții?
Deoarece emoțiile și crisparea erau vizibile la noi toți, voi elimina din start, abordarea psihologică, cu introvertiții și extrovertiții.
Cu toate că nu neg, că ar putea fi luate în calcul și câteva aspecte de genul acesta, nu cred că mă ajută în vreun fel în acest aspect.
Singura diferență notabilă fiind doar dorința interioară de a vorbi cu publicul, care este prezentă la extrovertiți, iar la introvertiți, ar cam trebui să fie exmatriculată, din cauză absențelor.
Dar e limpede că emoțiile nu vin din cauză că eu am, sau n-am dorință de a-mi transmite ideile în public.
Ci, am identificat mai multe categorii de surse de emoție.
Prima categorie a fost prezentată și mai sus: emoția provocată din lipsă de cunoștiință.
Când mi se cere să explic ceva, sau să transmit o idee, pe care eu n-am ajuns s-o înțeleg, emoțiile acelea sunt extrem de benefice.
Cum așa?
Dacă eu n-am înțeles încă acea idee, ori, cunosc în parte informații despre acel subiect, folosind aceste emoții benefice, voi prezenta un avertisment la începutul discursului, prin care prezint adevărul despre mine.
Da! Aceasta este metoda! În loc să fiu plin de emoții și să încerc să le ascund, mai bine le elimin înainte de a începe spunând adevărul.
Exemplu: Mă întâlnesc cu un coleg de facultate pe stradă și sunt invitat de el, să țin o prelegere în fața unui grup de elevi de liceu despre: ”Mașinile electrice – viitorul industriei auto”.
Eu aș fi vrut să mă fi documentat mai mult înainte, dar, pentru că această prelegere trebuia ținută într-o oră, apuci doar să structurezi o schiță, cu niște idei de bază.
Acea oră trece repede, și mă trezesc că trebuie să mă ridic în picioare în fața unei audiențe necunoscute, să vorbesc despre un subiect ce îmi place, dar nu știu chiar așa de multe.
Așa că, aceste emoții benefice, nu-mi dau pace deloc.
Iar, dacă vreau să scap de ele, voi afirma așa publicului, chiar de la început:
”Am fost invitat de prietenul meu aici să transmit câteva idei și poate (sper eu) o perspectivă nouă, asupra mașinilor electrice, dar, aș vrea să știți, că eu nu știu așa de multe.
Acestea sunt părerile mele, bazate pe ce-am învățat, trăit și văzut și eu. Așa că, vă rog să vedeți aceste idei mai mult ca pe o invitație la studiu individual, ca mai apoi, să aveți discuții interesante în grup.”
Iar după aceste vorbe, ideile pur și simplu curg.
Am putea să vorbim mult despre aceasta, dar pe scurt, sinceritatea și smerenia sunt motoarele ce fac un discurs să curgă lin și limpede.
Ar mai fi o categorie: categoria celor care își ignoră emoțiile benefice.
Iar cei care le ignoră, sunt duși în eroare, prin tot felul de cursuri de dezvoltare personale, în care ești învățat că tu ești totul și poți să realizezi tot ce îți dorești.
Cu asemenea idei (sau mai degrabă buruieni) plantate în mine, numai eșecul și rușinea sunt interesați de mine.
Rușinea vine prima în întâmpinare, prin faptul că, nu cunosc tare multe despre acel domeniu, ci abia am zgâriat suprafața, dar eu am impresia că știu totul (efectul Dunning-Kruger).
Iar dacă cineva din audiență, a studiat mai mult acel domeniu și va pune o întrebare pertinentă, ce-l macină la acel punct, eu, fiind plin de mândrie, voi oferi un răspuns, ce mă va da de gol (mai devreme, sau mai târziu) cât de puține lucruri am înțeles.
Avantajul, pe care se bazează cei cu lecțiile de dezvoltare personală, este că, în generația modernă, se consumă mult, se studiază mai nimic.
Adică, vor lua totul de-a gata, dacă se poate, mâncarea să fie gata mestecată.
Și chiar dacă unii ”vor da lovitura” vânzând tot felul de idei/soluții/produse de suprafață, în realitate, succesul nu i-a cunoscut niciodată.
Ci, aici, întâlnim cea mai gravă problemă a omenirii: considerând minciuna adevăr, iar adevărul, minciună.
În cazul de față, eșecul este de dorit, pentru că este văzut ca fiind succes, iar succesul (pentru că este văzut ca fiind eșec), este disprețuit.
Și de aici, putem porni (și-mi doresc aceasta) pe-un drum al descoperirii adevărului, ce nu-l vom putea parcurge, într-o viață de om.
Dar, e singurul drum care chiar merită!
Deci, discursul meu, va fi unul simplu și eficient, dacă, eu caut sincer să înțeleg și să prezint ceea ce-am înțeles, într-un limbaj ușor de înțeles, de către cei din audiență, iar cei care câștigă ar trebui să fie ei și nu eu.
Și după cum un prieten de-al meu spune: ”Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât depindem mai mult de lucrurile care nu s-au schimbat, nu se schimbă, dar în schimb, se caută să se schimbe”.
Iar, aceste lucruri, principii și învățături, le găsim numai în cartea mea preferată: Biblia.
Și pentru că Biblia nu se poate înțelege decât prin iluminarea făcută de Dumnezeu asupra celui smerit și sincer care citește și caută adevărul, spun așa:
Dumnezeu să ne binecuvinteze pe fiecare în parte!
A Lui să fie toată slava în veci! Amin.