Haideți să folosim o folie
Cât de inspirate au fost persoanele care au făcut această poză! Să iei și să te învelești cu un covor… Eu chiar apreciez această poză.
Dacă aș vrea să pun un astfel de covor afară? Hmm, avem nevoie de mai mult context.
Afară tocmai a plouat bine. Acum e soare. Pot pune acest covor direct pe iarbă?
Cred că nu trebuie să fii prea gospodar să auzi ceva din interiorul tău strigând un mare: ”NU!”.
Dar dacă eu chiar vreau să așez covorul pe iarba de afară mi-ai spune așa: ”Lasă un pic covorul din mâini, pune-l undeva bine, pe uscat, apoi, haide să punem o folie de polietilenă (sau folie de plastic, cum zicem noi popular) pe iarbă, apoi, vei putea pune covorul”.
Și de ce aceasta?
Pentru că, un covor este mai valoros (din perspectiva oamenilor) și mult mai sensibil la umiditate decât o folie. Iar folia, chiar dacă s-ar uda și s-ar murdări, oricine ar fi bucuros, sau împăcat cu aceasta, deoarece, folia trebuie sacrificată, ca să poată salva covorul.
Iar dacă tot am ajuns aici, aș vrea să facem un popas și să dezvăluim un pic acest simbol.
Pământul pe care umblăm, noi, oamenii, este unul udat tare. Iar apa aceasta, este simbolul păcatului.
Apoi, noi suntem covorul. Și nu există covor din acesta, de interior, care să nu fie sensibil la apa de pe pământ. Și dacă suntem puși direct pe pământul ud, covorul se udă și el, absorbind rapid apa (păcatul) și o ținem îmbibată bine în țesătură, până când covorul mucegăiește și, în cele din urmă, moare, pentru că putrezește.
Salvarea este tocmai acea folie, care are puterea de a fi imună la umiditate. Cum se spune tehnic: este impermeabilă. Nici nu atrage apa, nici nu o ține, nici nu o dă mai departe, ci o ține în exterior și astfel protejează covorul.
Da, folia este sacrificată ca să protejeze covorul. Iar acesta este exact simbolul la ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos pentru noi: El S-a sacrificat pe Sine, El, Fiul lui Dumnezeu, să moară pentru păcatele noastre, ca noi, prin El, să avem puterea să nu mai păcătuim. Dar numai prin El și cu ajutorul Lui!
Ce mare e Dumnezeu și singurul vrednic de laudă!
Slavă Ție, Doamne!
Acum, că am stabilit aceasta, mulți oameni pun folia dedesubt și gata, se cred la adăpost. Dar asta, până vine ploaia.
Și cum, în vremea noastră, ploile tind să fie acide, ploaia, ajunsă direct pe covor și care acuma băltește, din cauză că are folia dedesubt, îl putrezește parcă mai repede, decât ar fi făcut-o doar dacă era fără folie, pe pământul ud. Acum, stă imersat/scufundat în apa acidă.
Aceștia sunt oamenii care aud Evanghelia, dar, o pun doar dedesubt; de cele mai multe ori, o folosesc doar ca pe-un antidot al mustrării de cuget. Cu alte cuvinte, nu vor s-o studieze ca s-o trăiască pe deplin, ci doar așa, ocazional și chiar și-atunci, ca un fel de scuză, sau chiar laudă.
Mulțumiri fie aduse Domnului, că, El ne cercetează și ne crește, ca mai apoi, să înțelegem că avem nevoie de folie să ne protejeze din toate părțile.
Iar aceasta este o etapă de creștere a credinciosului. Dar ea este una intermediară, deoarece, aici, omul merge la o extremă: strânge covorul sul, apoi îl îmbracă bine cu folia și o sigilează bine.
Da, e protejat de folie. Dar, această protecție, este pentru cei adormiți în Cristos. Nu și pentru cei care au încă viață în trupul acesta.
Așa că, unii merg mai departe, lăsându-se conduși de cercetarea Domnului, care sună cam așa: ”Eu, Domnul, vreau să te țin în viață, așa că, nu mai fi un covor strâns sul, ci fii unul întins!”
Și atunci, covorul sigilat, acceptă să fie întins pe folie (că nu vrei altfel, pentru că ai gustat ambele cazuri și doar cel cu folia e bun), dar cu o condiție: va vrea folie și ca acoperiș, din cauză că, a gustat cât de bine e să fii sigilat în folie.
Așa, covorul, ajunge să stea întins pe o folie, așezată într-un solar.
Chiar și aceasta este o etapă intermediară deoarece, creștinul nostru, încă tinde să fie extremist și stă cu toate geamurile și ușa, de la solar, închise. Astfel, Domnul se îndură și cercetează covorul prin soarele care încălzește puternic solarul, transformând apa rămasă din covor în abur și aburul se ridică și părăsește covorul.
Oo! Ce eliberare! Ce pace! Ce liniște! Acum, covorul îl laudă pe Dumnezeu din toată inima!
Dar, când soarele dispare, aburul se transformă în ploaie și cade din nou pe covor. Iar covorul, nu are puterea să reziste apei, așa că, o absoarbe imediat.
Și astfel am ajuns la ultima etapă, când Domnul vine la individ și-l învață Voia Lui: ”covorule, când vine dimineața, deschide geamurile și ușa de la solar, ca vântul să scoată afară aburul și astfel să rămâi uscat și eliberat! Iar noaptea, închide-le la loc!”
Iar covorul, pentru că acum, vorbește cu Dumnezeu, în mod direct, cu Creatorul Său, întreabă:
”Doamne, dar ce să fac dacă vor intra oameni, animale, sau alte lucruri pe geam, sau pe ușă? Nu mă vor murdări oare? Poate că unii mă vor rupe! Alții vor vrea să mă mute! Ce să fac?”
Și Domnul, în bunătatea Lui răspunde așa:
”Covorule, nu te teme; Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare! Aceasta e Voia Mea pentru tine! Rămâi în ea și Eu te voi binecuvânta!”
A lui Dumnezeu să fie toată slava, în veci! Amin.