De ceva vreme, omenirea merge pe un drum. Să presupunem că omenirea este un vehicul, iar drumul pe care merge, este știința, o mega autostradă. Trebuie menționat faptul că, la momentul scrierii acestui articol, în România mai mult discutăm despre autostrăzi, decât să circulăm pe ele. Dar gata cu paranteza. Revenind la autostradă, chiar și cu o mașină veche, te poți bucura de o autostradă. Există două probleme dacă mașina aia veche merge pe autostradă:
- Din exterior, viteza de deplasare este prea mică în comparație cu celelalte mașini. Astfel te găsești în cazul în care ajungi să încurci traficul.
- Din interior, mașina merge turată la maxim. Și nu doar turată, ci și la viteza maximă.
Mașina când era nouă, avea 25 de cai putere, două viteze înainte, și una înapoi. Cu trecerea timpului, dacă mai are 10 cai putere, tot e bun. Deci, ne imaginăm o căruță goală (doar cu șoferul), pe o autostradă. Caii biciuiți până la epuizare, cu toate trucurile posibile, nu vor rezista mult. Autostrada e un maraton, nu sprint.
Dar aici intrăm într-un subiect extrem de interesant: de ce totuși autostrada noi o corelăm mai degrabă cu viteza maximă, decât cu maratonul?
Nu cumva așa a fost promovată? Sau așa a fost gândită de la început?
Hai să luăm cazul în care autostrada așa a fost gândită: un maraton de viteză maximă. Aici e partea interesantă: pentru că o vietate nu poate folosi viteza/puterea maximă decât pentru perioade extrem de scurte de timp, oamenii s-au gândit la crearea unor mașini care să poată realiza asta. Hai să tratăm și un pic mai superficial ideea asta. Cine a fost mai întâi? Mașina rapidă, sau drumul de mare viteză?
Indiferent ce răspuns vei da în comentarii, cred că suntem de acord cu toții că omul vrea să facă tot posibilul să fie mai rapid.
Și pentru a nu fi prea lung, încheiem aici cu o meditație: de ce omul alege mai întâi să fie rapid, decât să fie bun?