De ce ne este așa de greu să înțelegem mesajul profetic / prorociile?

silhouette image of person praying

Ne este greu să înțelegem mesajul profetic / prorociile? Dacă da, de ce?

O întrebare bună poate aduce cu ea un răspuns, dar în același timp, trebuie să aducă și mai multe întrebări noi.

Totuși, din cauză că aduce și mai multe întrebări, iar discuția/analiza poate fi astfel foarte lungă, va trebui să folosim ca și ghidaj, un context.

Astfel, contextul nostru sună cam așa:

Ca și individ, îmi vorbește Dumnezeu, la nivel personal, în public, ori în privat, în diferite moduri: printr-o șoaptă, printr-un vis, printr-o vedenie, printr-o prorocie, etc.

Nu luăm cazul în care sunt ignorant, ci, doar cazul în care eu conștientizez că Dumnezeu mi-a vorbit, numai că eu nu știu cum să-l înterpretez.

Și de aici se deschide o discuție lungă cât un drum, al cărui capăt, eu personal, nu-l știu (dar îmi pare extrem de lung, ca o limită ce tinde spre infinit). Dar, haideți măcar să discutăm puțin, poate ne sfătuim unii pe alții, în vederea zidirii noastre sufletești.

Dacă prorocia este prin altul, iar eu n-o înțeleg, ori, mai grav, nu e pe placul meu, mă voi duce la alți proroci. Din start abordarea aceasta e greșită. Și ce-i interesant, că în Biblie, nu ne este deloc prezentat ca fiind acesta un caz fericit.

Și da, mă gândesc la împăratul Saul, care a făcut toate răutățile și apoi caută cu disperare ca Dumnezeu să-i vorbească, apelând în cele din urmă, la vrăjitoare și chemarea morților.

Deci, e atât de gravă această abordare, încât, numai gândul ar trebui să-l mustrăm în Numele Domnului Isus Hristos și să-l mărturisim, pentru a fi eliberați.

Apoi, să urmăm calea biblică, de a ne curăți și sfinți viața, să ne apropiem de Domnul și de Cuvântul Lui, cu smerenie și să așteptăm cu răbdare să ne crească și să ne lumineze, să putem înțelege.

Asta e pe scurt, abordarea biblică. Dar, poate că putem poposi puțin, aducând câteva detalii, poate necesare, să înțelegem mai bine profunzimea acestei metode.

Dacă înțeleg că Dumnezeu îmi vorbește pentru că vrea să mă crească și apoi mă uit în viața mea, să văd cât de mult mi-a luat să cresc, înțeleg, sau, ar trebui să înțeleg, că nu voi crește instant. Chiar extrem de greu. De aceea este atât de necesară răbdarea.

Acum, haideți să vedem împreună, de ce nu creștem, sau cum am putea crește mai repede?

În primul rând, nu creștem pentru că nu cunoaștem Biblia. Iar la acest capitol, sunt 3 aspecte importante:

  1. Nu dăm slava cuvenită lui Dumnezeu;
  2. Nu știm să deosebim minciuna de adevăr;
  3. Nu cunoaștem Evanghelia și doctrinele, pentru că nu se studiem Biblia, pentru noi, ca s-o trăim.

Apoi, în al doilea rând, ne tratăm superficial viața. Și aici, se vede că nu căutăm să intrăm în profunzimea lucrurilor și nu ne dăm toate silințele ca să aplicăm și să trăim Evanghelia. Iar acest nivel este caracterizat de oamenii care așteaptă doar de la alții.

Iar, în al treilea rând, nu căutăm să fim plini (în permanență) de Duhul Sfânt și astfel, să avem viețile călăuzite, în totalitate, de Duhul Sfânt.

Așa se ajunge la starea în care să nu mai putem distinge, dacă Domnul ne vorbește, ori firea noastră păcătoasă.

Permite-mi să mai dau un exemplu.

Domnul Isus Hristos, când era în pustie, folosește pasaje din Scriptură, în momentele de ispitire. El vorbea cu Dumnezeu Tatăl, El, care ne putea oferi exemplul cum, dacă vom fi plini de Duhul Sfânt, vom fi atât de liberi, încât nici Scriputura nu va mai trebui s-o studiem.

Dar, nu!!!

Prin aceasta înțeleg, că studiul Biblic, nu este opțional! Ci este inclus în: ”luați-vă crucea, în fiecare zi și urmați-Mă!

E greu studiul Biblic? Crucea e grea! E plăcut să fac ceva cu sudoarea frunții? Nu! Dar, îmi este tare benefic aici pe pământ.

Totuși, lăsând beneficiile la o parte, dacă eu nu-l urmez pe Domnul Isus Hristos, cum El ne-a spus, iar crucea mea am lăsat-o în vreun loc și acum merg cu mâinile în buzunar, cu spatele drept și țanțos, eu, mă îndrept spre iad!

Să nu ne amăgim singuri! Și să nu fim indiferenți față de o mântuire așa de mare! Haideți să creștem la statura de om mare!

Dar, pentru a ajunge acolo, uitați-vă la ordinea acestui verset:

Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni

Faptele Apostolilor 2:42 VDCC

Care ei? Dacă citim, vedem că acești ei, sunt cei care au auzit Cuvântul, au fost străpunși în inimă, s-au pocăit, au crezut, și-au mărturisit credința cu gura lor și au fost botezați.

Ei, erau în așteptarea primirii darului Sfântului Duh, prin cele 4 stăruințe, chiar în ordinea asta:

  1. studiu biblic,
  2. legătura frățească
  3. frângerea pâinii
  4. rugăciuni

Dacă schimbăm ordinea, nu mai suntem conform Bibliei și ar trebui să considerăm a fi ”anatema!”.

Dar, dacă acceptăm că și ordinea contează și facem tot ce scrie Biblia, prin credința în Domnul Isus Hristos, nu pe puterile noastre, ci, prin Duhul Sfânt, vom crește și ne va fi ușor și plăcut să înțelegem când Domnul ne vorbește.

Ce minunate sunt căile Tale, Doamne!

Toată slava este a Ta, Tată Sfânt Sfânt Sfânt! Tu ești singurul Dumnezeu adevărat!

Fie slăvit Numele Tău, în veci! Amin.

Lasă un răspuns

Scroll to Top
%d blogeri au apreciat: