Azi aș dori să evaluăm doctrina indiferenței, care, în varianta populară ar suna cam așa: ”nu-mi pasă!”.
Sunt unii oameni, care o duc chiar bine, din cauza acestei doctrine. Nu au dureri fizice, nici materiale, chiar au perioade lungi în care n-au nici un fel de durere nici emoțională.
Și în această perioadă, totuși își găsesc ceva. Iar pentru a exemplifica, voi folosi un exemplu înțeles de mulți.
Exemplul sună cam așa:
”O duc tare bine, dar, alarma de la ceas este insuportabilă! Pur și simplu, mă disperă că vrea să mă trezească, când eu aș mai dormi doar puțin!”
Aș îndrăzni totuși să pun 2 întrebări:
- De ce-i pasă acelui aparat și face cu strictețe o muncă atât de grea și de blamată?
- Eroul nostru ar dori să fie trezit din interior?
Și aceste două întrebări, îmbinate într-una ar suna cam așa: ”dacă nu-ți place să fii trezit din exterior, ai dori să fii trezit din interior?”
Totuși, le-aș lua separat pentru a încerca să expun câteva aspecte mai puțin vizibile, dar, cred eu, cu un impact masiv în viața noastră.
Am observat că, oamenii care se supără pe alarmă și o batjocoresc în vreun fel, de fapt, ei batjocoresc oamenii din jurul lor, societatea lor și, poate cel mai grav, părinții lor.
Dacă primele 2 exemplu sunt digerabile, al treilea intră în categoria: insuportabil.
Însă, dă-mi voie să explic:
Probabil că acum ești ceva mai mare (cel puțin, crescut fizic). Ai propria alarmă, pe care tu o setezi cum vrei și când vrei. Dar, există (sper) câteva episoade în viața ta, în care alarma ta, erau părinții.
Ei, iar dacă tu batjocorești alarma, într-o manieră indirectă, batjocorești proprii părinți, ce ți-au fost și alarmă.
Dar aceasta are o implicație și mai mare. Ideea pe care ne-au transmis-o părinții, cu privire la alarmă, este una mult mai profundă.
În sine, cuvântul alarmă, este un semnal de atenționare, ce-mi spune că stau prea mult timp într-o zonă de confort (ce a fost de la început, sau a devenit ulterior), pe care trebuie s-o părărsesc.
Cum aș putea să nu iubesc aceasta? Cum aș putea să disprețuiesc aceasta?
Cum aș putea să nu văd iubirea părintească în această atenționare de tip alarmă?
Ce-ar fi mai degrabă să caut s-o ascult în tot timpul zilei, în toată viața mea?
Exact aici intervine doctrina indiferenței. Cu indiferența practicată, lucrurile sunt tratate superficial și nu se ajunge niciodată la o astfel de analiză…
Iar pentru a doua întrebare, e puțin mai greu de înțeles, pentru că, e acel subiect, când, parcă dacă nu experimentez eu, nu pot înțelege… Totuși, mi-aș dori să nu fie așa și pentru tine!
Alarma din interior este și ea una benefică, dar ce provoacă semne clare în trupul nostru, atât în exterior, cât și în interior.
Părinții își trezesc copiii cu atâta dragoste și gingășie copiii, că, zici că-i alintă…
Dar ei, cu ce alarmă s-au trezit?
Poate că s-au trezit din cauza durerilor din trup, ori, poate din cauza gândurilor ce nu i-au lăsat să doarmă toată noaptea…
Și chiar și așa, ei s-au rugat pentru noi, ne-au pregătit tot ce era necesar pentru noi și au venit și ne-au trezit, să nu care cumva să ne pierdem, ci să fim și noi oameni.
Da… Din păcate, lumea în care trăim, căutându-și doar propriile pofte și dorințe, își învață oamenii doctrina indiferenței, prin care, într-un mod, atât de subtil, duce la o distanțare de părinți/familie, ca ulterior, această distanțare, să ducă la indiferență…
Închei cu un ultim gând:
Cu această doctrină a indiferenței, nu doar că voi eșua în societate, voi fi singur!
Iar prin această singurătate, înțeleg așa: fără familie!
Iar la nivelul ”fără familie”, de fapt, sunt la nivelul: ”fără Dumnezeu!”, pentru că Dumnezeu a spus clar:
”Nu este bine ca omul să fie singur!”
Și la ce mi-ar folosi mie această viață, dacă prin această indiferență, eu îmi trăiesc viața, despărțit de Dumnezeu?
Asta mă va duce la iadul cel veșnic, unde focul, durerea și scrâșnirea dinților vor fi, la maxim…
Cum aș putea să fiu indiferent față de o mântuire așa de mare?
Tată Ceresc, Tu, care ești singurul Dumnezeu adevărat, venim în Numele Fiului Tău, pe care Tu L-ai înviat din morți și te rugăm să ne ierți de indiferența noastră.
Te rugăm să ne curățești de această lepră, a nepăsării și să ne umpli Tu cu Duhul Tău cel Sfânt, pentru a fi călăuziți, astfel încât să fim și să rămânem în Voia Ta!
Îmi doresc ca Slava Numelui Tău să ne trezească inimile, ca să Te putem lăuda și să-Ți dăm cinstea și slava care Ți se cuvin!
Căci a Ta este împărăția și puterea și slava, în veci! Amin.