Fântâna este bună, dar dacă găleata este fără fund, îți trece setea?
Suntem atât de impresionați și atrași de tot felul de fântâni arteziene. Totuși, aceste fântâni, par mai degrabă să imite erupția unui vulcan, decât o fântână naturală, ori un izvor.
Fântâna arteziană are ca scop impresionarea prin atitudinea: ”trebuie să ies în evidență”.
Pe când, o fântână care e bună de băut, e liniștită, chiar deloc impresionantă.
Ea nu iese în evidență, nu se laudă, dar, pentru cei care au gustat vreodată din ea, fug la ea și se adapă.
În aparență nu iese în evidență, dar în realitate, forța de atracție este una colosală, deoarece, oferă viață, pe când una arteziană, oferă doar o mică gâdilire a retinei.
Acum, apa regăsită într-o fântână, vine dintr-un izvor, mult mai adânc, la care omul de rând nu ajunge. Cei care ajung să bea direct din izvor, sunt rari, mai rari decât diamantele.
Pentru mulțumi sunt fântânile. Apa e bună. Problema e alta.
Fântâna respectivă ajunge să aibă apa stătută, deoarece, găleata nu are fund.
Să nu crezi că nu e frumoasă. Găleata este poleită cu aur. Chiar firul de care este legat, este strălucitor. Să nu mai zicem de acoperișul fântânii, ce-ți fură ochii de bogății și strălucire, iar cărarea este presărată cu miresme plăcute și frumoase.
Așa că, la această fântână, merg mulți. Și parcă așa te bucuri. Că îți vine să mergi și tu.
Și mergi, că-i frumos.
Ajuns acolo, este o coadă, la care te-așezi frumos și-aștepți.
Iar când îți vine rândul, fântânarul, cu atâta îndemânare afundă găleata în apa fântânii și-apoi o scoate…
Și-aici banda se rupe…
”Unde-i apa?” întrebi tu, ”că vreau să beau!”
”E pe găleată!”.
Și-acum, dă-mi voie să prezint două, din cele multe variante scoase ( că orice fântână, are specificul ei, până la urmă).
La prima fântână, găleata fără fund, era tare înaltă. Că ziceau ei: ”picăturile de sus, n-ajung să cadă, până ridică fântânarul găleata sus”.
La cea de-a doua fântână, am văzut, găleata semăna mai mult cu o pâlnie. Și-am întrebat de ce. Iar ei au zis: ”Când vine omul, pune paharul lui, direct sub pâlnie și așa, toată apa îi curge lui direct în pahar, fără să piardă ceva!”
Atunci am înțeles ce-nseamnă expresia: ”un orb călăuzește pe-un alt orb”…
Dar, am găsit și-un fântânar mai bătrân, ce fusese dat de mult deoparte… Și l-am întrebat așa:
”De ce-i așa?”
Iar el mi-a zis: ”Trăim în vremurile din urmă. Oamenii vor doar plăceri trupești. De asta, le-am împopoțonat fântânile. Acuma, ca fântânar, mi-e greu să dau câte o fântână la fiecare, că obosesc. Așa că, am început să-mi fac treaba mai ușoară.
Și ce să vezi? Am observat, că, cu cât e mai ușoară găleata, cu atât lumea se îngrămădește mai tare… Și uite-așa, avem acuma, aproape toți, găleata fără fund, pentru că și noi, tot pântecelui nostru slujim…”
Cuvinte grele am primit în coș…
Așa că, plin de umilință, mă cercetez, mă pocăiesc și cer de la Tatăl ceresc, să-mi dea și mie să beau apa vieții!
De ce?
Pentru că asta e TOT ce contează cu adevărat: viața veșnică!
Fie slăvit Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri, pentru că ne cercetează și ne călăuzește în tot adevărul, pentru ca niciunul din noi, să nu piară, ci să avem parte de viața veșnică, împreună cu Dumnezeu, în veci! Amin.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Ioan 3:16-18 VDCC