Chiar nu știu cum sunteți voi, dar eu numai când mă gândesc la acest termen, simt un fior pe șira spinării și parcă mă umplu de o energie pozitivă și o grămadă de sentimente extraordinar de frumoase. În cazul meu, când mă trezesc, ei încă dorm. Dar ce e cu adevărat frumos este să te trezești în mijlocul familiei. Dacă aveți copii, vă mai amintiți când, în primele luni, la primul copil, vă uitați cu orele la copilașul vostru? Ei bine, eu încă fac asta. Dar nu doar cu primul copil, ci cu toți membrii familiei, inclusiv cu Andreea.
Bun, dar totuși, ce m-a apucat să fiu atât de emoțional? Este foarte simplu. Omul fără emoții, ar trebui să fie îngropat (doar în sens figurat). În viața modernă, tindem să ne lăsăm manevrați de principiile societății, iar aceasta, reușește cu brio să ne consume capacitatea noastră de a produce și consuma emoții. Pentru asta e familia. Ea are scopul de a menține echilibrul fiecărui individ în parte.
Am putea să mai scriem multe articole legate de acest subiect, dar cred că deocamdată, ne vom limita doar la aceste 3 părți.
O săptămână echilibrată vă doresc!
Putin..dar bun..😉