Îmi place să privesc cum gospodinele susțin an de an acest concept. Dar, îmi pun întrebarea: care e factorul principal, ce ține motivația, la nivelul acesta? Eu am găsit câteva variante:
– tradiție
– influența naturii
– spiritul de turmă.
Hai să le luăm pe rând și să le dezvoltăm puțin.
Tradiția
Adesea mă găsesc în ipostaze, prin care găsesc țap ispășitor tradiția și văd că tradiția, folosită mai mult decât trebuie, dăunează, ajungând chiar să țină oamenii dezinformați și încet încet, ajută și la uciderea unor emoții importante. Dar, la cealaltă extremă, un om, ce ține mai mult la sărbătorile și tradițiile altui stat, ajută la distrugerea culturii țării sale.
Influența naturii
Dacă am trata din perspectivă psihologică, ce observăm la nivelul conștient, dar nu înțelegem, trecem la digerat în inconștient, unde va sta o perioadă bună de timp, timp în care, se vor găsi tot felul de legături cu alte subiecte, ceea ce, în cele din urmă, va duce la o acțiune. În cazul de față, cum femeia este reprezentantul frumuseții și purității, ea este atrasă de schimbările ce au loc în natură primăvara și observă la nivel conștient, curățenia de primăvară ce are loc în natură, sub ochii ei.
Spiritul de turmă
De prea multe ori, oamenii se tem de gura lumii. Dar hai să stăm și analizăm puțin. Dacă eu obișnuiesc să realizez o acțiune, doar împins de frica de a nu mă face de râs, oare mă voi putea bucura vreodată de acea acțiune? Nu vorbesc de rezultatele obținute, ci de progresul în sine, adică să mă bucur în timp ce realizez acțiunea. Pentru că dacă aș reuși să mă bucur, aș putea beneficia de mai multe „arme”: creativitate, viteză, odihnă spirituală și un mare surplus de energie.
Ar fi frumos, ca la sfârșit, să ne despărțim de acest articol, printr-un share, un comentariu și cu întrebarea-n gând: „eu azi, ce curățenie fac?”
Eu merg pe principiul că dacă păstrezi curățenia pe tot parcursul anului, la Paști și la Crăciun nu ai altceva de făcut decât să te asiguri că toate sunt în ordine, în loc să întorci toată casa de pe-o parte pe alta.
Și da, total de acord cu chestia legată de tradiție. Avem anumite tradiții și e bine și frumos să le păstrăm, dar nu trebuie nici exagerate, nici înlocuite sau uitate.
Deci iti place sa te uiti la gospodine in timp ce ele fac curatenie, fara sa pui osu la treaba, adica fara sa te implici invocand cele 3 motive. 😂😂😂