Chiar dacă am mai atins acest subiect, mi-am dat seama că este, unul din subiectele fundamentale ale conceptului: Educenteza.
Așa că, îmi doresc să scriu, cât mai des despre subiectul acesta, din cât mai multe perspective posibile. Sper că, în felul acesta, impactul va crește, iar bariera diferitelor tipuri de personalitate și de înțelegere fiind depășită, prin mai multe locuri.
Bun, haide să revenim la subiect.
În echilibru pot fi eu, ca și individ, iar acest caz, îl vom numi: echilibrul personal, dar și tot ce este în afara/ în exteriorul eului meu, iar acest echilibru, îl vom numi: echilibrul exterior.
Echilibrul personal este de fapt, sau ar trebui să fie, scopul fundamental al vieții.
A fi în afara stării de echilibru, înseamnă că sunt într-o extremă. Deci sunt un extremist, nu un om echilibrat.
Noi mai folosim expresia: om are nevoie de coloana vertebrală pentru a nu fi constant într-o extremă, fiind mutat, dintr-una în alta, prin starea de echilibru, dar niciodată nu reușește să se mențină în poziția de drept.
Noi știm că senzorul, pentru echilibrul personal, este poziționat în urechea internă. Astfel, dacă apare vreun virus în zona senzorului, chiar și un om cu o coloană vertebrală sănătoasă, va fi scos din starea de echilibru.
La fel este și cu echilibrul emoțional. Din starea de euforie, intru mai ușor în depresie, față de cazul în care aș avea o stare constantă de fericire, cu mici oscilații pe zona bucuriei.
Pentru a înțelege conceptul, haide să ne imaginăm că ne-ar plăcea mersul pe bicicletă.
Pentru aceasta, avem nevoie să ieșim din zona de confort, ceea ce, va determina inițial, o stare de disconfort, un dezechilibru personal.
Da, voi cădea și prin stânga și prin dreapta. Dar pentru o perioadă scurtă de timp. Până când reușesc să găsesc și să îmi mențin starea de echilibru.
Și mă întreb: oare merită efortul?
Eu zic că da. Deoarece, în momentul în care, eu reușesc să găsesc și să mențin acest echilibru, voi putea să parcurg cu o viteză mai mare și mai puțin efort, distanțe mari.
Și uite așa, starea de echilibru, ajunge să îmi dea o fericire constantă.
Dar, aspectul cel mai important este acesta: pentru a mă menține în starea de echilibru și implicit, în fericire, trebuie să pedalez, deci bucuria va fi sinusoidală (acele mici oscilații).
Chiar dacă acest echilibru este scopul fundamental al vieții, va trebui să trec prin dezechilibre pentru a-l atinge și a rămâne acolo. Deci trebuie să îmi asum riscul de a ieși din zona de confort și siguranță, pentru a ajunge să beneficiez de un echilibru mai util.
În ce sens, mai util?
Cel mai uzual exemplu este acesta: dacă nu îmi asumam acest risc, nici astăzi nu mergeam pe picioarele mele. Iar dacă nu mergeam, nici nu îmi puneam problema să folosesc bicicleta.
Acum, haideți să mergem la echilibrul exterior.
Cine e mai echilibrat? Un expert într-un domeniu, sau unul care ajunge să știe câte puțin din fiecare? Ori, combinând aceste două tipuri de oameni, se ajunge la un echilibru? Asta e mai degrabă, un subiect bun pentru o dezbatere.
Ce-i sigur, în sensul că putem cădea cu toții de acord că: trebuie să experimentez mai întâi pe plan personal acest echilibru, ca să putem vorbi de echilibru exterior.
Totuși, unii indivizi (de obicei tineri), ar fi de părere că, este mai important să curețe planeta, decât camera, în care locuiesc.
Este mai simplu să fii un activist, pentru o sarcină aproape imposibilă, ce necesită ani mulți de muncă, decât să ieși din zona de confort.
Problema e: dacă eu nu sunt în echilibru, pe plan personal, eu sunt de fapt, un extremist, iar acest statut, mă va îndemna să consider soluțiile extremiste, ca fiind cele viabile.
Iar, dacă soluția vine dintr-o extremă, ea este foarte îngustă.
Dacă ar fi să folosim din nou, exemplul cu bicicleta, ziceam că atunci când sunt în etapa de a descoperi echilibrul personal, eu mă aflu într-o extremă, deci sunt pe jos, căzut, eventual lovit.
De acolo, de jos, perspectiva mea spre înainte, este extrem de limitată.
Adică, nu poate fi comparată cu cea a unuia, care este deja sus, în echilibru, de ceva vreme.
Nici nu pot da sfaturi utile, celui ce deja merge. În schimb, îi pot cere sfaturi. Îl pot transforma în mentor.
Dar, care e cel mai potrivit mentor?
Agentul de vânzări, al unui magazin de biciclete? Un tânăr ce stă căzut, pe lângă mine? Ori, pe cineva cu o vastă experiență de viață, ce îmi vrea doar binele, neexistând conflict de interese?
Bineînțeles, părintele meu!
Uite că, am mai dezvăluit un subiect din cartea: Meserii de viitor.
Doar că, nu o vei putea cumpăra acum, deoarece, încă nu e timpul. Situația din exterior, este atât de tulbure, încât, e momentul să mă echilibrez personal, punând accent pe zona spirituală, că zona firească, tot am dezvoltat-o, pe timpul de belșug, de dinainte.
Personal cred, că e mai important să consum mai puțin, pe plan trupesc, pentru a folosi energia, în planul spiritual. Cât despre resursele financiare, mai bine le păstrez, că nu se știe ce vremuri vin.
Acum, dacă ți-a plăcut articolul acesta, nu uita să distribui, să te abonezi la blog și oricând poți lăsa și un comentariu, să continuăm discuția acolo.
Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne dea înțelepciune!
Pingback: Fariseii și Cărturarii | Educenteza