Pentru simplitate, vom denumi o prăpastie, ca fiind o coborâre extrem de abruptă. Iar dacă articolul nu devine prea stufos, vom prezenta și varianta în care prăpastia poate fi abordată de jos în sus, deci de o creștere bruscă, accelerată.
Nu de puține ori am primit recomandări să rămân pe un singur subiect. În sensul că dacă am zis că vorbesc despre bursă/educație financiară, să fie doar pentru asta. Chiar dacă am mai spus-o, o mai spun: aici pe blog, obiectivul este să fiți oameni de succes, în special pentru cei care aleg să investească pe bursă, dar și celor care nu aleg asta. Dar pentru a avea succes oriunde, ai nevoie de dezvoltare personală. Fără informații despre asta, învățând doar ce găsiți pe site-ul brokerilor, veți reuși doar să pierdeți. Nu zic, puteți pierde pe bursă, dar să învățați din asta și să îmbunătățiți. Totuși, dacă acordați atenție acestui blog, cred cu tărie că scurtați considerabil timpul de învățare.
Frumusețea limbii române constă în ușurința vorbitului cu mai multe sensuri. Adică, chiar dacă azi vom vorbi despre cum ajunge orice om să se arunce direct în prăpastie, cei care lucrează la dezvoltarea personală, vor înțelege și alte sensuri. De exemplu, un sens ar fi: cum ajunge o companie să ajungă să se arunce în prăpastie? Acea companie este condusă tot de oameni, iar dacă înțelegem natura umană în detaliu, înțelegem apoi mult mai ușor și celelalte. Iar când tu faci analiza fundamentală a acelei companii, urmărind deciziile conducerii, îți vei putea da seama dacă îi paște o prăpastie.
Acum, haideți să revenim la o prăpastie, de care ne este frică să o întâlnim în timp ce ne plimbăm pe un munte.
Prăpastia reprezintă principala atracție turistică când mergem la munte. De jos, îți poți imagina cum tu, dacă ai fi un alpinist profesionist, ai putea aborda acea stâncă, cu echipamentele, cunoștințele și experiențele necesare. Dar dacă călătorești, ca amator, mai și scrii mesaje pe telefon, și la un moment dat, te trezești cu vârfurile picioarelor ieșite fix la marginea prăpastiei, tot corpul intră în alertă, toată excursia aceea relaxantă, devine o excursie de groază…
Deci, unde vreau să ajung? Răspunsul pe care îl vom da astăzi este următorul: de jos, poți admira, poți analiza, îți poți face o idee despre traseu, apoi crea o strategie și încerci să urci, iar dacă nu reușești, optimizezi la strategie. Acum, nu e obligatoriu să urci pe cel mai abrupt drum. De altfel noi chiar nu recomandăm abordarea aceasta. Dar dacă totuși ai urcat, prin mândrie, ajungem la indiferența față de anumite aspecte, iar combinația aceasta, mai devreme, sau mai târziu, ne îndreaptă spre o mega prăpastie.
Deci, dacă am reușit să urc, fiind curios, vigilent, smerit și disciplinat, pentru a nu „mă întâlni cu ursul”, din senin în fața mea, hai să rămânem în aceeași stare de urcare în permanență.
Foarte fain articolul. Mi-a plăcut abordarea ta cu prăpastia, mai ales comparația dintre alpinist și amator. Nu cred că trebuie încercat tot timpul să devenim alpiniști experimentați sau să urcăm orice prăpastie, dar dacă totuși ajungi ca și amatorul cu telefonul și te sperie ceea ce vezi, probabil trebuie să iei acțiuni pentru a-ți modifica viziunea ta despre aceea prăpastie. Doar faptul că începi să o privești dintr-o altă perspectivă te poate ajuta în situații mai grele din viață.